INTERVIUL SĂPTĂMÂNII – ZECE
ÎNTREBĂRI PENTRU UN ALT FOST
ELEV…
În fostul meu elev, MARIUS STAN, am investit multă prețuire și speranță.
Și nu m-am înșelat… Venea dintr-o realitate complicată, dar era, la 18 ani,
impresionant prin lecturi, prin pasiune, maturitate și inteligență. Cu el, am
câștigat premiul întâi la Olimpiada națională de Filosofie, apoi a intrat primul la
Facultatea de Filosofie și a câștigat, pas cu pas, înțelepciunea filosofului. Este,
astăzi, profesor la BOSTON COLLEGE. A trecut ceva timp de când nu ne-
am mai întâlnit… Constat că filosoful meu, doctor în KANT și filosofia fizicii,
e același răzvrătit și încrâncenat și sceptic observator al timpului și al istoriei.
Îmi scrie că nu este confortabilă viața de profesor în America, mai spune că în
capitalism se muncește pe brânci, pentru bani tot mai puțini și că, până pe la
45 de ani, nu crede să aibă timp să o ia mai ușor. Predă, printre altele, un curs
despre CRITICA RAȚIUNII PURE, a lui KANT…
Iată, așadar, cele zece întrebări pentru un alt foarte drag fost elev…
Ionuț CRISTACHE – S-au adunat, în lunga mea istorie de profesor (deja),
tineri intelectuali de care sunt foarte mândru. Tu ești unul dintre filosofii mei,
plecați să cucerească America (scuzați de vorbă grea…) și aș vrea să știu cum e
lumea ta la peste 40 de ani?
Marius STAN – Nu e deloc așa cum mi-o închipuiam eu, la 20 de
ani. În multe privințe, e o viață de funcționar. Mă duc la birou, zi de zi,
și predau, pregătesc hîrțogărie administrativă pentru superiori și colegi,
răspund la emailuri de la studenți sau cercetători din domeniul meu și
încerc să fac ceva cercetare, când apuc – fie un articol sau un capitol într-
o carte. În general, e foarte monoton exact ca o slujbă de birou. Numai
că, în loc să muncesc de la 9 la 5, cum era tradiția în trecut în America,
zilele acestea trebuie să lucrezi cam de la 8 la 6. Sunt și experiențe
interesante, de exemplu când îți apare un articol într-un jurnal important sau
când prezinți un articol în curs de cercetare la o conferință, unde ai șansa să te
întâlnești cu experți din domeniul tău sau să te bage în seamă vreun profesor
important, de care ai auzit încă de când erai in facultate. De exemplu, Michael
Friedman, filosof al științei și specialist în Kant… Sau Dan Garber, istoricul
filosofiei moderne…
I.C. – E foarte frumoasă logica, spune un personaj din Eugen Ionescu, cu
condiția să nu abuzezi de ea… Cum i-ai răspunde marelui dramaturg?
M.S. – Pe-aici abuzăm de logică masiv. De fapt, situația e mai ambiguă. Sunt
două facțiuni academice, filosofii analitici și asa-zișii „continentali”, adică cei
care studiază filosofia franco-germană din secolul al XX-lea. Analiticii abuzează
de logică și nici nu-ți dau bună ziua, dacă nu te folosești de logică masiv și
vizibil. Continentalii suferă de problema inversă , nu prea au auzit de logică și
nu prea au argumente. Eu îi prefer pe analitici, cel puțin îmi dau seama ce vor să
spună.
I.C. – Inteligența unui om se măsoară în cantitatea de incertitudini pe
care este capabil să le suporte, scria Kant. În ce relație (spirituală) mai ești cu
bătrânul domn?
M.S. – Sunt într-o relație profesională, mai întâi. La anul, o să predau Critica
Ratiunii Pure, pentru prima oară în viața mea. În trecut, am mai predat prima
jumătate a cărții, dar niciodată toată Critica. Apoi, mai toată cercetarea mea e
centrată pe Kant, în principal pe filosofia fizicii. Spiritual vorbind, sunt cam
ambivalent atunci când e vorba despre Kant. Îmi place că a știut ce întrebări să
ridice. Când vine vorba de răspunsuri, totuși, câteodată e prins în trecut: crede in
niște asumpții care erau plauzibile în Germania prin secolul al XVIII-lea, dar nu
neapărat în zilele noastre.
I.C. – Același filosof, atât de important în biografia ta subiectivă, spunea:
nu-mi dați sfaturi, știu să greșesc și singur! Cum sunt studenții tăi americani? Au
nevoie și de sfaturi?
M.S. – Depinde de universitate. Când eram la Caltech, n-aveau nevoie de
sfaturi. Erau sprințari și deștepți cu toții, știau ce-au de făcut. În noua mea
școala, în Boston, studenții îți cer părerea și te apreciază atunci când le dai
sfaturi și îi ajuți.
I.C. – Se spune că filosoful german a asistat la o conferință despre opera lui.
Profesorul de la catedră a întrebat sala dacă s-a făcut înțeles. I-a răspuns Kant:
nu… În fine, crezi că se poate vorbi despre un Kant pe înțelesul tuturor?
M.S.- Se poate, sigur. Cel puțin la început… Problemele filosofice care-
l interesau și preocupau pe Kant se pot explica și pe înțelesul unui sofer de
autobuz. Sau, cel puțin, pe înțelesul unui elev de liceu, cât de cât inteligent…
După o vreme, totuși, devine complicat: ca să înțelegi răspunsurile lui Kant
în întregime, îți trebuie ceva specializare și cunoaștere de fundal. Dar asta e
valabilă despre orice domeniu de cunoaștere, nu doar în ceea ce-l privește pe
Kant.
I.C. – Pe un alt tânăr filosof de-al meu (ce orgoliu, nu-i așa?) l-am întrebat
ce crede despre afirmația următoare: filosofii care cred cu tărie în puterea de
convingere a logicii n-au discutat niciodată cu o femeie. Să fie adevărat?
M.S. – Nu cred că e chiar așa. Sau, cel puțin, nu e valabil cu femeile din
America… Soția mea gândește de două ori mai logic decât mine. Mai mult mă
convinge ea pe mine, decât invers.
I.C. – Mulți dintre elevii mei au ajuns profesori, ca și tine. Eu nu i-am
îndemnat… Dă profesorul ceva lumii sau ia ceva de la lume?
M.S. – Profesorii buni și onești dau ceva lumii, transmit cunoaștere și îi
inspiră pe elevii și pe studenții care vor să-nvețe de-adevăratelea. Sau, cel
puțin, așa sper eu… Profesorii de doi bani dau dureri de cap la toată lumea.
I.C. – De ce credea Emil Cioran că nebunia este introducerea speranței în
logică?
M.S. – Hmmmmm…. Decât să spun ceva tâmpit, mai bine tac. N-am mai citit
Cioran de vreo 20 de ani. Chiar asa credea? Sună cam deprimant…
I.C. – Încă mai există prejudecata că valorile americane sunt religia, confortul
financiar și optimismul. Sau nu e o prejudecată?
M.S. – Religia încă mai rămâne, cel puțin, comparativ cu restul Europei
Occidentale. Dar e în ceva declin… Sau, cel puțin, mai mulți tineri decât
acum un deceniu sau două se declară neafiliați religios sau chiar agnostici. Cu
confortul financiar e mai dificil. America tot exportă slujbe in Asia și peste tot,
slujbe bune pe care le făceau americanii, pe salarii decente. In plus, au avut
o criză financiară, ca toată lumea, din care e cam greu să-și revină. Ca atare,
confortul financiar nu mai este o garanție pentru mulți americani, ca în trecut.
Vorbesc și din experiența personală, aici. Cu optimismul, mai vedem… Depinde
de cât de curând se termină criza economică.
I.C. – Aici, în lumea târgovișteană în care ai crescut, profesorul tău de
filosofie, care a cam obosit să spere într-o lume normală, așa cum știi, a încercat
să-ți arate o cale… Nu simplă și deloc lipsită de obstacole… Care mai sunt
amintirile tale târgoviștene?
M.S. – Anii de liceu, cel putin ultimii doi ani, când devenisem mai conștient
de sine, mi-i amintesc ca pe o vârstă de aur. Toată lumea era deschisă in fața
mea, viitorul părea fără limite, citeam filosofie (și datorită profului meu de
la liceu…) și literatură nemaiauzită, aveam prieteni și dascăli care să mă
îndrume…. De-atunci, totul s-a dus la vale: din ce în ce mai puțină libertate,
intelectuală și materială; mai puține iluzii; tot mai puțin timp liber și lipsă de
griji. Îmi dau seama că sună că mă văicăresc, deși n-am dreptul. Ce vreau să
spun, este că am fost extraordinar de norocos să am educația și experințele pe
care le-am avut, în liceu, inclusiv, și mai întâi de toate, o educație solidă în
filosofie, care mi-a deschis mintea și m-a pregătit să fac fața aici, în cariera
mea de după facultate. Iar profesorului meu din liceu îi mulțumesc, iarăși, din
America…
În fostul meu elev, MARIUS STAN, am investit multă prețuire și speranță. Și nu m-am înșelat… Venea dintr-o realitate complicată, dar era, la 18 ani, impresionant prin lecturi, prin pasiune, maturitate și inteligență. Cu el, am câștigat premiul întâi la Olimpiada națională de Filosofie, apoi a intrat primul la Facultatea de Filosofie și a câștigat, pas cu pas, înțelepciunea filosofului. Este, astăzi, profesor la BOSTON COLLEGE. A trecut ceva timp de când nu ne-am mai întâlnit… Constat că filosoful meu, doctor în KANT și filosofia fizicii,e același răzvrătit și încrâncenat și sceptic observator al timpului și al istoriei.Îmi scrie că nu este confortabilă viața de profesor în America, mai spune că încapitalism se muncește pe brânci, pentru bani tot mai puțini și că, până pe la45 de ani, nu crede să aibă timp să o ia mai ușor. Predă, printre altele, un curs despre CRITICA RAȚIUNII PURE, a lui KANT…
Iată, așadar, cele zece întrebări pentru un alt foarte drag fost elev…
Ionuț CRISTACHE – S-au adunat, în lunga mea istorie de profesor (deja),tineri intelectuali de care sunt foarte mândru. Tu ești unul dintre filosofii mei,plecați să cucerească America (scuzați de vorbă grea…) și aș vrea să știu cum e lumea ta la peste 40 de ani?
Marius STAN – Nu e deloc așa cum mi-o închipuiam eu, la 20 de ani. În multe privințe, e o viață de funcționar. Mă duc la birou, zi de zi,și predau, pregătesc hîrțogărie administrativă pentru superiori și colegi,răspund la emailuri de la studenți sau cercetători din domeniul meu șiîncerc să fac ceva cercetare, când apuc – fie un articol sau un capitol într-o carte. În general, e foarte monoton exact ca o slujbă de birou. Numaică, în loc să muncesc de la 9 la 5, cum era tradiția în trecut în America,zilele acestea trebuie să lucrezi cam de la 8 la 6. Sunt și experiențeinteresante, de exemplu când îți apare un articol într-un jurnal important saucând prezinți un articol în curs de cercetare la o conferință, unde ai șansa să teîntâlnești cu experți din domeniul tău sau să te bage în seamă vreun profesorimportant, de care ai auzit încă de când erai in facultate. De exemplu, Michael Friedman, filosof al științei și specialist în Kant… Sau Dan Garber, istoricul filosofiei moderne…
I.C. – E foarte frumoasă logica, spune un personaj din Eugen Ionescu, cucondiția să nu abuzezi de ea… Cum i-ai răspunde marelui dramaturg?
M.S. – Pe-aici abuzăm de logică masiv. De fapt, situația e mai ambiguă. Suntdouă facțiuni academice, filosofii analitici și asa-zișii „continentali”, adică ceicare studiază filosofia franco-germană din secolul al XX-lea. Analiticii abuzeazăde logică și nici nu-ți dau bună ziua, dacă nu te folosești de logică masiv șivizibil. Continentalii suferă de problema inversă , nu prea au auzit de logică șinu prea au argumente. Eu îi prefer pe analitici, cel puțin îmi dau seama ce vor să spună.
I.C. – Inteligența unui om se măsoară în cantitatea de incertitudini pecare este capabil să le suporte, scria Kant. În ce relație (spirituală) mai ești cubătrânul domn?
M.S. – Sunt într-o relație profesională, mai întâi. La anul, o să predau Critica Ratiunii Pure, pentru prima oară în viața mea. În trecut, am mai predat primajumătate a cărții, dar niciodată toată Critica. Apoi, mai toată cercetarea mea ecentrată pe Kant, în principal pe filosofia fizicii. Spiritual vorbind, sunt camambivalent atunci când e vorba despre Kant. Îmi place că a știut ce întrebări săridice. Când vine vorba de răspunsuri, totuși, câteodată e prins în trecut: crede inniște asumpții care erau plauzibile în Germania prin secolul al XVIII-lea, dar nuneapărat în zilele noastre.
I.C. – Același filosof, atât de important în biografia ta subiectivă, spunea:nu-mi dați sfaturi, știu să greșesc și singur! Cum sunt studenții tăi americani? Au nevoie și de sfaturi?
M.S. – Depinde de universitate. Când eram la Caltech, n-aveau nevoie de sfaturi. Erau sprințari și deștepți cu toții, știau ce-au de făcut. În noua meașcoala, în Boston, studenții îți cer părerea și te apreciază atunci când le daisfaturi și îi ajuți.
I.C. – Se spune că filosoful german a asistat la o conferință despre opera lui.Profesorul de la catedră a întrebat sala dacă s-a făcut înțeles. I-a răspuns Kant:nu… În fine, crezi că se poate vorbi despre un Kant pe înțelesul tuturor?
M.S.- Se poate, sigur. Cel puțin la început… Problemele filosofice care-l interesau și preocupau pe Kant se pot explica și pe înțelesul unui sofer deautobuz. Sau, cel puțin, pe înțelesul unui elev de liceu, cât de cât inteligent…După o vreme, totuși, devine complicat: ca să înțelegi răspunsurile lui Kant în întregime, îți trebuie ceva specializare și cunoaștere de fundal. Dar asta evalabilă despre orice domeniu de cunoaștere, nu doar în ceea ce-l privește peKant.
I.C. – Pe un alt tânăr filosof de-al meu (ce orgoliu, nu-i așa?) l-am întrebatce crede despre afirmația următoare: filosofii care cred cu tărie în puterea de convingere a logicii n-au discutat niciodată cu o femeie. Să fie adevărat?
M.S. – Nu cred că e chiar așa. Sau, cel puțin, nu e valabil cu femeile din America… Soția mea gândește de două ori mai logic decât mine. Mai mult mă convinge ea pe mine, decât invers.
I.C. – Mulți dintre elevii mei au ajuns profesori, ca și tine. Eu nu i-am îndemnat… Dă profesorul ceva lumii sau ia ceva de la lume?
M.S. – Profesorii buni și onești dau ceva lumii, transmit cunoaștere și îi inspiră pe elevii și pe studenții care vor să-nvețe de-adevăratelea. Sau, celpuțin, așa sper eu… Profesorii de doi bani dau dureri de cap la toată lumea.
I.C. – De ce credea Emil Cioran că nebunia este introducerea speranței în logică?
M.S. – Hmmmmm…. Decât să spun ceva tâmpit, mai bine tac. N-am mai citit Cioran de vreo 20 de ani. Chiar asa credea? Sună cam deprimant…
I.C. – Încă mai există prejudecata că valorile americane sunt religia, confortulfinanciar și optimismul. Sau nu e o prejudecată?
M.S. – Religia încă mai rămâne, cel puțin, comparativ cu restul Europei Occidentale. Dar e în ceva declin… Sau, cel puțin, mai mulți tineri decâtacum un deceniu sau două se declară neafiliați religios sau chiar agnostici. Cuconfortul financiar e mai dificil. America tot exportă slujbe in Asia și peste tot,slujbe bune pe care le făceau americanii, pe salarii decente. In plus, au avuto criză financiară, ca toată lumea, din care e cam greu să-și revină. Ca atare,confortul financiar nu mai este o garanție pentru mulți americani, ca în trecut.Vorbesc și din experiența personală, aici. Cu optimismul, mai vedem… Depindede cât de curând se termină criza economică.
I.C. – Aici, în lumea târgovișteană în care ai crescut, profesorul tău de filosofie, care a cam obosit să spere într-o lume normală, așa cum știi, a încercat să-ți arate o cale… Nu simplă și deloc lipsită de obstacole… Care mai sunt amintirile tale târgoviștene?
M.S. – Anii de liceu, cel putin ultimii doi ani, când devenisem mai conștient de sine, mi-i amintesc ca pe o vârstă de aur. Toată lumea era deschisă in fața mea, viitorul părea fără limite, citeam filosofie (și datorită profului meu dela liceu…) și literatură nemaiauzită, aveam prieteni și dascăli care să mă îndrume…. De-atunci, totul s-a dus la vale: din ce în ce mai puțină libertate, intelectuală și materială; mai puține iluzii; tot mai puțin timp liber și lipsă de griji. Îmi dau seama că sună că mă văicăresc, deși n-am dreptul. Ce vreau să spun, este că am fost extraordinar de norocos să am educația și experințele pecare le-am avut, în liceu, inclusiv, și mai întâi de toate, o educație solidă înfilosofie, care mi-a deschis mintea și m-a pregătit să fac fața aici, în cariera mea de după facultate. Iar profesorului meu din liceu îi mulțumesc, iarăși, din America…
Facebook
WhatsApp
TikTok
