1.Astăzi, despre o carte, mai întâi, adică despre „Tehnica loviturii de stat” de Curzio Malaparte. Să lăsăm deoparte faptul că această carte a fost interzisă în Italia fascistă și în Germania nazistă, iar autorul ei a fost unul dintre cei foarte puțini care l-au înfruntat public pe Mussolini.
Valoarea gândirii pe care Malaparte a pus-o în paginile cărții sale este cu totul alta. În primul rând, așa cum mulți comentatori au remarcat ulterior, autorul italian a explicat în detaliu, cu o viziune aproape inginerească, modul în care se pregătește o lovitură de stat, ce elemente îi garantează reușita și ce dinamici de grup și de masă implică. Însăși acest fapt a permis oamenilor să înțeleagă mult mai repede cu ce confruntă atunci când sunt victimele unei astfel de situații. De altfel, Malaparte a și urmărit în mod explicit ca, prin cartea sa, dictatorilor din întreaga lume să le fie mai greu de ajuns la putere, iar asta i-a atras dușmani în timpul vieții și detractori postumi.
Din câte știu, prima traducere în limba română a cărții a apărut după anul 1990, iar în timpul regimului comunist din România era una dintre cărțile „puse la index”. Lesne de înțeles de ce. Dacă mai mulți români ar fi fost familiarizați cu textul cărții în decembrie ’89, poate că evenimentele de atunci nu s-ar fi soldat cu peste 1000 de morți.
În al doilea rând, îndrăznesc să recomand citirea cărții și într-o altă cheie: Malaparte surprinde în explicațiile sale o serie de principii de acțiune și de reacții sociale care sunt valabile nu doar în contextul unei lovituri de stat. Sunt elemente de paradigmă ce pot fi folositoare până și celor care lucrează în marketing sau advertising, de exemplu, prin rafinarea lecțiilor desprinse din cartea de temelie a psihologiei sociale, a sociologiei, a politologiei etc., anume „Psihologia mulțimilor” a lui Gustave Le Bon.
Concluzionând, „Tehnica loviturii de stat” poate fi citită și într-un registru personal, după nevoile de cunoaștere ale fiecăruia și adaptată la propriile aspirații profesionale. Are în conținut această flexibilitate și chiar induce o abordare algoritmică a proiectelor personale.
2.O întâmplare nevinovată mi-a adus aminte de cel mai teribil moment pe care l-am avut vreodată, anume când m-am nimerit într-o noapte, spre ora 4, în fața unui motel închis de pe centura Belgradului, însoțit – fără voia mea, doar din cauza Air Serbia – de două tinere, una din Austria, cealaltă din SUA.
Teoretic, ar fi fost, vorba reclamei, preludiul unei aventuri. Practic, eram acolo singuri, fără conexiune la telefoanele mobile, având la noi în total vreo 10 euro și în jurul nostru dădeau ture „discret” două BMW-uri negre – băiatul de la o benzinărie din apropiere își chemase prietenii, mirosind o oportunitate specifică Balcanilor, ca să nu zic mai mult.
Jur că am crezut că cele două prietene de circumstanțe vor ajunge în Kosovo, one-way ticket, iar eu, posibil, tot acolo, dar pe bucăți, marfă în comerțul cu organe. Momentul a fost critic … și am ales singura abordare realistă pentru a scăpa: am jucat la cacialma și am pretins că sunt „omul” unui interlop sârb, de care îmi vorbiseră anterior prieteni din Balcani (unul nici prea mare, nici prea mic, cât să conteze).
I-am recomandat tipului de la benzinărie, cu un rânjet de care sunt capabil numai în anumite condiții, să le spună tovarășilor săi că nu vor avea nicio pleașcă în noaptea aia și să dispară, iar el să ne deschidă dracului odată motelul și să ne dea camere, dacă nu vrea ca a doua zi dimineață să primească interzis în Belgrad. A funcționat, dar nu mai vreau să trăiesc niciodată așa ceva.
P.S. Văzusem că funcționează camerele video din benzinărie și i-am spus tipului că înregistrarea rămâne, orice s-ar întâmpla cu noi în noaptea aia, deci „X” (interlopul sârb) va ști că am fost acolo, eu și fetele lui.
Facebook
WhatsApp
TikTok
