IPOTEZE DE LUCRU – Iulian MAREȘ – Povești de succes

Distribuie:

Iulian  MAREȘ este unul dintre foștii mei elevi, de care îmi amintesc cu mare drag… Proiectul despre care ne va vorbi aici, prin mai multe povești de succes, povești de viață se numește Balkan Development Support și este o asociație tânără, ce reunește oameni cu experiență, profesioniști în sectoarele lor și creativi în ceea ce fac. Este o echipă internațională, iar obiectivul lor este să contribuie „la dezvoltarea economică, culturală și socială a locurilor unde trăim. Vom aplica lecțiile pe care le-am învățat în timp, ne vom folosi de mijloacele de care dispunem în mod firesc și de resursele pe care le putem accesa direct sau cu sprijinul prietenilor noștri, de acum sau de mâine. Considerăm că abordarea „oameni pentru oameni” e cea mai eficientă și că dezvoltarea durabilă pornește de la identificarea corectă a necesităților individuale și colective, dar solicită și punerea în evidență a perspectivei de satisfacere a fiecăreia. Ne propunem să aducem la un loc resurse și mijloace, pe care să le facem accesibile oamenilor orientați către viitor, caracterizați de onestitate și seriozitate, ce sunt interesați de bunăstarea comunităților din care fac parte.” (Ionuț  CRISTACHE)

 

 

Gazoducte vechi și noi

 

 

În urmă cu mai mult de o săptămână, lângă Kiev a avut loc o puternică explozie, care a avariat conducta de gaz de înaltă presiune Urengoy – Pomary – Uzhorod, una dintre cele prin gazul rusesc ajunge în Europa, către consumatorii din Slovacia, Elveția, Franța, Republica Cehă, Austria, Germania și Italia. Știrea a fost comentată cu umor de un cititor: „când vine iarna, încep artificiile”. Totuși, incidentul nu a perturbat aprovizionarea clienților europeni, ci doar la nivel local. Aceeași conductă a avut parte de o explozie similară în iunie 2014, de această dată în regiunea Poltava, din partea centrală a Ucrainei, tot fără afectarea livrărilor către Europa. Dincolo de aceste incidente, imaginea de ansamblu este mai complexă și, în același timp, mai simplă. În fiecare an, tranzitul gazelor rusești prin sistemul ucrainean de transport aduce la Kiev din taxele percepute o sumă de circa 3 miliarde de dolari, echivalentul a 3% din PIB-ul țării. Ucraina dorește să beneficieze în continuare, Rusia este interesată să scape de această povară financiară, datorată implicării operatorului de transport ucrainean, GTSO, în relația sa cu clienții europeni și turci. Ponderea dependenței era următoarea: în anul 2018, 40% din exportul de gaze naturale din Rusia către Europa de Vest și Turcia a tranzitat prin Ucraina.

 

Un moment decisiv a survenit în decembrie 2009, când neînțelegerile dintre Rusia și Ucraina s-a soldat cu întreruperea alimentării cu gaze în Europa timp de 3 săptămâni, șocul cel mai mare fiind resimțit de statele din Balcani. Au fost amorsate atunci traiectorii de acțiune strategică de ambele părți, însă abia acum încep să se manifeste divergențele asociate lor. Europa a recurs la diversificarea rutelor de aprovizionare și a crescut capacitatea de stocare la nivelul Uniunii. Rusia a demarat construcția unor noi rute de transport: Nord Stream 2 – în parteneriat cu Germania,  TurkStream – în parteneriat cu Turcia și gazoductul Puterea Siberiei – în parteneriat cu China, scopul lor fiind unul dublu: să ocolească Ucraina și sistemul de transport al GTSO, dar și să atenueze ponderea pieței europene în exporturile de gaze ale Rusiei. Zece ani mai târziu, în luna decembrie 2019, au fost luate decizii cruciale, dar și contradictorii, cu privire la viitorul aprovizionării cu gaze naturale rusești către Europa și având impact direct asupra proiectului Nord Stream 2. După negocieri purtate în formatul Ucraina – Rusia – Uniunea Europeană, Gazprom și GTSO au semnat un nou acord, cu termen de 5 ani, în cadrul căruia partea rusă a acceptat, după lungi tergiversări, să plătească suma de 2,9 miliarde de dolari, recunoscută anterior la Curtea de Arbitraj de la Stockholm ca datorie în favoarea părții ucrainene.

 

La Washington, Congresul a adoptat cu largă majoritate Actul de Protejare a Securității Energetice a Europei, conținând de fapt sancțiuni împotriva Nord Stream 2, fiind vizate în mod direct navele specializate în instalarea de conducte care lucrează în Marea Baltică. Câteva zile mai târziu, președintele Donald Trump a aprobat sancțiunile, în cadrul pachetului de legi dedicat bugetului federal al apărării. Plasarea acestora în respectivul context normativ și faptul că ceremonia de semnare a avut loc la baza militară Andrews denotă clar natura ofensivă a inițiativei prin care Statele Unite au intervenit în proiectul gazoductului ruso-german. Efectul impunerii de sancțiuni a fost următorul: compania elvețiană Allseas a decis să își retragă nava de amplasare cu care participa la proiectul Nord Stream 2 și să abandoneze ultima parte a gazoductului, de circa 160 km. Reacția Gazprom a fost să trimită în Marea Baltică propriile două nave de amplasare a conductelor – „Academician Chersky” și „Fortuna”, demers soldat însă cu un eșec. Nava „Fortuna” era blocată dinainte de către Agenția pentru Energie din Danemarca, pe motiv de neconformitate tehnică și staționa în portul german Mukran. Agenția daneză a cerut ca navele să fie dotate cu sistem de poziționare dinamică prin satelit, iar cea de-a doua navă a Gazprom dispune de un sistem mai vechi de poziționare, prin ancoră, considerat la nivel internațional ca fiind riscant  (lanțul ancorei poate ajunge și la 100 m lungime, ceea ce imprimă la suprafața apei o deplasare de 1-2 m la fiecare val, condiții în care nu există suficientă stabilitate pentru fixarea conductelor).

 

Speranța a rămas în nava „Academician Chersky”, iar pentru scoaterea ei de sub efectul sancțiunilor, compania rusă a recurs la un artificiu: a reînregistrat-o sub noua denumire de „Samara”, așa cum arată Registrul rus al Navelor Maritime. Este dificil de estimat dacă demersul va avea succes, având în vedere că tipul navei și scopul ei, ca activitate maritimă, au rămas aceleași – acestea fiind, de fapt, elementele considerate în textul actului american de sancțiuni, nu denumirea navelor. Cum diavolul se ascunde în detalii, un alt efect al sancțiunilor americane este acela că li se interzice companiilor de asigurări și administrațiilor portuare să aibă vreun aport la proiectul de construcție a gazoductului. Ori, conductele ce vor fi instalate în adâncime necesită a fi asigurate, ca și lucrările propriu-zise, iar fără aceste documente unele state ale căror ape teritoriale sunt tranzitate de gazoduct nu își vor da acordul, Danemarca fiind iar un exemplu în acest sens. În mod previzibil, partea americană mizează pe intimidarea statelor europene interesate de finalizarea gazoductului, apreciere formulată având în vedere și faptul că, la începutul lunii iunie a anului curent, un grup bipartizan de cinci senatori au depus un nou proiect legislativ pentru extinderea sancțiunilor dedicate Nord Stream 2. Ca și în situații precedente, vizând alte state ostile intereselor SUA, aplicarea de sancțiuni vizează, în realitate, erodarea situației financiare a acestora și convingerea lor să vină la masa negocierilor, dar în termeni defavorabili.

 

Ipoteza pare confirmată pe mai multe planuri: recunoașterea târzie a datoriei de aproape 3 miliarde de dolari față de partea ucraineană, cifrele contabile declarate de compania rusă pentru primul trimestru al anului curent, unde sunt înregistrate pierderi de peste 4 miliarde de dolari, dar și împrumuturile contractate de Gazprom în anul curent de pe piețele de capital internaționale, totalizând aproape 4 miliarde de dolari. Danemarca pare decisă să speculeze situația. Opoziția pe care o arată prin intermediul autorităților sale de mediu nu poate fi disociată de faptul că Energinet, compania daneză de transport gaze și electricitate intenționează, împreună cu compania omolog din Polonia, Gaz-System, să demareze la începutul anului viitor construcția gazoductului Baltic Pipe, menit să livreze gazele extrase de Norvegia către consumatorii polonezi, dar și invers, fiind o conductă bidirecțională. Polonia a notificat deja Gazprom că nu dorește să prelungească actualul contract, care expiră la finalul anului 2022, fiind clară intenția Varșoviei să se bazeze pe importurile de gaz lichefiat din SUA și Qatar, precum și pe aprovizionarea cu gaze norvegiene. Dacă abordarea SUA este ca, prin intermediul sancțiunilor, să oprească sau să întârzie finalizarea Nord Stream 2, câștigând timp pentru Baltic Pipe, atunci și calendarul meteorologic favorizează această perspectivă. Legislația daneză intervine încă o dată, căci în perioada iulie – august este sezonul de depunere a icrelor pentru cod și orice activitate e interzisă în zona insulei Bornholm.

 

Trei luni este durata estimată pentru a fi instalate conductele aferente ultimilor 160 km din gazoductul Nord Stream 2, la o viteză de 1,5-2 km / zi. Momentan, singura navă disponibilă pentru amplasarea acestora e „Academician Chersky”, dar este blocată din motivele anterior expuse. În eventualitatea rezolvării problemelor sale de natură juridică, timpul pierdut își va spune cuvântul, deoarece se apropie sezonul rece, iar iernile în Marea Baltică vin cu furtuni și condiții de navigare dificile, care se vor ameliora abia spre luna martie a anului viitor. Iar până atunci ar putea intra în vigoare valul al doilea de sancțiuni americane. Recenta dezvăluire făcută de ziarul Die Zeit, conform căreia Berlinul a propus părții americane o înțelegere neoficială pentru dezamorsarea situației, constând în alocarea unui miliard de euro din bugetul federal pentru construcția a două terminale de gaze lichefiate în schimbul renunțării la sancțiuni nu face decât să confirme eficiența acestora. Retorica de până acum a oficialilor germani împotriva amestecului american în „treburile Europei” se dovedește a fi doar o parte din acțiunile întreprinse de Rusia și Germania pentru salvarea proiectului Nord Stream 2. Dar, pe piața europeană prețul de vânzare al gazelor rusești s-a scufundat, datorită unui cumul de factori: ofertă în exces, concurența venită din partea gazului lichefiat și cererea redusă determinată de epidemia de Covid-19. Nu este doar o situație de moment, având în vedere că însăși Gazprom a admis în decembrie 2019, înainte de declanșarea pandemiei, că a ajuns la cel mai scăzut preț de livrare în Europa din ultimii 15 ani.

 

 

Concomitent, Uniunea Europeană a lansat ambițiosul Pact Ecologic European, în contextul căruia Mecanismul pentru Tranziție Justă nu a prevăzut inițial la finanțare proiectele ce implică consumul sau transportul de gaze. Cum șapte state membre au insistat pentru alocarea de fonduri destinate dezvoltării capacităților energetice bazate pe gaze, Polonia și România fiind cele mai vocale, abia recent Parlamentul European a dat un vot favorabil. Dar, este lesne de înțeles că preocuparea respectivă nu privește gazele furnizate de Gazprom. În orizontul 2030-2050, va fi inevitabilă scăderea ponderii gazelor rusești în mixul energetic al Uniunii Europene, chiar dacă avansul pe această direcție nu va fi spectaculos în scurt timp. Din perspectiva Uniunii Europene, ca întreg, există o evoluție asupra căreia ar trebui acordată o atenție particulară: ca efect al operaționalizării noilor gazoducte, două dintre cele anterior folosite intens de Gazprom și-au pierdut importanța, iar debitul de gaze tranzitate prin acestea a fost redus și se anticipează o închidere completă – este cazul gazoductelor EuRoPol și Trans Balkan.

 

TurkStream a devenit operațional în ianuarie 2020, alimentând cu gaze naturale rusești nu doar Turcia, ci și Bulgaria și Macedonia de Nord. Efectul colateral a fost reducerea semnificativă a tranzitului prin Trans-Balkan, taxele aferente acestui tranzit fiind până atunci plătite de Gazprom în favoarea Ucrainei și României, ambele state având pe teritoriul lor segmente ale gazoductului dat în exploatare în anii ’80. Situația este similară și în cazul EuRoPol, a cărei utilizare a scăzut odată cu operaționalizarea Nord Stream 1, iar eventuala finalizare a Nord Stream 2 va conduce la abandonarea de către Gazprom a acestui gazoduct găzduit de teritoriul polonez. De altfel, contractul istoric pe care îl aveau Gazprom și operatorul gazoductului în cauză, compania EuRoPol s.a., a expirat în luna mai 2020, acțiunile aferente segmentului polonez fiind cumpărate de compania națională de transport a gazelor din Polonia, Gaz-System. În același timp, Transgaz SA, nu Gazprom, este proprietarul tronsonului Isaccea – Negru Vodă din gazoductul Trans Balkan, care – potrivit unor experți români în energie, precum Ana Otilia Nuțu – fiind unul cu flux bidirecțional, ar permite, cu minime investiții de interconectare, livrarea de gaze naturale românești în Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria, la o capacitate mai mare decât recentul inaugurat gazoduct Iași – Ungheni – Chișinău.

 

Există, așadar, o confluență a intereselor pe care le au Polonia și România, care are parte de un context extrem de favorabil, rezultat dintr-o altă confluență, cea a factorilor defavorabili intereselor Gazprom – sancțiunile americane, scăderea cererii pe piața europeană, perspectiva unui eșec în proiectul Nord Stream 2 și altele. În mod cert, Polonia e interesată să devină un jucător regional în sectorul energiei și face pași concreți. României ar putea urma lesne exemplul polonez, iar Ucraina s-ar putea lăsa convinsă să participe la un proiect comun vizând viitorul gazoductelor Trans Balkan și EuRoPol. Atuul românesc în acest peisaj care amestecă gazele cu interesele politice este acela că exploatarea rezervelor de la Marea Neagră va începe, mai devreme sau mai târziu, cu certitudine, la pachet cu creșterea capacității energetice nucleare. Strategia guvernului de la București privind valorificarea acestor rezerve pe piața internă, prin extinderea actualei rețele de distribuție, are șanse relative de succes, din multiple motive, cel mai important fiind faptul că investiția va fi rentabilă numai pentru o parte dintre consumatorii autohtoni. Prin urmare, tot mai devreme sau mai târziu, va fi imperativă exportarea gazelor ce pot fi extrase din largul mării, o perspectivă mai atrăgătoare decât dirijarea lor în pierdere, din rațiuni sociale și electorale. Iar pentru export, sunt necesare gazoducte cu arie regională de transport.

 

Iulian MAREȘ este jurnalist, absolvent de științe politice și, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro