Ajungi, la un moment dat în viață, să realizezi importanța bucuriilor simple. Ajungi la concluzia că excursiile la all inclusive, petrecerile, cluburile și alte metode de a irosi timpul nu te mai bucură deloc sau cel puțin nu așa cum o făceau când erai în plină tinerețe, naiv și plin de speranță. Dacă ajungi la concluzia că nu mai poți spera la un viitor frumos, cel puțin nu în viitorul apropiat, cel puțin nu fără suferințe greu de suportat – să fumezi o țigară, să bei o bere și să înjuri guvernul sunt bucuriile simple pe care ajungi să le prețuieșți. De fapt, te bucuri că mai ai măcar aceste libertăți și că statul dădacă nu ți le-a interzis și pe acelea. Fiindcă momentan am renunțat la fumat, îmi rămâne doar să beau o bere și să înjur guvernul. Mă gândesc că asta au făcut și părinții mei și bunicii la un moment dat. Bine, ei au prins vremurile în care nu aveau libertatea de a înjura.
Deși încerc să evit limbajul vulgar, îmi dau seama că înjurătura este un simbol clar al libertății. Atâta timp cât pot înjura și critica, încă mai sunt liber. Când mi se va pune pumnul în gură, voi ști exact cam care este situația. În clipa de față, poți să înjuri guvernul și politicienii, doar să ai grijă să nu facă parte din minoritățile protejate de ideologiile corectitudinii politice. Altfel. apărătorii establishmentului o să spună că ești doar ignorant. Și totuși, nu este mai nobil să înjuri politicieni corupți, jurnaliști vânduți, influenceri, ideologi și ideologizați, decât oamenii de rând? În fond, vorba britanicilor „stick and stones will break my bones but words won’t”. „Cuvintele nu dor”, mai pe românește. Și chiar dacă dor, corupții în discuție pot plânge în Bentley-uri, limuzinele sau avioanele lor private.
Îmi amintesc de o pictură murală din Belfast: un grup de muncitori, probabil pe la începutul secolului XX, cu figuri dure, cu pahare de bere în mână și cu țigări în colțul gurii… Îmi imaginez că activitatea lor de după muncă era băutul excesiv de Guiness în pub, îmi imaginez că la fel înjurau și ei guvernul, regina, regele, compania care îi exploata, socialiștii care îi ademeneau cu promisiunii, politicienii și așa mai departe. Din păcate, înjurătura nu a schimbat guverne sau situații, nu atât de mult cât ne-am dori, dar asociată cu puțin umor și inteligență ne-a ținut departe de o atitudine obedientă sau excesiv de obedientă, de propagandă și de brainwashing.
Cum am spus, nu sunt un adept al înjurăturii, așa cum încerc să mă țin departe de vorbele și vorbirea urâtă. Însă nici nu am un loc păstrat la ONU, ca Greta Thunberg, unde să le pot urla în ureche corupților: „Nu vă e rușine? How dare you?”. Bine, pe ea o preocupă încălzirea globală. Și pe mine mă preocupă încălzirea globală, dar mai mult mă preocupă pauperizarea și înfometarea forțată, în numele salvării planetei și, bineînțeles, pierderea unor drepturi și libertăți fundamentale. Consider mai binevenită și mai eficientă o rugăciune pentru acești corupți, dar mă gândesc că și Eminescu înjura guvernul și liberalii poate, câteodată, și își vărsa oful cu celebra sa înjurătură: „Tu-i nevoia mă-sii!”.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
