Există o politică a lucrurilor importante, esențiale, dar și alta și a celor insignifiante. În ultimele decenii, politicienii de pretutindeni, clasele politice de pretutindeni, în special cele cu un capital social, politic și financiar mai mare, obișnuite să conducă, să guverneze fără a conduce cu adevărat s-au obișnuit să ne prezinte lucrurile insignifiante că fiind esențiale. Chestiunile cu adevărat importante sunt ascunse, nu sunt prezentate nici publicului, nici mass- mediei.
Irlanda, una din cele mai bogate țări ale Europei, pe hârtie mai degrabă, cum spun unii economiști, trece printr-o transformare ce o va pune pe harta țărilor foarte civilizate și progresiste. Dincolo de infama lege antihate speech, prin care statul și autoritățile se angajează în combaterea discursului care instigă la violență, rebeliune sau care, pur și simplu, pune la îndoială politicile de imigrație masivă, Irlanda se pregătește pentru două referendumuri. Primul, pentru familie, are că scop redefinirea căsătoriei și familiei. Al doilea are ca obiectiv deconstruirea sau redefinirea rolurilor femeilor în societate. În Constituția Irlandei, este stipulat faptul că statul se va angaja să protejeze rolurile femei în cadrul familiei, protejând, în același timp, dreptul la muncă. Politicienii au prezentat această situație, acest articol al Constituției ca o opresiune patriarhistă, căci femeii i se spune că locul ei este acasă, la bucătărie. Evident, nicăieri nu apare o astfel de exprimare repetată și molfăită de numeroși politicienii și nici nu reiese acest lucru din Constituție. Aceste modificări se aliniază cu mișcările influente și lobbyuri-le neo și ultrafeministe și cu mișcarea LGBT împotriva căreia orice critică este înăbușită în fașă și înfierată ca hate speech. În concluzie, redefinirea familiei, căsătoriei, a femeii, a genurilor și sexelor, promovarea schimbării de sex și a tranziționării de la femeie la bărbat și viceversa sunt problemele ardente ale societății irlandeze, nu criza din ce în ce mai acută a locuințelor care afectează mare parte a populației, nu inflația, nu prețurile, nu criza energiei.
Pe scurt, aceasta este politica chestiunilor insignifiante, creează discuții aprinse, divide et impera, facilitează rupturi sociale și perturbarea relațiilor dintre indivizii și grupuri. Statul, partidele și toate organizațiile, instituțiile, partidele, corporațiile care profită de acest lucru au de partea lor noul limbaj, newspeak cum zicea Orwell, pentru că cine este împotriva politicilor radicale de stânga progresiste este de extremă dreapta, periculos, reacționar, etc. Partidele în Irlanda, toate având în mare aceeași platformă și obiective, urmăresc reeducarea. Reeducarea se face și în instituții și în corporații. Dacă vi se pare familiar acest termen, nu este doar percepția dumneavoastră.
Reeducarea este un concept comunist, marxist și progresist. Reeducarea este un instrument pentru eradicare. Eradicarea cui? A dușmanilor statului și a dușmanilor ideologiei, a posibililor dizidenți… Nici măcar nu se mai vorbește de dușmani ai poporului, întrucât pentru politicienii de factură bruxelleză poporul nu mai înseamnă nimic. Când trebuie să te auto cenzurezi pentru că discursul tău este etichetat ca intolerant, misogin, rasist, sexist, reacționar, fascist, islamofob, etc. trebuie să realizezi că nu mai trăiești într-o țară liberă. Libertatea este doar un cuvânt uitat undeva între paginile prăfuite ale unei cărți. Și, probabil din aceste motive, se naște posibilitatea unei rezistențe sociale, politice și culturale, căci dacă oamenii realizează situația gravă a țării în care trăiesc și se deșteaptă mai este o șansă.
Nu mai putem vorbi de democrație, în aceste condiții, ci de o dictatură mascată, asemenea unei târfe cu văl de mireasã.
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
