Scriu aceste rânduri târzii la 2 noaptea, în liniște aproape totală. Îmi aud doar respirația și țiuitul continuu din urechea stânga. Aș putea să-mi pun căștile și să ascult muzică. Prefer însă liniștea sub orice formă ar fi ea. Puține lucruri sunt atât de eficiente precum lipsa stimulilor auditivi.
Majoritatea oamenilor găsesc că e dificil să stea singuri cu ei înșiși, fără să aibă stimuli externi. Să stai față în față cu tine este un exercițiu util. Îți aduce realitatea în față, ți-o prezintă așa cum este, obiectiv. Când ești singur, doar tu cu Dumnezeu, nu prea îți vine la îndemână să te minți. Este unul din momentele în care chiar poți fi sincer cu tine, pentru că realizezi cât de maligne sunt minciunile, chiar acelea pe care ți le spui ție.
Cine ar putea să ne infirme faptul că realitatea noastră subiectivă este o construcție clădită din minciuni, minciuni pe care le acceptăm și așteptăm? Mai grav este când aceste minciuni vin de la alții, știm că sunt minciuni și le acceptăm. Poate pentru că persoana sau entitatea politică, socială, culturală care ni le livrează are o aura de autoritate și legitimitate.
De fapt, am făcut un fel de obicei, la fiecare patru ani așteptăm să ni se livreze minciuni și falsități. Cele mai frumos împachetate câștigă. Să vrei să ieși din acest matrix al falsității, al „post-adevărului”, al minciunii presupune foarte mult curaj. Conform lui Jordan Peterson, consecința minciunilor este deformarea caracterului, distorsionare lui.
Îți pierzi din personalitate, din identitate, ajungi un Frankenstein, identitatea ta se scindează. Controlul îl preia treptat un Mr Hyde tiranic. Problema este că nu suntem neputincioși ca Dr Jekyll, ci dimpotrivă. avem capacitatea de a îl opri de Mr Hyde, de a ne corecta caracterul. În clipă de față, minciuna pare că e acceptată peste tot, că este iubită, că o purtam ca blazon și că drapelul ei este arborat pe zidurile orașului.
Realitatea stă altfel. Acestă construcție, această șandrama a falsității și a ideologiilor și ideilor false stă să cadă. Lumea de azi, victimă a ideologiilor, îmi amintește de o anumită Domnișoară Havisham, din romanul Marile Așteptări, aparent convinsă de importanța propriei persoane și de veridicitatea propriilor opinii pe care încearcă să le inoculeze altora, trăiește voluntar într-o mizerie teribilă, creată în mare parte de propriile minciuni, iluzii și deziluzii.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
