Shakespeare spunea demult că lumea e o scenă. o piesă de teatru, iar oamenii actori. Un scenariu mult prea optimism. Actorii? Suntem, mai degrabă, spectatorii. Spectatori apatici, căscăm, râgâim bere la Hamlet, hâhâim ronțăind cipusuri și semințe la Antigona. Stăm relativi și relativiști pe tușă, ne uităm la decolteul generos al primadonei, șușotim privind la actorii principali. Este o apatie în aer, o apatie fără precedent. Avem, suntem, sforăim, pufnim și pufăim printre buzele obscene și gușile grase. Ne aflăm la apexul dezvoltării tehnologice. Noi nu suntem ca primitivii ăia de acum 50-100 de ani. Noi știm mai bine că alțiii nu știu nimic. Abundența vestului ne-a atins un pic și ne simțim, ei bine… invincibili. Suntem o armată de oameni cu certitudini și încredințări că ne aflăm, acum, în vârful lanțului trofic. Disperarea balcanică și est-europeană a fost risipita și vindecată de city break-uri la Monaco și sejururi la Saint Tropez. Ne aflăm pe caii mari, fie ei și caii Apocalipsei. Dincolo de Balcani și de Mittel Europa, în atotputernicul Occident, domnește o aroganță, o autosuficiență imbatabilă. Occidentalul de mainstream, iubitor al estalblishmentului nord-atlantic și bruxellocrat rânjește printre dinții albi ca perlele, cu buze sănătoase, cu guri îndopate de abundență.
„Ce-i al nostru e al nostru”. Occidentalul progresist, elitist este afluent, influent și abundent. Este definit de tehnologie și tehnolatrie, latră mândru arătându-și zeul suprem: Știința… Occidentalul elitist își invocă, prin fraze prefabricate, divinitatea. Restul nu mai contează. Știința folosită pentru bine sau rău i-a adus abundență și prosperitate și asta este tot ce contează acum. De spiritualitate și cultură nu mai e nevoie. Același occidental progresist arată, sforăind ca faimosul ideolog porcin din „ferma animalelor”, către „antisociali”, „inadaptați” și „inutili”. Se bate cu mâna pe pântecul sculptat sau rotund și înfierează „fasciștii”, „extremiștii”, „invechitii” și „anacronicii”. Occidentalul elitist practică empatia la nivel de prostituție. O face pentru priviri pline de admirație, cuvinte de laudă, reputație, bani și putere. Occidentalul elitist, îndopat de bla-bla-uri „progresiste” scoate la nevoie lacrimi din ochii candizi de reptilă, căutând vina în jur. Căci, întotdeauna sunt alțîi de vină. În vest nu mai este nevoie de religie și spiritualitate.
Progresistul elitist si pozitivist, scientist s-a instalat pe tron, batjocorește tot și face tumbe, precum un saltimbanc cretin. Istorie, tradiție, eroi, patrioți? Vestigii ale trecutului, căci Noua Identitate este acum religia și spiritualitatea Occidentului. Gata, tot ce a fost rău a trecut. Intrăm în epoca unui paradis „man made”, un paradis creat de „Știință” unde nu mai este nevoie de Dumnezeu. Arta este folosită și ea, nu pentru exprimarea creativității sau a unor sentimente înălțătoare, ci pentru propagarea Ideologiei și a Noii Identități. Ce e poezia dacă nu vorbește fals empatic despre suferință perpetuă a minorităților inventate de tot felul, ce este pictura dacă nu proslăvește ideologicul organ de reproducere? Sculptura este curățată și purificată de vestigiile primitive ale secolelor trecute. Lumea este un trapez, un pătrat, un cub în care oamenii își găsesc fericirea, fiecare după necesități. Occidentalul gauchist de azi este întruchiparea perfectă a baronilor de cauciuc, împreunați cu activistul de partid cu stea în frunte. Progresistul de azi își imprima Che Guevara pe veștmânt, în același timp aducând slavă lumii noi, tehnologice și corporate. Justiția rasială, etnică e pentru alții, nu pentru ei. Ei sunt deja desăvârșiți, un Buddha hăhăit al opulenței, cu pântecul umflat și, în același timp, sculptat. Occidentalul vrea toleranță fără de toleranță și război fără de pace. Noul Om aplaudă războiul și sângele vărsat în războaie stupide, ii provoacă sălbatice orgasme. Statuile eroilor nu ii mai transmit nimic, căci deja i-a dat în vileag pentru gândire învechită. Steagul Noii Normalități, un curcubeu violent, strident și aberant, fâlfăie pe instituții, case, cuburi și palate. Noul Om poftește la o epurare ideologică, la un Octombrie Roșu, pentru dușmanii progresului, pentru inamici. Noul Om uită, însă, că sângele se mai plătește și cu sânge și într-o zi va fi al sau. „Sângele fratelui tău strigă către mine din pământ” ii spune Dumnezeu lui Cain, după uciderea lui Abel. Da, căci Noul Om este Cain, instigând la tiranie și la crimă, este Iuda primul socialist al lumii, este Saul, este Caiafa, este Anania, este Marele Inchizitor. Ceea ce uită Noul Om e că abundența sa, că toate palatele sale, că toate cuburile lipsite de viață se vor prăbuși într-o clipită, precum castele de nisip, iar cei pe care i-a slujit îl vor sacrifica și pe el, pe altarul progresului, a Noii Normalității și a Noii Tiranii, iar cu sângele său vor împodobi scările falnicelor zigurate clădite crimei, haosului si distrugerii. Când totul se va prăbuși în jur, Noul Om va recunoaște Adevărul, mult prea târziu. Iar Adevărul îl va lovi, direct din plin, ca un pumn de oțel, în figura-i confuză.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
