În perioada Războiului Rece, forța armată a fost argumentul la care au recurs super-puterile rivale, URSS și SUA, pentru a-și menține relațiile de patronaj, prin vânzarea preferențială de armament către unele state sau prin folosirea coercitivă a acestuia pe direcția altora. În același timp, competiția globală s-a manifestat în știință, în cultură, în sport, liantul acestor domenii fiind diplomația exercitată de ambele părți.
O schimbare esențială survenită de atunci și până acum este percepția mult mai critică a opiniei publice asupra conflictelor militare și asupra oricărui eveniment soldat cu un număr mare de morți. Agresiunea rusă asupra Ucrainei sau pandemia de Covid-19 demonstrează, însă, puterea obișnuinței: odată depășit șocul inițial și prelungită perioada în care survine faptul reprobabil sau regretabil, apare reacția de adaptare, prin acomodare la abuz. Acest principiu funcțional e valabil și în cazul statelor, se aplică prin rescrierea istoriei și manipularea activă a elementelor sale factuale. Uitarea adevărului convine agresorului. Exemplu foarte recent stă declarația președintelui maghiar Janos Ader, prilejuită de participarea la lansarea Platformei Crimeea de către omologul Volodimir Zelenski, anume echivalența pe care a făcut-o între ocuparea Crimeii și pierderea Transilvaniei prin Tratatul de la Trianon. Locul unde și-a plasat gestul a fost bine ales, căci astfel a urmărit să submineze proiectul ucrainean, să fie util intereselor Rusiei, să lezeze România și, mai presus de toate, să denigreze efortul diplomatic din 1920 și din 2021.
Concurența bipolară americano-sovietică a dispărut și în locul ei s-a instaurat una multipolară, în care percepția publică a devenit un factor de importanță egală cu forța armată în luarea deciziilor politice având ca obiect utilizarea acesteia din urmă. Adaptarea intervine și aici, de această dată la noile exigențe de PR geopolitic, adesea fiind de preferat exercitarea sublimată a violenței între state și abia în ultimă instanță, a violenței propriu-zise. Șantajul energetic nu mai e un eveniment excepțional, cum au fost crizele petrolului din secolul trecut, ci o stare de fapt permanentizată, iar pandemia de Covid-19 a deschis un nou capitol – confruntarea globală cu „arme” medicale.
Caleidoscop geopolitic
Vaccinul Sputnik V a fost autorizat pentru export la 11 august 2020 de către Centrul Național pentru Microbiologie și Epidemiologie Gamaleya, anunțul aferent fiind făcut de însuși președintele Vladimir Putin. Numele a fost ales pentru dubla sa valoare de simbol: URSS a lansat primul satelit al lumii în anul 1957, iar Federația Rusă, ca succesoare asumată, a realizat primul vaccin împotriva pandemiei de Covid-19. Livrarea sa a început în decembrie 2020, cel dintâi client fiind Belarusul. Ca și satelitul sovietic, vaccinul rusesc a declanșat o competiție la care au luat parte statele și companiile producătoare, detașându-se două tabere rivale, fiecare cu aliații săi: SUA și Marea Britanie versus Rusia și China. În scurt timp, a apărut și denumirea pentru reeditarea pe tărâm medical a cursei spațiale – „diplomația vaccinurilor”.
Observatori ai acestei forme de diplomație au remarcat că Moscova și Beijingul au preferat, în prima jumătate a anului curent, să întârzie vaccinarea propriilor cetățeni și să accelereze exporturile, pentru a-și consolida poziția în raport cu competitorii occidentali. Prevalența deciziei politice a fost pusă pe seama faptului că SUA, Rusia, China propun modele de organizare politică globală distincte și incompatibile, a căror confruntare non-militară a ajuns probabil să fie inerentă, continuă și ireversibilă. Întârzierea remarcată în cazul populației ruse pare să fie confirmată de avansul foarte scăzut din primele șase luni în rata de vaccinare: de la 1% în martie, la 10% în iunie, cu o recuperare accelerată în următoarele două luni, până la 24% în august anul curent.
Din perspectiva modelelor concurente, era de așteptat ca vaccinul rusesc să fie livrat la pachet cu adversitatea Moscovei față de gândirea politică liberală, pe care președintele Putin o cataloga, disprețuitor, ca fiind “expirată” încă din anul 2019. Nu întâmplător, primul cumpărător de Sputnik V din Uniunea Europeană a fost Ungaria, în ianuarie 2021, o primă decizie unilaterală dintr-un șir de acțiuni prin care acest stat a arătat că erodează cu intenție unitatea europeană. Ce intrigă este nonșalanța și perseverența neîngrădită cu care Budapesta s-a putut manifesta astfel, în interiorul și exteriorul Uniunii Europene.
La reuniunea G20 din luna iunie 2021, ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, atenționa Rusia și China că lupta împotriva pandemiei de Covid-19 nu trebuie să fie despre „înregistrarea de avantaje geostrategice pe termen scurt”, iar distribuirea de vaccinuri nu trebuie să servească la extinderea influenței pe care o au în lume cele două state. Posibil ca Heiko Maas să fie adeptul avantajelor geostrategice pe termen lung, nu scurt, într-adevăr, dacă se are în vedere declarația făcută recent la Kiev de cancelarul Angela Merkel, conform căreia „Europa nu va mai avea nevoie de gazul rusesc în 25 de ani”. Palidă și îndepărtată consolare pentru pierderile suferite de Ucraina.
Declarația de atunci a ministrului german a survenit după luni de zile în care tocmai Germania presase Comisia Europeană să autorizeze vaccinul rusesc Sputnik V, după ce landul Bavaria lansase anticipativ o comandă de 2,5 milioane de doze, după ce Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron discutaseră cu președintele Vladimir Putin posibilitatea producerii în comun a acestuia, în același timp în care cei doi lideri europeni își exprimau îngrijorarea că Federația Rusă mobilizează suspect de multe trupe la granița cu Ucraina.
Prestigiosul think-tank Bruegel din Bruxelles a publicat în aprilie 2021 un scurt inventar al acțiunilor ruse și chineze întreprinse în registrul diplomației vaccinurilor, concluzia fiind că Moscova și Beijingul au câștigat puncte sub aspect politic în Balcani și în Europa Centrală și de Est, exploatând startul greoi pe care l-a avut procesul de vaccinare la nivelul Uniunii Europene. Printre ingredientele care au contribuit în acest sens, conduita oportunistă a premierului maghiar Viktor Orban, a cancelarului austriac Sebastian Kurz și a președintelui sârb Aleksandar Vucic, cu aportul cărora Rusia și China au dat lecții de soft power Uniunii Europene.
În martie 2021, premierul Lituaniei, Ingrida Simonyte, afirma că “vaccinul rusesc vine la pachet cu propaganda rusească și ambiția fățisă de a diviza statele membre ale UE”, avertisment confirmat de realitatea din tabloul politic european, de care Heiko Maas e cu siguranță conștient. Prin urmare, atenționarea sa din luna iunie a fost, mai degrabă, cu „adrisant” greșit, căci vedea paiul din ochii Moscovei și ai Beijingului, dar nu vedea bârna din ochii Budapestei, Vienei, Belgradului și, mai ales, ai Berlinului.
IULIAN MAREȘ este jurnalist, absolvent de științe politice și, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
