Ianuarie 2024…
Libații cu tutun la Pucioasa… Nu-mi stă în obicei sã fumez un pachet la două, trei zile, cel mult o țigară, două pe zi. E vorba de dispoziție… Să te uiți pe fereastrã cãtre lac, cãtre stufãrişul cu mistreți, cãtre lacul înghețat, să scrii, să ai proiecte, să încerci să pui întrebări și să distilezi răspunsuri. Merge o țigară, o țigară bună și un lichior de casă, făcut de mama. Am încercat să scriu. Am țâcăneala asta de a fi publicat, deși nu trimit mai nimic spre publicare. Vanități… Să scrii este de înțeles, tolerabil, lăudabil, să vrei să publici cu tot dinadinsul, asta nu pot să înțeleg. Și totuși, cum să nu publici ce ai scris? E de înțeles și absurd, ca orice în viața asta. Totul e de înțeles și absurd, depinde din ce parte privești strălucirea apei.
E o altă dimensiune acolo, la Pucioasa, în Șerbănești, în casa aceea mare. Parcă totul capătă substanță, istorie. O istorie intimă, personală, rămân doar amintirile frumoase. O construcție sacră făcută din amintiri… Da, să iei acele puncte sacre și timpuri frumoase, ale istoriei și legendelor vieții tale, împreună cu ideile ce au scăpărat ca pietrele prețioase, cu faptele și vorbele bune, să faci templu acolo, un templu al memoriei, și să te închini acolo Lui Dumnezeu care ți-a dat și viața și istoria și amintirile și memoria. Prezentul poate părea searbăd, gri, brutal, colțos, urât, mincinos, de asta e bine să porți cu ține și să trăiești doar timpul sacru. Lasă frustrările, depresiile, gândurile negre, urâciunea, excesele, libațiile timpului profan și timpul profan lasă-i-l mereu lui Mâine. Mâine cras tibi, non mihi, mâine al grijilor și al momentelor grele… Poartă timpul sacru în tine, trăiește în el ca într-un palat, ca într-o catedrală, ca într-o frumoasă mănăstire, căci și pe Dumnezeu acolo îl vei găsi…. Acolo…
Casa aceea, însă, și apoi vitrina aceea bizară cu păpuși ferecate privind mirate, întrebând fără cuvânt, pe temnicer, pentru ce au fost închise. Superb și halucinant de frumos spectacol… O sufragerie cu tablouri, păpuși, poze cu bunici și străbunici, istorie și cărți… Atâtea cărți, aici am descoperit filosofia și poezia și știința și teologia, prin acestea scăpam mereu de lume. Atât de bizară încăpere, parcă te cheamă: „Vino, vino, să-mi fi prizonier!”… Ca într-o nuvelă de Eliade…
Și apoi, apoi holul cu cărți ticsit și el și ieși afară la zăpadă! Zăpadă ce sclipea atâta de frumos în livadă… Întinde-te pe jos în zăpadă și inspiră adânc. Luna are să ți șoptească ceva. Să ții minte! Apoi rupe-o la fugă, iar seara, pe coastă la sanie… Mai vino târziu acasă, copleșit de bucurie. Acum pornește-o încet în sus pe coastă, către Biserica care oglindește veacuri în luciul apei. Parfum de tot felul și cântări felurite… Aici, de Înviere, am avut primul fior mistic. Nicăieri nu L-am simțit vreodată mai aproape pe Iisus decât aici, privind către lac, către biserică și către cimitir, către cer, undeva suspendata, eternitatea.
Miros de cozonaci, de flori, de tot felul, de mușcate și de bucurie… Și fuuugi omule în livadă și mănâncă din roadele pământului și mulțumește-i Domnului că ai trăit o istorie întreagă aici, de la Facere la Înviere, acum două, trei, patruzeci de ani. O lacrimă se căznește acum să iasă și ar mai ieși și încă una… Cine m-a lăsat aici singur, om mare în deșertul asta verde și ploios? Ar mai curge o lacrimă, dar deh, ești om mare, ești bărbat, așa că îți aprinzi o țigară, te uiți în urmă către casa ce privește spre lac, cu rafturi ticsite de cărți, cu vitrinele unde stau ferecate păpuși și te întrebi: unde a trecut totul așa, ca într-un vis, ca într-un roman de Mircea Eliade?
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
