La început, a încercat să ignore acea voce. Vocile, pentru că erau o mulțime de voci, schimbându-se de la zorii zilei până la amurg. Mai întâi și-a acoperit urechile cu căști, dar vocile păreau să iasă chiar prin acele căști. A dat muzica mai tare, până când pereții apartamentului au început să vibreze. Dar vocile nu încetau. Când cădea noaptea și își termina munca, închidea ochii și se întindea în pat, iar atunci a înțeles de unde veneau toate acele voci. Desigur, era Anunțătorul – așa cum i se spunea printre locuitorii orașului, Mesagerul Străzii, Heraldul. Era atât de absorbit și dedicat muncii sale încât nu realizase că acele voci erau ale Anunțătorului. „Probabil se vor opri în curând,” își amintea că îi spusese colegului cu câteva zile înainte. „Cum așa, dragă? Noi suntem cel mai productiv sector. De ce ar face așa ceva?” îl întrebase ea.
Anunțătorul fusese acolo, în piața principală a sectorului, timp de treizeci de ani. Își amintea prima oară când îl văzuse. Mulți bătrâni și tineri se adunau în fiecare seară în jurul lui. Un difuzor mare, așezat pe un bloc metalic imens, ca un gramofon uriaș. Părinții lui erau acolo în fiecare seară. Iar după ce el și prietenii lui terminau de jucat în parc, veneau și ei să asculte. Unii aduceau mâncare și băuturi și stăteau ore întregi în jurul Mesagerului Străzii. Avea o nuanță foarte deschisă de albastru, iar el își amintea atât de bine mirosul vopselei proaspete.
La început, difuza știri, prognoza meteo, cotații bursiere, chiar spunea și glume. După câteva ore se oprea și toată lumea era nerăbdătoare să vină din nou după muncă să îl asculte. Nu semăna deloc cu oamenii pe care îi auzeau la radio sau televiziune. Avea un ton foarte personal. În fiecare lună, cineva avea privilegiul de a-i adresa câteva întrebări. Dar apoi… ceva s-a schimbat. Pornea dimineața și se oprea abia la miezul nopții. Tinerii au uitat de el, dar unii bătrâni încă rămâneau lângă el noaptea.
La început era confortabil și liniștitor, dar apoi, părea să-l deranjeze din ce în ce mai mult, până într-o zi când s-a întors de la școală, a luat o piatră de pe șantierul din apropiere și a aruncat-o spre Mesagerul Străzii. Fix în difuzor. Nu l-a oprit deloc. A lăsat o urmă mică, o ciobitură de vopsea. A doua zi s-a întâmplat din nou, iar cel mai bun prieten al lui, Agneth, și în curând toată clasa l-au urmat. În fiecare noapte, după miezul nopții, se adunau să arunce pietre spre el. Și în fiecare săptămână „ei” veneau, curățau și lustruiau Mesagerul. A devenit un rebel adevărat, iar atunci era simbolul rebeliunii lor, împotriva părinților, a bătrânilor, a tuturor.
După câțiva ani, a observat că Mesagerul Străzii funcționa nonstop, în fiecare secundă, minut, oră. „De ce mă enerva atât de tare, de ce era o povară?” se întreba. Da, asta era. Exact ca acum, era sunetul, nu era asurzitor ca muzica dată tare care îți rănește urechea. Tonul era tot blând și liniștitor, dar mergea fără oprire. Și nu-l puteai scoate din cap. Orice făceai, mâncai, munceai, el era acolo cu tine. Când a absolvit, a devenit tot mai puțin interesat de Mesager și îl ignora pur și simplu în drumul spre muncă. Dar acum, acum era… diferit. Încerca să se concentreze pe muncă. Toată lumea știa cât de importantă era munca lui. Colegii, vecinii, toți știau asta. „Doctorul nu trebuie deranjat. Lucrează la ceva foarte important.”
Totul a început acum câteva zile, când a primit sarcina să programeze noile versiuni actualizate. Munca lui era importantă pentru întreg sectorul, nu, mai mult, pentru întreaga metropolă. Era atât de greu pentru autoritățile sectorului să înțeleagă un lucru atât de simplu, dar în același timp atât de enorm? Și ei, toți, beneficiau de noii funcționari, noii avocați, noii profesori, noii ingineri care urmau să înlocuiască complet versiunile lor umane, corupte, învechite și nesigure. Își amintea cuvintele lui Agneth de acum câțiva ani, când s-au întâlnit trecând pe lângă Anunțător în drum spre casă. „Se pare că rebelul din tine a murit demult,” spuse ea zâmbind. „Ei bine, unii dintre noi cresc, Agneth.” „Da,” răspunse ea, „dar unii cresc lucrând pentru «ei». Nu e ceea ce m-aș fi așteptat de la tine.”
Ținu respirația pentru o clipă și încercă să asculte cu atenție ce spunea Anunțătorul. Nu mai erau doar vești și prognoze meteo… Asta observase deja. Acum Anunțătorul ținea lecții despre ascultarea civilă și disciplină, despre unde să-ți cumperi mâncarea și hainele, unde să muncești, când și cum să-ți petreci timpul liber. Dar cele mai importante anunțuri erau cele despre cine și de ce trădase Partidul. Numele erau rostite în public. Trădătorii erau numiți dușmani ai Metropolei, dușmani ai cetățenilor liberi ai Metropolei. Cine erau acești dușmani? Cine erau cetățenii liberi? De ce ar răni cineva cetățenii? De ce ar trăda Partidul? se întrebă el.
Încercă să-și închidă ochii și să se concentreze pe proiectele sale. O voce feminină răsuna acum dinspre Anunțător. Vorbea despre Regulamente și Legi, capitolul 16 din Constituția Sectorului. Deschise un fișier pe calculator, o înregistrare a progresului său la noua misiune. Dădu volumul mai tare, încercând să acopere glasul Anunțătorului și în curând adormise.
Se trezi foarte devreme, cu o durere de cap ascuțită. Acum Anunțătorul părea și mai tare. Parcă îi ardea vocea direct în creier. Redă înregistrarea din nou, dar nu mai putea acoperi glasul. Se ridică spre birou, luă o ceașcă de ceai și-și privi notițele. Cuvintele pe care le citea erau înlocuite de anunțurile Anunțătorului. Anunțuri publice, obligații, responsabilități și reclame îi inunda urechile până când nu mai putea să se concentreze pe notițe. Pe ecranul tastaturii, apăru o listă de numere și nume. Selectă unul și apăsă cu putere tasta de apel. „Aș dori să vorbesc cu cineva responsabil de Herald, sector O17,” mârâi el către tânărul care apăru pe ecran.
O tânără femeie apăru și vorbi cu o voce calmă și blândă. „Sunt doctor Lawrence Behr, cod 0171989. Sunteți responsabilă de Anunțător, sector O17?” întrebă el. „Cu ce vă pot ajuta, Doctore?” „Dacă verificați numărul meu, veți înțelege cine sunt și cât de importantă e munca mea!” „Oh, dar deja știu. Ne vizitați frecvent aici, în Sector BP24. Permiteți-mi să profit de apelul dumneavoastră, tovarășe, și să vă felicit pentru munca depusă. Doar că ne-am dori ca și colegii dumneavoastră din KMX48 să facă o treabă la fel de excelentă, tovarășe Behr.” „Problema e ofițerul Smidow, e imposibil să mă concentrez la muncă cât timp nenorocitul ăla țipă zi și noapte.” „Tovarășe Behr, Anunțătorul a fost instalat pentru binele public. Nu-l putem demonta fără să afectăm întregul sector, tovarășe. Dacă simțiți că nu mai puteți să vă concentrați, vă recomand cu căldură unul dintre centrele noastre de terapie de la Universitate, care oferă remedii fără cost. Vă doresc o zi frumoasă și productivă, tovarășe.”
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
