Cuvântul activist, în aspectul socio-politic și cultural est-european, ne trimite automat cu gândul la regimul comunist. Nu ne facem desigur vinovați de vrun bias anti-activist. Activismul este un apanaj al stângii, modul prin care o comunitate, organizație, partid politic, încearcă să schimbe status quo-ul politic, cultural și social. Desigur, trebuie să recunosc că acest articol a pornit de la întregul scandal stârnit de acțiunile auto intitulatei activiste Ana Munteanu, consilier local și membru USR. Ca de fiecare dată, oamenii s-au împărțit în facțiuni, unii spun că micuța activistă e noua Ana Pauker, alții spun că și-ar fi făcut doar datoria și că este unul dintre puținii oameni care doresc și chiar fac ceva concret să schimbe „regulile” corupției, favoritismele. Întregul proces de asasinare a personalității Anei Munteanu nu este necesar, dimpotrivă este ridicol și nu aduce nimănui niciun beneficiu, așa cum violența verbală, limbajul agresiv și amenințările nu aduc nici un argument și discreditează și pe cei care ar veni cu un argument valid și pertinent împotriva acțiunilor dumneaei. Nu discut legalitatea acțiunilor luate de ea sau moralitatea și legitimitatea atitudinii ei, este posibil ca acțiunile ei să fie juste. Ceea ce mă interesează și mă intrigă în acest caz este dimensiunea de activist, această calitate pe care și-o arogă tot mai mulți membri ai acestui partid și în general ai partidelor de stânga. Știu, USR susține că orientarea sa politică este de centru dreapta sau chiar de dreapta, deși nu este un partid care susține conservatorismul social sau care împărtășește și promovează valorile conservatoare, ci doar liberalismul economic, dar și acesta doar într-o mică măsură.
Activismul politic nu este un fenomen singular în România. Deși apărut, probabil în secolul 19, odată cu apariția anarhismului și apoi a marxismului, activismul supraviețuiește, ba mai mult, este în floare în Europa de Vest, America, Canada. Fenomenul LGBT, Black Lives Matter, ultrafeminismul, ANTIFA, anarhiștii, socialiștii, toți au armata lor de activiști politici, înarmați cu dorința de a schimba status quo-ul. Nu, nu printr-un dialog, nu prin argumente, nu prin studii, ci prin acțiune, proteste, manifeste, acțiuni violente și îngrădirea libertății de exprimare. Există un număr considerabil de articole de satiră și caricaturi la adresa activistului socialist-anarhisto-antifascist, cu che guevara pe tricou, steagul cu secera și ciocanul, găletușa cu crispy strips de la KFC într-o mâna și iPhone-ul în cealaltă.Interesant este că acești activiști însuflețiți de spiritul lui Marx, Lenin, Trotski, Gramsci, Saul Alinski, de stafia vechiului și noului marxism, au multe în comun cu activiștii noștri, fie că sunt USR, Demos, sau PSD. Activismul politic, care mai întotdeauna este asociat cu organizațiile, mișcările și partidele de stânga și extrema stângă, este o convingere, o idee, că poți schimba lumea prin acțiunile tale violente sau non-violente, de cele mai multe ori violente, dacă nu cel puțin agresive, că tu ești un factor de schimbare, că porți în tine un mic revoluționar, că nu trebuie să te schimbi pe tine, înainte de a schimbă lumea, că întreaga lume așteaptă venirea ta providențială și justiția ta. E un punct de vedere, pur și simplu personal, dar ideologiile sunt în mare parte o îngrădire a umanității, un pat procustian din care nu poți scapă nemutilat. Nu sunt de acord și mi se par puțin ridicole, ilare comparația dintre Ana Munteanu și Ana Pauker, activismul însă, de stânga, căci activismul așa cum l-am descris nu poate fi decât de stânga, nu își schimbă foarte mult forma, ideile rămân aceleași, ideile de libertate, umanitate, demnitate, nuanțele nu încap în mintea unui mic sau mare activist. Orice mic vajnic activist, gata să schimbe lumea cu sau fără permisiune, se visează un mare revoluționar.
„Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist”… ne cânta Cristian Pațurcă la revoluția din 1989. Se pare că ori nu l-am ascultat ori am uitat versurile. Din păcate vom vedea, din ce în ce mai des, și mai mult manifestările stafiei neo marxiste, pe întreaga scenă politică, pentru că în România dreapta și conservatorismul au fost răpite și duse în beciul miliției. Socialismul, marxismul, neomarxismul, social-democrații s-au îmbrăcat cu hainele dreptei și împopoțonați cu tot delul de bling bling-uri politice ne oferă un spectacol jalnic. Ocupați cu activismul politic, posedați ideologic, nu știu dacă mai avem timpul și puterea să fim oameni.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…