IPOTEZE DE LUCRU – Iulian MAREȘ – Între esențiali și neesențiali

Două prietene s-au duelat în comentarii pe tema evacuării din Afganistan, în care apărea și diferența dintre „esențiali” și „neesențiali”, cine urcă acum în avion și cine rămâne în așteptare pe aeroport sau rămâne de tot. În esență, a fost o ciocnire între viziunea realistă și viziunea umanistă asupra situației, care însă mie mi-a adus aminte de o campanie publicitară mai veche, al cărei mesaj de bază era: „dar avem și noi în România” … nu mai știu ce. 

   Esențiali și neesențiali avem și noi în România. Urmăresc de vreo 10 ani personaje care întotdeauna pică în picioare, familii întregi care populează instituțiile de stat – fără ca asta să fie în sine un fapt reprobabil – doar că adesea criteriul competenței e trimis undeva, pe ultimul loc din ultimul vagon. Un director care, atunci când nu mai director, e numit „consilier personal”, stă o vreme cuminte și reapare ca director în altă parte sau chiar secretar de stat, depinde cum își aranjează ploile. Și uite așa, trec 10-20 de ani, timp în care omul circulă prin ministere, companii de stat, consilii de administrație și numai când are vreun moment politic nasol se retrage temporar și înțelept în firma vreunui om de afaceri prieten.

   Sunt câteva sute de astfel de personaje la nivel central și mii la nivel local. Cei dintâi reușesc să-și construiască piramide de putere odată cu trecerea timpului, cei din urmă își extind pe orizontală zonele de dominație, plasând în funcții rude. 

   Eu le zic „nemuritorii”. Problema „esențială” cu acești oameni nu e că lucrează la stat, pentru că nu e nimic reprobabil în asta. Problema e că tind în mod natural să nu facă altceva decât să-și asigure supraviețuirea în interiorul aparatului de stat, pentru ei și neamurile lor. Iar la fel de „esențial” în acest scop este să păstreze lucrurile așa cum sunt, pentru că le convine stagnarea. Niciun guvern nu va reuși să facă reforme cât timp „la butoane” sunt acești „esențiali” sau urmașii lor. 

   Aceasta este explicația pentru numirile unor miniștri, secretari de stat, directori în ministere și companii publice, președinți de consilii județene, primari. „La vremuri noi, tot noi!” rezumă perfect această „ordine celestă” în mersul lucrurilor. Așa că împărțirea între „esențiali” și „neesențiali” nu e ceva ce se întâmplă doar pe aeroportul din Kabul în circumstanțele dramatice de acum, se întâmplă și pe timp de pace, zi de zi, în România. Cu tot ce derivă din asta: acces privilegiat la resurse publice, tratament preferențial din partea autorităților etc.

 

IULIAN MAREȘ este jurnalist, absolvent de științe politice și, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…