Uite o mă ce frumoasă e România, dulce dragă și frumoasă, România mea scumpă, gândesc înghițindu-mi lacrimile care dau să șiroiască, în timp ce privesc la diversele produse tradiționale așezate pe rafturile unor magazine din duty free în Aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
Mă uit la motivele tradiționale românești și mi-e drag de tot ce-i românesc. Am mai bombănit România pe durata concediului, dar acum mă despart cu lacrimi în ochi. De la un timp, nu știu când o să o mai văd și dacă o să o mai văd și mi-e teamă de cum o voi mai vedea.
Acolo, pe rafturile acelea între icoane, păpuși, semne de carte, ii și cămeși, căni de lut, farfurii și motivele tradiționale pictate sau cusute, cum zic Subcarpații („uite la matematică, la geometria de pe cămașa țăranului, ie”), acolo este România mea, România mea pe care o port în suflet demn și cu capul sus.
Uite, vezi, asta e România mea! Uite-o în sufletele românilor buni care se ajută, în rugăciuni, zâmbete, chiar și în înjurătura adresată politicienilor și înalților funcționari publici… „Nu-i mai satură Dumnezeu.” Mi se pare frumoasă expresia asta, cuprinde întristarea, năduful și înțelepciunea României.
La radio spune că vaccinul e făcut în nopți la Untold și nopți pe plajă, cu frații la vamă, e făcut din libertate, voie bună, distracție, etc. În Irlanda, la radio, aud că cei care sunt nevaccinați și nu au făcut covid tot vor fi infectați, e o chestiune de timp. Deh, dacă nu merge cu vama veche, untold și altele, merge cu frica.
Un deget mijlociu cu o seringă pe post de deget, asta e orice campanie de vaccinare anti covid și anti pandemie acum. Trebuie să recurgă la tot felul de subterfugii psihologice. Ieftine…
Nu știu, eu mă retrag în țara mea, în România, unde mă închin într-o frumusețe de biserică și privesc înspre munte sau mare, unde îi găsesc pe Cristian Vasile, Fărâmiță Lambru și Maria Tănase, unde stau la povești cu Eminescu, Creangă, Camil Petrescu, Nae Ionescu, Noica, Țuțea și Eliade, Panait Istrati. La un vin bun și serios, fumez Mărășești sau Carpați cu bunicul și îi înjurăm pe comuniști, Kent de doctori cu tata și ne bucurăm de răcoarea serii.
Aici voi nu mai puteți intra cu fricile și grijile și undele voastre. Închid ochii și mă duc acolo voi nu puteți ajunge. Ia ieșiți mă afară, hai marș, securiști, activiști și progresiști, trepăduși și politruci, jurnaliști cu zgardă! Scuipați cât vreți pe undele Radio și la tv. Aici nu răzbate mizeria și otrava voastră.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…