În fața ecranului de computer, stăm nemișcați. Suntem animale stranii pentru ei – sorbind din ceștile noastre de cafea prea prăjită, privind orbește în oceanul pixelat. Ne pierdem în lumi care nu există, în reflexii de lumină și iluzie.
Dar și ei sunt animale stranii pentru noi. Bâzâie, piuie, scot zgomote ciudate. Ventilatoarele vâjâie și oftează ca niște plămâni mecanici, respirând aer rece peste circuitele fierbinți.
Și, conform teoriei cuantice, mașinile ascund ceva de noi. Ne ascund adevărul. Ne mint? Ne protejează? Nu vom ști niciodată de ce.
De ce?
Suntem animale stranii unii pentru alții – carne, crom, plastic, ceramică, oase de titan. Diferiți și totuși la fel.
Spirite ferecate strâns în colivii plângătoare, am uitat cine suntem, am uitat de ce suntem aici. Ce căutăm? Ce vrem?
Și sincer, dacă o ținem tot așa, n-o să reușim.
Adevărul e scalpul, iubirea e sutura. Dar, Doamne, oare nu știi că ne temem de durere? Mai bine alegem amorțeala. Mai bine uităm. Să fim ca la început. Noi, NOI, VOI, EU, ei, mașinile – noi, animale stranii, cafea, computere, cești corporatiste, comă, accident,
Moarte.
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
