Depresie sau burnout? Poate niciuna dintre ele. Poate că burnout e un cuvânt fancy inventat de millenials, un cuvânt care descrie efectele secundare ale unei vieți îngropate în rutină și sedentarism. Oriunde am merge și orice am face rămânem în această zona de confort. Dacă vrem să facem mișcare, mergem la sala de fitness, facem jogging monitorizați de smartwatch și telefon, iar de plimbat nu ne mai plimbam decât cu waze și gps. Nu mai știm și nu mai vrem să ne aventurăm sau să ne asumăm riscuri. Important e să fim safe, în siguranță, într-un uter digital electronic, care ne spune tot timpul ce puls avem, și care este nivelul de oxigen în sânge. Și ar avea și aceste lucruri utilitatea lor, dar pentru o generație de oameni care refuză să iasă din cutie, la ce bun?
În fine, este o digresiune de la subiect, una din multele. Astfel, mă aflăm într-una din zilele trecute într-o asemenea stare de burnout, de oboseală cronică, de indispoziție existențială. Am zis că poate trece cu un Guiness și un dram de Irish Whiskey, dar închis între patru pereți o sticlă de alcool, oricât de fin ar fi, el poate deveni o companie neplăcută.
Am luat bilete cu o zi înainte și, într-o dimineață superbă de duminică, am luat avionul spre capitala Scoției, Edinburgh. Am plecat spre Lowlands într-o dimineață însorită, dar friguroasă, în care probabil irlandezii și britanicii se bălăceau și se prăjeau la soare în Baleare, Tenerife, Caraibe, Bali, Florida etc.
Știu, am fost inconștient, trebuia să rămân în casă și să nu pun în pericol sănătatea mea și a altor persoane. Asta este situația, când vine vorba de obediență mai am de lucrat. Mi-am luat totuși măsurile necesare și am admirat imperialul și majestuosul oraș Edinburgh, cu masca pe față și cu ochelarii aburinzi. Orașul a căpătat în timp porecla de „Atena Nordului”, datorită Castelului Edinburgh care tronează deasupra orașului cu bulevarde mari și clădiri victoriene impresionante și superb sculptate.
Am reușit să rezist frigului de dimineață cu cafea, ceai și un whiskey scoțian afumat, parfumat și condimentat. Edinburgh are ceva din toate orașele frumoase ale Europei. Are clădirile impozante și bulevardele Vienei, are ceva din colinele și vederea superbă asupra orașului din Atena sau Barcelona, are bisericile gotice ale Germaniei, și are un aer misterios însă foarte primitor pe care nu l-am întâlnit în niciun alt oraș.
Pe Princes Street, York Place sau Leith, aproape de dealuri sau de Marea Nordului, nu m-am simțit o clipă străin, înstrăinat sau însingurat. Cumva, mi s-a părut că mă aștepta și m-a primit cu căldură. Nu știu de ce, nu aș putea să spun de ce am simțit așa, dar știu că în ziua pe care am petrecut-o în Edinburgh, în Scoția, am fost departe de griji, de frustrări și de obsesii. Eram mult mai aproape de mine.
Mă amuzau mereu persoanele, celebritățile care fac câte o expediție în India sau Indonesia sau mai știu eu unde, că să se regăsească. Poate că, totuși, nu e doar un trend. Descopeream însă o companie care îmi făcea plăcere și un prieten bun. Să fi fost orașul de vină! Nu știu. Lipsit de griji și obsesii eram doar eu. Am putut să respir și să-i fiu recunoscător Lui Dumnezeu. Că trăiesc, că respir, că văd. Știu că m-am regăsit în Scoția. Și tot acolo m-aș pierde pentru totdeauna.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
