„Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este în el”
Ce înseamnă oare să iubești „lumea”? Versetele de mai sus sunt scrise în Întâia Epistolă a Sfântului Apostol Ioan. Mântuitorul Iisus Hristos le spune apostolilor: „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va urăște lumea”. Aflăm în Epistola Sfântului Iacov, că „prietenia cu lumea, este dușmănie față de Dumnezeu”.
Care este „lumea” aceea la care se referă Sfântul Iacov? Tot în Epistolă găsim și înțelesul de lume: „De unde vin războaiele, și de unde certurile dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiți și nu aveți, ucideți și pizmuiți, și nu puteți dobândi ce doriți; vă sfătuiți și vă războiți și nu aveți pentru că nu cereți. Cereți și nu primiți pentru ca voi să risipiți în plăceri.”
Este acea lume care este supusă impulsurilor haotice, care se schimbă continuu, se reorganizează, este într-o continuă mutație, transformare, se contorsionează, în care haosul este constanța și ordinea o variabilă, lumea care își schimbă sensul în așa fel în care își pierde orice sens. Este lumea care nu are și nu poate oferi pace și serenitate, liniște. Este într-un continuu zbucium. Clădește și dărâmă. Clădește ca să dărâme. Este în mijlocul unei furtuni perpetue. Chiar și atunci când nu este în mijlocul furtunii, apele sale sunt bălți noroioase și aproape secate, nu cunosc adâncime. Nu putem să fim în pas cu vremurile, cu lumea pentru că nu știm unde mergem. Nu poți investi prea mult interes și timp și efort mental în ceea ce este lumesc. „Lumea” a fost din totdeauna un carusel existențial inutil care nu duce nicăieri.
Această lume „extra Christum” ne promite multe, ne duce către destinații diferite și ne învârte până nu mai știm cine suntem sau unde suntem. Lumea se închină idolilor muți, zeilor efemeri și perisabili, adulează idoli, în fiecare zi un altul, gândurile și faptele necurate sunt idolii săi. Nu își cunoaște destinația și nici originea. Nu știe cine și ce este, de aceea își creează identități false in fiecare moment. Este lumea angoasei, anxietății, tristeții, depresiei, agoniei, deșertăciunii, vanității, pentru că nu îl cunoaște pe Dumnezeu.
Atunci când parada și ospățul au luat sfârșit, Omul stă deznădăjduit în mijlocul bogățiilor sale, aurului, argintului și nestematelor care pentru el și-au pierdut sclipirea. Tot luxul și toată opulența nu mai înseamnă nimic acum. Mâncarea și băutura scumpă nu-i mai oferă nici o plăcere acum, iar diamantele sunt pietricele fără de valoare și de folos. Plânge încet, asemeni unui copil, cu capul plecat, nu mai este nimeni să îi mângâie sufletul. Și-ar da acum toate bogățiile pentru pacea Lui Dumnezeu, pentru iubirea Lui Hristos, pentru mângâierea îngerilor. Înțelege în cele din urmă, că idolii săi sunt muți și surzi și morți, că după ce și-a sacrificat sufletul și inima, pe altarul plăcerilor și iluziilor, demonii sunt acolo să îl acuze, să îl umilească, să îl învinovățească, să îl tortureze. Atunci, în agonia deznădejdii, când acuzatorul începe biciuirea cruntă împingând Omul spre nebunie și moarte, Hristos îi întinde mâna sa, fiului rătăcitor, iar Tatăl îl ridică de jos. Învins și căzut la pământ, este acum reînnoit și reîntremat de Dumnezeu, bătut, chinuit și umilit, el este acum îmbrățișat și vindecat de Hristos, creștetul său uns de Sfântul Duh, și mângâiat de Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului și mama sa..
Nu putem fi în pas cu lumea, pentru că ne rătăcim, am făcut-o de atâtea ori, în schimb dacă suntem în pas cu Dumnezeu, nu putem ieși decât la lumină.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
