1.ești
muzeul în care m-am născut
și din care niciodată
(tu)
- ce-ți mai face miracolul
oracolul
cu care mă-mbiai la cafea
și lichior de
nu mai știu ce
știu ce urma să urmeze
un sărut din ce în ce mai grăbit
pentru o despărțire
vegheată de părinți
oblici și ei
oracolari și ei
mînăstirea te mînca
pînă la jartea
pînă pe balcon
oblu și el
și fumam pe rînd
o țigară
cu filtru dubios
cu miros de parfum
de pe sînul tău copilăros
coboram la parter
între nuc și cireș
vecin cu bordura primită de ziua ta
îndoielnică și ea
pe care scriam mari dorinți
cum ar fi
mai lasă-i dracu de părinți
și mută-te în mintea mea
de catifea
că miracolul
cît oracolul
mai avea puțin
mai avea nu avea
era acolo
întrebări
pe asfalt
pentru lăptar poștaș geamgiu fiarevechipehainenoi sifonaru ioșca hingheru
și cîntam pe bordurile albe și negre ca pianul cu placă de stejar
de 1 mai și 23 august
mulțuuumiiiim din inimă
pe ritm de john lee hooker
dimineața
cînd îl sfîrșeau pe cornel chiriac
și nu știam cît de rași în cap puteam fi
că-n oracol scriam cu inocente inconștiente litere
europa liberă de ce vrea
mușchiul și lichenul nostru
apoi buzele noastre se lungeau
pînă la ușa mea
unde cafea
și vodcă din debara
mama pleca tristă să-și vadă de servici
care nu putea fără un pic din
cîtă puțină era
și ne așezam în camera mea și
aproape că așteptam
să ni se întîmple ceva
(adineauri demult)
- am adormit un pic era lumină
demult dormeai cerul pătrat
umblai prin rochii-am adăstat
pînă mi-ai devenit din nou străină
(ciudat) - atît de mică-i mîna ta
încît in ea ar încăpea
o noapte albă o lalea
și asta dacă nu cumva
ai fi un fel de-altcineva
ți-s ochii lacrimi de ismir
din care domnul trandafir
cu ghilimele din shakespeare
punea la butonier-un fir
de năluceală-n glasspapier
și vrei s-auzi doar rime rare
de prin cîmpiile stelare
tarkovskiana ta mirare
a cui o fi a mea e oare
oglinda-ți naște oglinjoare
(din mahalaua cu palton) - sînt iar furnici pe stradă
ne întîlnim mai rar
la cîte vreo paradă
sau doar în calendar
ai un surîs mai veșted
mă-ntrebi dacă mai beau
m-apuci ușor de deget
eu îți răspund pe șleau
că beau ca însetatul
născut doar pentru-a bea
și te întreb de patul
ce noaptea ne prindea
în ale lui veșminte
din care nu ieșeam
decît spre luare-aminte
că încă respiram
și încă îți văd sînii
și pîntecul și totul
și-ncheietura mîinii
ba chiar mai sus și cotul
văd pielea-ți tatuată
cu numele meu oblic
o tu cea-nmiresmată
tu ce mă faci nevolnic
dar ești un abur toată
și ne vedem prea rar
e iar tîrziu și iată
‘notăm pe-un pati noir
(partir c’est mourir )