„Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi„, le spune Domnul Iisus Hristos apostolilor și rămâne până astăzi una dintre cele mai frumoase, mai. importante și mai înțelepte învățături ale Mântuitorului.
În contextul în care libertatea avea un sens politico-social, eliberarea de sub robia in Egipt, de sub ocupația romană, libertatea de care ne vorbește Hristos părea că îi lasă, pe mulți, confuzi și derutați. Poate pentru că era sensul libertății față de păcat, față de ceea ce ne ține înlănțuiți. Libertatea față de minciunile și micimile firii noastre, față de persistența în păcat, este cea despre care ne vorbește Hristos. Când I se răspunde că iudeii sunt fii ai lui Avram și nu au fost niciodată robi, Hristos le arată că: „Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului. Și robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” Deci Hristos ne vrea să fim liberi de limite, de obstacole, de ceea ce ne împiedică să ajungem la sfințenia la care ne-a chemat. Unul din lucrurile cu adevărat dificile pe care trebuie să le facem este să ne confruntăm cu minciunile noastre. Dificultatea constă cu adevărat în faptul că nu percepem minciunile în jurul cărora ne-am construit realitatea subiectivă. Asta nu înseamnă, desigur, că viața noastră sau reprezentarea noastră despre lume e o minciună, înseamnă însă că este posibil să ne fi construit o micro-ideologie, o ideologie personală care să ne susțină deciziile și acțiunile în așa fel încât să ne fie nouă favorabile și să nu producă o disonanță cognitivă .
Cu mult mai periculos decât minciuna este un rol fals pe care ni-l asumăm, în special în mod conștient. În fond, nu ar fi viețile noastre mai simple, lumea un loc mai bun dacă nu am fabrica roluri și idei greșite? Dar acesta, în sine, este un efort pe care nu mulți suntem gata să-l facem. Dincolo de rolurile pe care ni le asumăm noi, sunt cele pe care ni le desemnează, atribuie ceilalți (actori sociali, instituții, organizații, membri ai comunității, etc.).
Atunci când le acceptăm, jocul devine cu atât mai periculos întrucât nu cunoaștem scopul acestui rol. Suntem în societatea de azi într-un astfel de joc în care rolurile se inversează. O astfel de interacțiune este ilustrată eficient de triunghiul Krapman.
Triunghiul Krapman este în socio-psihologie schema interacțională a unei triade și a relațiilor dintre membrii triadei, grupului, comunității. În acest triunghi inversat avem în unghiul de jos victima într-o relație de dependență cu persecutorul, opresorul și eroul. „Victima” poate să însemne o persoană care se identifică cu această identitate, se simte victimă, sau se poartă că o victimă. Poate să fie o reală victimă, o reprezentare greșită sau un rol. Victima dorește ajutor, susținere, în mod justificat, sau dorește să arunce vina asupra celorlalți și să atragă atenția asupra să.
Eroul, salvatorul este, de asemenea, captiv în acea relație toxică de dependență și ambiguitate, unde poate fi vorba de o reală victimă sau de o o persoană care se folosește de acest rol. Intențiile bune ale eroului, pot duce la o relație de dependență, în care victima se bazează pe deciziile eroului in orice problemă cu care se confruntă. Ceea ce intrigă într-o mai mare măsură este interșanjabilitatea rolurilor, posibilitatea rolurilor de a se schimba. Victima poate deveni opresor, iar eroul poate deveni victimă sau persecutor. Fiecare rol are beneficiile sale, poate că din această cauză Krapman le numește roluri, roluri care pot fi „jucate” cu un anumit scop. Conform lui Karpman, soluția constă in a priva aceste persoane de beneficiile pe care le primesc din fiecare rol și, astfel, de a opri această „dramă” a rolurilor și identităților. Deși triunghiul lui Karpman poate părea abstract, pur conceptual, el poate fi observat și la nivel microsociologic în relațiile din cadrul unei familii, grup, dar și la nivel macrosociologic, acolo unde aceste roluri sunt jucate colectiv, de mai mulți indivizii.
Putem merge însă dincolo de dimensiunea socială și să privim contextele politice curente. Pentru „fabricarea consimțământului”, pentru sancționarea pozitivă a unor decizii este necesar că aceste roluri să se joace și să se schimbe atâta timp cât aduc un profit, cât sunt favorabile actorilor politici. Un alt mare pericol pentru un individ care își asumă un astfel de rol, în mod nelegitim, este deformarea identității sale. Pentru evitarea unei astfel de dezordini, unui astfel de haos este nevoie de adevăr, iar pentru a înțelege adevărul, avem nevoie de sinceritate, cu noi înșine în special, și pentru aceasta este nevoie de curaj și de demnitate.
Despre identitate, curaj și demnitate însă, în articolul viitor…
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
