JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Noi, ciumații; un manifest…

   „Uite-l, dacă mă feresc am șanse de supraviețuire, am șanse să-mi petrec viața așa cum vreau eu sau cum o vor alții, așa cum mi se spune să o trăiesc, poate anormală, dar în siguranță. Uite-l potențial virus umblător, posibil bioterorist, zombie, pericol public pe două picioare. Dacă inhalez adânc înainte să trec pe lângă el, îmi țin respirația și îl ocolesc cu câțiva metri, sigur scap. Sunt oamenii care ar trebui trimiși la marginea societății, acești bio indezirabili, această gloată de maniaci, toți având același gând, cum să infecteze lumea, cum să distrugă societatea, textura, croiala societății pe care încercăm cu toții să o apărăm supunându-ne regulilor. Uite-l, uite-o, uite-i, efectiv o să fug acuma. “

   Iar frica se lasă asupra noastră ca o pelicula urâtă, unsuroasă, dezgustătoare, mucilaginoasă, și, ia uite, că nu poți să te speli, să o dai jos și cu cât fugi mai departe de mine cu atât te acoperă mai mult. Până la urmă o accepți ca o parte din tine. Deși știi că nu este și nu a fost niciodată o parte din tine. Dar preferi să fii mai aproape de această mâzgă a fricii decât de mine. Și știi ce e amuzant? Crezi că te protejează și fugi și continui să fugi cât mai departe. Eu? Eu sunt un ciumat sănătos. Un încăpățânat, conspiraționist nebun care își ia informațiile de pe social media și de la crâșmă din sat, comună, oraș și care vrea să îți pună sănătatea în pericol cu orice preț. Nu mă asculta! Nu asculta nimic din ce zic, oricât de mult sens ar avea, oricât de mult aș fi citit și ascultat specialiști și aș fi pus informații cap la cap ca să ți spun acum că sunt sceptic, ceea ce pentru tine vine ca o bombă nucleară. Nu, m-ai lăsat în groapa aia, pe care ai proiectat-o mental, căci noi ciumații sănătoși nu avem rațiune, nici logică și nici sentimente, suntem doar o gloată de zombie care te urmărește pe aleile întunecate ale orașului. 

   Te bucuri că am fost exclus și marginalizat, parcă o ardeai cu drepturi civile și toleranță și mai știu eu ce, acum, dintr-odată, unii sunt mai oameni și mai egali decât alții, acum, dintr-o dată, parcă pare justificată segregarea și toate barbarismele care ți se par inumane. Ne uităm pe același geam. Eu de afară, tu dinăuntru… Ești la adăpost, ești protejat, iată avantajele acestei noi societăți. Mă amuzi, mă întristezi și dacă nu aș fi înțeles, poate aș vărsa o lacrimă, dar înțeleg că ai tras adânc aer în piept și ai zis „umanitate, demnitate, integritate, libertate? Nu sunt în dicționarul meu…”, și uit, ca prin minune, ai scăpat de această tulburare sufletească numită umanitate. Am înțeles, nu mai sunt om, sunt altceva pentru tine, sunt ceea ce ți-au șoptit la ureche, ce ți-au zbierat în ureche ei, pe toate undele posibile, aceeași mizerie. Cum te văd eu, cum mă mai văd pe mine? Am încercat să împrumut ochelarii și căștile tale să mă văd și să mă aud pe mine așa cum mă vezi tu. M-am crezut pentru o secundă, dar apoi mi s-a părut o amară și dezgustătoare experiență. Eu te văd la fel ca înainte, ceva însă ți s-a întâmplat, ai un val greu pe ochi și nu mai poți nici auzi, și nu mai poți vedea, ești ghidat de „binevoitori”, iar drumul pe care îl calci nu este al nostru și nici făcut pentru noi. Tu ești la fel pentru mine, este un obstacol însă între noi doi. Ceva s-a întâmplat, poate un ciob din oglinda lui Andersen, nu știu, dar mă vezi altfel, ca pe un animal, alt animal.

   Pentru siguranța ta, m-ai vrea cât mai departe și cât mai puțin liber. Nicio particula de praf din preajma mea să nu îți atingă preafrumoasa și impecabila ta piele, sterila ta ființă, învăluită în SĂNĂTATE și SIGURANȚĂ. Dar, din amvonul aroganței tale, tot te sacrifici, deschizându-ți gura să mă înțelepțești cu prețioasele-ți învățături, undeva de la distanță, să-mi spui că eu nu însemn nimic, că uite așa, dintr-odată, nu mai sunt om, nu îți mai sunt nici semen, nici frate, nici egal, nimic. Și când mi-o spui atât de franc, simt istoria cum mă acoperă și îmi vine să strig, că tu nu simți, nu vezi, nu auzi nimic! 

    Noi ciumații, viruși umblători, indezirabili, din groapa aceasta în care ne-ai aruncat și pe care ai dori atât de mult să o vezi astupată, te salutăm om nou, reeducat al societății noi, eu ciumat te salut om nou, te salut, zâmbesc, îmi fac o cruce și mă închin… Nu ție, ci Lui Dumnezeu!

 

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…