Am avut recent ocazia de a vizita pentru prima oară Londra. Nu este una dintre metropolele mele preferate, cu atât mai mult cu cât rareori pot spune că mă simt ca acasă într-o metropolă. Dar trăind într-una din fostele colonii britanice, mi-am spus că trebuie să văd această bizarerie neo babiloniană, Londra. Londra, orașul marilor scriitori, al marilor oameni politici de talia lui Walpole, Peel sau Disraeli, orașul marilor regi și regine, ai marilor afaceriști, dar și orașul interlopilor, teroriștilor, imigranților, al cartierelor aristocrate și al cartierelor rău famate… Acest articol nu va fi o descriptio Londinium. O să scriu mai mult despre lucrurile care mi-au lăsat o impresie puternică, mai puțin reperele culturale, arhitecturale și religioase cunoscute. Cartierul Belgravia din Westminster, arată o anumită față a Londrei, o realitate aparte.
Belgravia…. Apartamente somptuoase de milioane de euro, un Bentley, Lamborghini sau Rolls Royce la aproape fiecare casă, nimic nu le tulbură pacea locatarilor fie ei old money sau nouveau riche. În același cartier, Victoria Station, homeleși, dependenți de droguri etc. O astfel de priveliște l-ar face și pe cel mai dedicat capitalist să devină un comunist convins. Revoltă, invidie și milionarul și comunistul convins au propriile lor roluri pe care le joacă cu succes. Milionarul sau miliardarul de Belgravia pretinde că este dedicat eradicării acestor probleme sociale, un paravan pentru a-și menține privilegiile și status-ul. Comunistul pretinde și el că este mânat de o furie justițiară. Odată primind puterea politică și capitalul social și economic va deveni și el un locatar al luxoasei Belgravie, învăluit însă într-o aura de sfânt, de erou proletar. Pauperul, săracul, rămâne astfel perpetuu în aceeași situație, o cauza pierdută folosită pe post de armă și muniție, atât de lacom cât și de invidios, care nu doresc atât dreptate și justiție, cât răzbunare și putere.
Mă uitam pe fereastră unui luxos apartament, cu mobilă veche scumpă și tablouri scumpe. O cină în familie… Privirile noastre s-au întâlnit. Aristocratul, privind încruntat, un pic îngrijorat, muritorul de rând, privind nu cu invidie, ci amuzat de absurdul situației. Îndreptându-mă, într-un târziu, către Victoria Coach Station, stația de tren și de autobuze, unde oamenii din toate colțurile planetei, imigranți, expați, refugiați își așteptau autobuzul sau trenul să îi ducă către destinații diferite. Toate acele pături așezate afară pe trotuare, aparținând oamenilor străzii, dependenților de droguri, oamenii bolnavi, rămași fără sprijin, tot acest tablou mi-a dat o puternică senzație de greață existențială și un sentiment de absurd și comic. Inițial, am fost acaparat de o revoltă furibundă, revolta justițiarului, eroul maselor care vrea să calce în picioare burghezul vampir, pentru a-l elibera pe cel apăsat, oprimat. Am realizat repede că socialistul din mine dorește, ca toți ceilalți, răzbunare și e mânat de invidie. Îi văd și în Irlanda și în Marea Britanie pe socialiști la orice protest al stângii, împotriva petrolului, bogaților, pentru taxe, pentru imigrație, pentru lgbt, pentru Palestina. Socialiștii care arată că „prind” și astăzi, căci invidia va fi mereu la modă și mereu căutată, par să nu aibă o preocupare anume. Nici muncă, nici studiu, nici vrun alt scop nu pare să le solicite atenția, efortul mental, intelectual sau fizic. Scandarea lozincilor, agitația, sloganele fără prea mult sens și logică par să fie scopurile lor; între aceste activități se desfășoară viața unui socialist, comunist, anarhist. Din când în când, câte un politician cu aură de eliberator, precum Varoufakis, Corbyn sau Slavoj Zizek participă la simpozioane și dezbateri despre marxism, aici tinerii socialiști fiind hrăniți cu iluzii, cu porția. Un monstru frankensteinian transgender și fluid, o creatură dotată cu perversitatea și hidoșenia lui Marx, pe de o parte, și hoitul Rosei Luxemburg, pe de cealaltă, alăptează cu venin la sânu-i scofâlcit și viermănos, noi generații de dezamăgiți și amăgiți, inocenți perverși, înveninați invidioși, ignoranți dezinformați pentru care Manifestul lui Marx reprezintă mai mult o sursă de stimulare a orgasmului, decât o lectură.
Cancerul acesta, al ignoranților, cancerul invidioșilor și lacomilor, cancerul acesta al iudelor care vor să li se dea totul pare că revină. Ceea ce știm, cu siguranță, chiar dacă această plagă va lovi din nou omenirea, este că totul va rămâne la fel, bogații vor fi bogați, săracii la fel de săraci, iar noii komisari se vor plimba și ei, meditativi și înviorați de aerul dimineții, la pas prin Belgravia.
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…