E aproape de miezul nopții aici în Irlanda. Am impresia că lumea este într-un haos, un vârtej haotic care nu duce nicăieri, doar în jos. E ușor să vezi, cu ochii limpezi, corupția, meschinăriile, răul prezent în lume, „intențiile bune” ale puterniciilor lumii dincolo de care se vede o foame diabolică de putere și bani. Mai mult o foame de putere, căci ce poate oferi o plăcere mai amețitoare decât puterea politică, puterea asupra vieții și a morții. De la politicienii locali la europarlamentari, poți găsi peste tot politicieni bolnavii de putere, politicienii care doresc putere și trăiesc pentru putere și, în virtutea acestei puterii, se cred superiori muritorilor de rând.
Nu este ceva nou, este nou doar faptul că acum le-am oferit fără să ne dăm seama mai multă putere decât visau, însă adicția de putere datează de mii de ani. Pilat din Pont îi spune Lui Iisus: „Mie nu-mi răspunzi? Nu știi că putere am să te eliberez și putere am să te răstignesc?” Domnul Iisus îi răspunde: „Nu ai fi avut nici o putere dacă nu ți-ar fi fost dată ție de sus.”
Politicianul, politrucul, filantropul, omul influent de azi consideră că s-a născut cu puterea pe care o are și o va exercită până la moarte fără impunitate. Însă este evident că nici cei mai puternici oamenii ai lumii nu sunt invincibili, ci sunt supuși morții ca oricare alții. Dar, ca și iubirea de arginți, puterea corupe, sau cum spunea Acton „puterea absolută corupe în mod absolut. Unde îți va fi comoara acolo îți va fi și inima”. În cele din urmă, omul erodat de această pasiune diabolică rămâne fără caracter și personalitate, această lăcomie psihopatologică de putere e tor ceea ce îi rămâne.
Am urmărit și eu dezbaterea referitoare la tranziția către calendarul catolic. Ca de obicei, nu putem ajunge la un consens, la un numitor comun. Discuțiile trebuie să degenereze în tribalism primitiv. E evident că nu mai putem purta discuții argumentate și logice. Noua măsură a dezbaterii stă în priceperea cu care putem arunca cu injurii și invective unii în alții, extirpându-ne capacitatea de a gândii critic. Pe de-o parte, grupul pro-ecumenic, pentru modificarea calendarului a adus argumentul tăierii oricărei legături fie și culturale sau religioase cu Rusia și alipirea cultural religioasă de Roma și de Occident. Cei care s-au opus acestei idei au fost etichetați prompt putiniști, filetiști, neo-legionari, închistați și legionari.
Argumentele au fost abandonate în favoarea insultelor. Pe de altă parte, cei care sunt împotriva trecerii la calendarul gregorian au venit cu propria lor muniție verbală și i-au înfierat pe ecumeniști ca eretici și schismatici, respingând spiritualitatea catolică. Ambele devieri puteau fii soluționate prin educație și informare. Eticheta „putinist” a devenit o placă stricată. Dostoievski, Ceaikovski. Lermontov, Pușkin, Tarkovski sunt puși în aceeași categorie cu Puțin și Lavrov și aruncați la gunoi. E trist că în grupul ecumeniștilor anti-putiniști sunt intelectuali cu greutate, care ar trebui să știe ce importantă au în ortodoxie: Sfânta Xenia de Sankt Petersburg, Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Ioan de Kronstadt, scriitorul Lev Tolstoi și mulți alții. De asemenea, și cei care înfierează pe catolici că fiind eretici, schismatici etc. ar trebui să știe că Biserica Catolică înseamnă mult mai mult decât devierile Papei Francisc, a episcopilor progresiști și a Conciliului Vatican 2, înseamnă Thomas de Aquino, Sfântul Augustin, Sfântul Ireneus, Tertulian, Sfântul Bede, Abelard, Sfântul Francisc, Ignacio de Loyola, filosofii scolastici, mii de martiri, misionari, oamenii de știință precum părintele geneticii, călugărul Mendel și mulți alții. Dar nu mai avem răbdare să „înțelegem”, realitatea așa cum o percepem noi este irefutabilă și incontestabilă. Orgoliu, mândrie și ego, acești intelectuali cu greutate au conștiința propriei importanțe și valori, iar de la încrederea în propriile capacități la mândrie nu mai este decât un pas. Ceea ce mă frapează cu adevărat este că din grupul pro-ecumeniștilor fac parte activiști și politicieni USR sau progresiști care nu au nicio tangență cu religia, ba, dimpotrivă, au înfierat și batjocorit credința creștină de multe ori. De unde acest zel atunci? Poate că au dreptate adversarii lor, poate că nu este doar o bună intenție, poate că există un scop politic..
Altfel, îmi vine greu să cred că domnilor Bulai și Ștefănescu le-a apărut câte un înger asemeni Sfântului Augustin și le-au spus „Tolle et lege”. Dar să nu judecăm, mai degrabă să credem in intențiile bune, cu grijă însă ca să putem discerne ideile și intențiile bune de propagandă. Altfel, puțină moderație, înțelegere nu ne-ar strica. Să nu uităm că Cel a cărei Înviere o sărbătorim, unii mai devreme sau alții mai târziu, a spus: „Să nu apună soarele asupra mâniei tale”.
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
