În lumina ultimelor evenimente, sau întunericul mai bine zis, am văzut cum tot mai multe țări s-au raliat împotriva „rasismului sistemic” din SUA. Am fost surprins să constat cum, și în Irlanda; au fost proteste Black Lives Matter, care atacau nu numai discriminarea din Statele Unite, dar și din țară. Atât în Dublin, cât și în Cork protestatarii au scandat Black Lives Matter și au denunțat rasismul irlandezilor nativi. Deși aici nu există fenomenul „police brutality”, dimpotrivă aș spune că An Garda Siochana, poliția irlandeză este destul de tolerantă. Polițiștii nu poartă arme de foc, sunt respectuoși și politicoși. Nu există organizațîi de extremă dreaptă care să hărțuiască imigranti. Dacă mai există ultranaționaliști, aceia sunt în Irlanda de Nord, sunt puțini, iar pentru ei „public enemy number 1” rămân ocupanții britanici.
Cu toate acestea, am citit în ziare cum imigranții, sau persoanele de culoare născute aici se plângeau de rasismul sistemic manifestat printr-o simplă întrebare, care pentru cei ce au certitudinea că au fost discriminați o viață întreagă pare o declarație de război: „Where are you originally from?”. Din ce țară ești de fapt, fie că era vorba de o simplă discuție, sau o întrebare pusă de un funcționar la ghișeu.
Probabil că persoanele în cauză nu acceptă posibilitatea că alțîi nu ar putea să nu îi considere fiind irlandezi get beget, fie că sunt imigranți sau sunt născuți aici din părinți imigranți. Această întrebare reprezintă pentru ei un sistem patriarhal, xenofob, șovinist, rasist, fascist care are ca singur scop să le împiedice mobilitatea socială, să ii țînă închiși într-o singură clasă socială. Nu luăm în considerare faptul că majoritatea cerșetorilor sunt junkie sau alcoolici irlandezi și, într-o măsură cu mult mai mică, compatrioții noștri români de etnie romă. De altfel, dacă există o formă de discriminare, aceasta este îndreptată către est-europeni în mare parte. Și nu, nu e vorba de discriminare din partea statului sau a instituțiilor, ci pur și simplu opiniile unora, și acelea șoptite sau spuse pe ascuns, în secret.
Am avut „plăcerea” de a fi jignit, mai mult sau mai puțîn subtil, de colegii mei care considerau că român înseamnă țigan, înseamnă hoț, înseamnă mincinos, înseamnă rom. Am avut neplăcerea să mi se refuze crearea unui cont în bănci irlandeze, folosind pretextul că documentul de identitate românesc nu se aliniază standardelor europene, crearea unui cont cu o carte de identitate română este interzis. Un caz singular, desigur, în ambele sensuri. Suntem singurii din Europa care nu își pot crea un cont bancar cu buletinul în Irlanda, iar Irlanda este singura țară din Uniunea Europeană în care românii nu își pot creea un cont bancar cu buletinul.
Cu toate acestea, nu am considerat că ar fi vorba de rasism sistemic, de opresiune, chiar și atunci când, de multe ori, am auzit opiniile taximetriștilor cu privire la imigranții est-europeni care aduc droguri în țară și cresc rata infracționalității. De altfel, aici, orice imigrant, rezident, cetățean are dreptul să facă o plângere la poliție dacă el consideră că a fost discriminate. De aceea, am considerat că aceste proteste nu își au rostul aici, sau în Italia, Spania, Belgia, Danemarca. Protestatarii por scanda lozinci rasiste împotriva albilor, pot incendia mașini și magazine, pot distruge întregi orașe fără represalli. În orice altă țară, din afară Europei, ar fi tratați cu gaze lacrimogene, arestați sau chiar împușcați. Dacă în America sunt persoane publice, jurnaliști sau politicieni care condamnă „protestele”, Europa simte suflul revoluționar și îmbrățișează revoluția. O rebeliune fără cauză, fără sens, fără scop, fără înțeles… „Riot for the sake of riot”, rebeliunea de dragul rebeliunii… Ca să-l cităm pe Tyler Durden, eroul filmului Fight Club: „Nu avem un Mare Război sau o Mare Criză. Marea noastră criză este viața noastră. Marele nostru război este unul spiritual”
Marile corporații s-au aliniat și ele, și condamnă rasismul adânc înrădăcinat in cultura occidentală. Poate o fac din umanitate, sau poate pentru că manifestul lor se traduce într-o atitudine pozitivă față de brand și corporație și, evident, în mai multe vânzări. În cele din urmă, problema pare a fi în modul cum percepem lucrurile… „Esse est percipi” spunea un filozof irlandez. „A fi înseamnă a fi perceput”.
Dacă te consideri oprimat și atacat, victima discriminării, dacă consideri că există un rasism sistemic, fără să ai neapărat argumente solide, îți va fi foarte greu să analizezi realitatea din jurul tău, să te deconstruiești pe ține, cât și lumea din jur. Dacă, pe de altă parte, consideri că persoanele de culoare poartă în ele sămânța crimei și a infracțiunii, ca un fel de însușire a rasei din care fac parte, iarăși îți va fi foarte greu să percepi realitatea dincolo de convingerile tale. Ca să citez un alt filosof, Hegel de data aceasta, deși opera sa nu are legătură cu rasismul systemic, „Esse est inteligi”. A fi înseamnă, a fi înțeles sau a înțelege, aș adăuga eu în cazul acesta.
Convingerile noastre ne sunt date de modul în care percepem lumea. Într-un cerc vicios percepțiile noastre sunt formate din convingeri,. Cunoașterea noastră, percepția nu este nealterată, este distorsionată, fie că noi suntem obiectul propriei percepții sau „alții”. Nu vrem însă să ne analizăm propriile percepții, ne-ar putea infirma anumite convingeri, ne-ar putea arunca în iadul adevărurilor deranjante, inconfortabile. Am putea să ne dăm seama că nu suntem discriminați sau oprimați de când ne naștem, că nu există nicio conspirație a rasei albe, negre, galbene, roz de a ne extermina, că nu ne urmărește la fiecare pas, fiecare miscare, vreo cabală iudeo-masonică, că persoana noastră nu e atât de importantă, în final, că am putea privi lumea altfel.
Am putea înțelege altfel? Ce oroare!
Facebook
WhatsApp
TikTok
