Câteodată mi aș dori să fiu în afara timpului. Nu, nu într-un spațiu atemporal, ci pur și simplu în afara timpului. Am încercat să găsesc o traducere cât mai adevărată pentru această expresie. În latină această expresie s-ar traduce extra-tempus, de unde vine și cuvântul extratemporal, cuvânt pe care l-am găsit în dicționar însă despre care nu am găsit prea multe definitii, explicații sau contexte. În fond ce înseamnă că mi-aș dori să fiu în afara timpului? Și de ce? Mi-aș dori să fiu în afara istoriei? Nu, ci mai degrabă înghețat într-un anumit moment. Un moment în istorie, atât de insignifiant precum un pixel pe un ecran mare, înghețat în timp… De fapt ce îmi doresc? Îmi doresc un loc în timp și spațiu unde istoria să nu mă afecteze prea mult, deloc dacă se poate.
Citind știrile și aflând despre toate evenimentele social-politice și culturale din România, Europa, din lumea întreagă, fiind afectat de un „mal” existențial și o angoasă istorică și care se somatizeaza printr-o veritabilă greață, îmi doresc să fiu, pur și simplu, în afara istoriei, ca într-o nuvela de Mircea Eliade unde timpul se poate derula înainte și înapoi, unde timpul poate fi anulat, unde timpul este doar o percepție și nu o realitate ultimă.
Urmărind ultimele evenimente din România și de pe mapamond, am rămas fără comentarii sociologice. Mi-am dat seama că sunt de prisos. Lucrurile nu mai pot fi explicate nici sociologic, nici psihopatologic, nici politologi, ci doar spiritual. Miza războiului nu o constituie capitalul, resursele, puterea. Nu, mințile, inimile și sufletele noastre sunt miza războiului. Vorbesc, desigur, despre războiul informațional, ideologic și, în cele din urmă, spiritual de care uităm și pe care nu îl luăm în seama. Și oare de ce nu îl luăm în seama? Poate pentru că am decis că știm totul, am deslușit și descâlcit toate ițele acestei lumii, iar acum nu mai avem decât certitudini.
Asemeni unui Fuhrer cu un hubris drăcesc și stupid, obuzele cad pe lângă noi, iar noi, în bunkerul asediat, amorțiți de narcoze, lătrăm ordine, ne lăudăm cu realizările noastre și ne imaginăm în continuare făcând planuri: cum va arată viitorul nostru luminos. Așa cum spuneam, îmi doresc să fiu, de fapt să mă aflu, în afară timpului, în afara istoriei. Apare însă o mica problema aici. Cum pot fi creștin, dacă mă aflu în afară istoriei? Pot fi în continuare apatic, indiferent, jemanfișist? Poți să te faci că plouă în timp ce în jurul tău este suferință și nedreptate? Mai poți fi om? Căci suntem noi cei de azi caracterizați de o astfel de apatie. Alegem ce anume lucruri ne pot revoltă, ce povești ne pot stoarce o lacrimă, cum și când să empatizam. Altfel, când realitatea nu corespunde percepțiilor noastre, dorințelor și intereselor noastre ne ascundem în buncărul nostru, mici fuhreri traumatizați de tăvălugul istoriei, neștiind că îngropându-ne capul adânc în nisip, pierdem pe nesimțite cel mai important război al vieții noastre.
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
