Am văzut tot mai mult, în presă, în special în presa românească, un clivaj mare, o separare tot mai mare între cei care susțin măsurile dure și draconice luate de statul Australiei și scepticii democrațiilor vestice. Scepticism înseamnă, bineînțeles, să punem la îndoială anumite percepții legate de realitățile social-politice. Nu înseamnă, nici pe departe, extremism. Problema, consider, este că suntem prinși în niște paradigme false, în iluzii, alimentate în principal de mass-media și de ideologii. Eroarea de raționament a legaliștilor este că legile au o valoare intrinsecă, că o lege este valida, pur și simplu, prin statutul ei de lege. În viziunea acestor legaliști reducționiști, atunci când o lege este elaborată și implementată, ea trebuie respectată, în virtutea faptului că este lege și că a fost stabilită de către decidenți și autorități. Este o eroare de raționament atât de flagrantă, încât nu avem nevoie de complexe exerciții de logică, pentru a o demonstra.
Istoric și antropologic vorbind, codurile de legi, reguli, principii, „porunci” aveau la baza, o anumită utilitate, fie că vorbim de protejarea comunității, a membrilor comunității, fie că vorbim de bunul mers a societății, îndeplinea sau asigura îndeplinirea corectă a unei funcții. Încă de la cele 10 porunci și de la Codul lui Hammurabi, legile au stabilit mecanismul, pârghiile „pedeapsă” și „răsplată”. Alte legi aveau funcții de a preveni haosul și destabilizarea și, desigur, au apărut și legi prin care cei care dețineau puterea politică erau protejați, legi care permiteau elitelor, decidenților să comită abuzuri, crime, infracțiuni, însă la bază, legile aveau principii morale și funcții ale societății. Cred că protestele din 2017 și 2018 împotriva lui Liviu Dragnea și împotriva PSD, în contextul emiterii unor legi fără nicio bază, nu au fost încă date uitării. Dar, cum acțiunile noastre se bazează mai mult pe impulsuri, percepții subiective și interese proprii, alegem să memorăm ceea ce ne convine, pentru a nu ne confrunta cu o disonanță cognitivă.
Un al doilea argument des întâlnit este că legile date în Vest, mai exact în Australia, sunt legitime și valide, datorită faptului că acel stat este democratic. Datorită unor serioase lacune istorice și politologice, tindem să considerăm ceea ce Vestul definește ca democratic, societăți utopice, perfecte, unde nu prea este loc de eroare. Aceste state democratice sunt perfecte (datorită standardului de viață ridicat), în consecință și legile lor sunt sau tind către perfecțiune. Un silogism, din păcate, nu numai incorect, ci cu totul și cu totul ratat si aberant. Crime și orori au fost săvârșite de democrații admirabile din Vest. Putem aduce în discuție războiul Franței cu Algeria, din anii 50-60, genocidurile Angliei în Africa, atrocitățile din Irlanda de Nord din anii 70, legile Jim Crow și segregarea anilor 50 în S.U.A (o veritabilă democrație).
Australia are o întreagă lista de încălcări grave ale Drepturilor Omului, fiind de multe ori acuzată de către Comitetul ONU, iar experimentele pe aborigeni din anii 30, segregarea familiilor aborigene, despărțirea copiilor de familii și contracepția forțată, practici recente, sunt binecunoscute de istorici. O dictatura nu presupune neapărat existența unei figuri centrale. Întotdeauna dictatorii au fost sprijiniți de un sistem întreg, de către Partid, de către o multitudine de birocrați. S.U.A nu a fost niciodată o dictatură și, totuși, mandatele lui Roosevelt au avut simptomele unei dictaturi, politicile atât interne, cât și externe fiind de multe ori dictatoriale. Ni s-a indus, din nefericire, ideea că acest sistem elitist sub care este și Uniunea Europeană și Australia este cumva necesar, că nu ne putem lipsi de el. Elitismul practicat de birocrații de la Bruxelles, un elitism absolut asumat, este strigător la cer. Și birocrații de la Bruxelles și cei de la Canberra și cei din Washington și-au exprimat de multe ori disprețul față de „mase”, față de popoare.
În fine, consider că această încredere, această obediență și adulare dusă la extrem față de Vest, față de „democrațiile” Vestice, față de legalismul nefondat, față de elitism și statismul globalist, față de autorități, fie că vorbim de cele ale statului sau de corporații, vine din teamă, ignoranță și dintr-o lipsa crasă de cultură istorică și politică. Rolul mass-mediei este să ne țină captivi în paradigma noastră falsă și este deconcertant să vezi cum jurnaliștii au abandonat orice urmă de curaj, bărbăție, onoare și cinste, în schimbul popularității și aprecierii unor decidenți. Este, în cele din urmă, expresia unui Sindrom Stockholm dus la extrem.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
