Cum influențează mass-media convingerile publicului
Un pic de gândire și imaginație sociologică și psiho-sociologică, într-o lume în care opiniologia este ridicată la rangul de știință, este întotdeauna binevenită. V-ați întrebat oare câți dintre cei care citesc ziarele, ascultă radioul, urmăresc mainstream media, discern și analizează mesajul? Câți dintre noi ne considerăm nemanipulabili și neîndoctrinabili? Dar câți suntem cu adevărat greu sau imposibil de îndoctrinat?
Într-o epocă în care informația circulă cu o viteză amețitoare, mass-media deține o influență fără precedent asupra modului în care societățile gândesc, simt și reacționează. Mulți cred că știrile și divertismentul au rolul de a informa și de a angaja publicul, dar realitatea este mult mai complexă. În spatele titlurilor și emisiunilor se află tehnici psihologice strategice menite nu doar să relateze evenimente, ci să ghideze percepția colectivă într-o direcție anume. Mass-media a reușit să creeze, în ultimii ani, o adevărată cutie Faraday, în care nicio idee nouă, opusă sau diferită convingerilor prestabilite și fabricate, nu poate pătrunde. Scripturile livrate telespectatorilor sunt asemănătoare, indiferent de outletul media, și par să folosească aceeași terminologie. Jurnaliștii, analiștii media și formatorii de opinie publică exprimă, în mare parte, aceleași convingeri și aceleași temeri, în timp ce alte probleme, mai demne de luat în considerare, sunt convenabil ignorate.
Repetiția joacă un rol crucial, așa cum notează Noam Chomsky. Un studiu efectuat de Thomas Koch și Zerback, de la Universitatea din Mainz și Düsseldorf, identifică o relație pozitivă între repetiție și credibilitate. Indivizii tind să asocieze o credibilitate crescută mesajelor întâlnite în mod repetat, lucru care poate fi ușor observat în cazul mesajelor răspândite în mass-media. Acest „truth effect” este instrumental în stabilirea unei relații între spectator, receptor și media. Un al doilea efect, opus, însa mai rar întâlnit, este cel care apare atunci când repetiția este exagerată și dusă la extrem. Efectul negativ apare când participanții încep să perceapă mesajul ca o încercare de persuasiune.
Mintea umană are tendința de a accepta informațiile familiare ca fiind adevărate, mai ales când acestea vin de la figuri care au o legitimitate și autoritate percepută și acceptată. Când un concept este repetat constant pe mai multe canale – știri, rețele sociale, divertisment – acesta devine o parte din conștiința colectivă. Așa ajung ideile care înainte păreau străine, absurde, anormale să fie considerate normale, iar cei care le contestă să fie percepuți ca inadaptați. Limbajul nu este niciodată ales întâmplător. Cuvinte ca „democrația în pericol”, „consens științific”, „criza dezinformării” sunt utilizate pentru a crea o urgență artificială și pentru a exclude orice punct de vedere alternativ.
Emoțiile sunt cheia manipulării subtile. Prin alternarea deliberată a fricii cu speranța, publicul este ținut într-o stare constantă de neliniște, dependent de aceleași surse care îi induc anxietatea. Știrile alarmiste, urmate de mesaje de speranță, creează un ciclu de dependență emoțională. Frica este cheia îndoctrinării. Dezbaterea reală dispare, fiind înlocuită de o opoziție controlată: prezentarea a două poziții extreme, dintre care una este intenționat ridiculizată pentru a face ca cealaltă să pară „rațională”. Binomul frică-ridicol este folosit pentru a trata multe dintre problemele reale sau percepute.
Ceea ce nu este spus este la fel de important ca ceea ce este comunicat. Tăcerea este o armă, iar absența unui subiect din spațiul public trimite un semnal clar despre ce poate fi discutat și ce nu. Astfel, oamenii evită instinctiv să abordeze teme care nu apar în fluxul mediatic dominant, de teamă să nu fie izolați social. Unele evenimente sunt pur și simplu ignorate, făcând ca opiniile contrare să pară marginale, iar informațiile care contrazic narațiunea dominantă sunt îngropate sub un val de știri mai puțin relevante, dar mai zgomotoase. Conștientizarea acestor tehnici este primul pas spre dezvoltarea unui mod de gândire critic și independent, capabil să distingă între informație și influență strategică. Data viitoare când citești o știre sau urmărești un documentar, întreabă-te: cine are de câștigat din această narațiune și în ce scop este promovată?
Teodor Constantin BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
