CORNELIU JIPA este unul dintre marii actori ai acestei țări și, de mai mulți ani, târgoviștenii îl pot vedea pe scenă aici, la noi acasă. Actorul e o ființă care trădează istoria generală, el trăiește prin întruchipări succesive și se identifică pe rând cu nenumărate existențe umane, scria un mare gânditor român. El săvârșește, în fiecare seară, prin repetiție și retrăire, un ritual și trăiește ieșirea din spectacol ca pe un șoc, ca pe o revenire la condiția de om. Personajele lui nu pun limite timpului, doar muritorul o face…
Sunt, mai jos,zece întrebări, ca între prietenii buni, pentru Actor…
I.C. – De ce-ar trebui să-l privim cu uimire pe actorul care creează, pentru noi, o altă lume?
P.J. – Pentru că, dacă actorul nu te uimește, nu se creează o altă lume. Uimirea, însă, nu vine doar de la actor. Vine și de la decor, de la lumini, de la costume și de la text… Actorul e doar purtătorul de cuvânt al acestora. Dar, dacă însuflețește toate – repet, toate – aceste lucruri, de-abia atunci apare uimirea.
I.C. – Totuși,te mai întreb, dă actorul ceva lumii sau ia ceva de la lume?
C.J. – Da (râde…)! Actorul are propriul lui univers, cu care vine de acasă, de pe stradă, de la terasă (Fiord? îl întrerup eu…), de la cumpărături și-l aduce într-un cub în care poate că nu folosește nimic din ceea ce știe. Dar își imaginează… Dacă ceea ce inventează e credibil înseamnă că lumea îl ajută. Dacă nu, nu…
I.C. – Și atunci, este tandrețea o calitate a actorului?
C.J. – Nu știu precis… Încă mai caut. Lăsând gluma la o parte, DA, tandrețea trebuie să fie o calitate a actorului. Tandrețea scenică, față de colegi, de personaje, de recuzită, de decor…
I.C. – Dar, când intri în lumea personajelor tale, nu simți că te abandonezi lor?
C.J. – Eu nu, nu în totalitate… De fapt, nu întotdeauna, fiindcă pe scenă nu e un personaj, e un om, adică eu. Din gesturile mele, din tonurile mele este făcut personajul… Eu controlez. Dacă nu aș fi eu acela, ci o entitate la care se raportează doar spectatorul, ar fi un dezastru. Dacă poți controla totul, dacă ești sigur pe tot ceea ce se întâmplă pe scenă, atunci da, poți vorbi de un abandon. Dar un abandon bine controlat…
I.C. – Te-am mai întrebat cândva, în plimbările și convorbirile noastre târgoviștene, dacă ceea ce se face pe scenă este mai mult decât realitatea?
C.J. – Grea întrebare… Pentru mine, ca actor, acolo, pe scenă e realitatea. Două ore… Pentru cel din sală e poveste, e… feerie. Tot reală. Dar, a lui… Sunt două realități care se ciocnesc și iese ceva… supra-real!
I.C. – Ai jucat un rol și de sute de ori. De câte ori la fel?
C.J. – Niciodată la fel… Deși nu schimb nimic. La fiecare spectacol ai o altă stare, un alt trecut, o nouă răceală sau spondiloză. Și nici publicul nu este același. Și nici sala nu este, întotdeauna, aceeași. Doar bucuria de a juca nu se schimbă…
I.C. – Ești un actor incomod pentru regizori?
C.J. – Uneori, da. Dacă regizorul nu este puternic, dacă nu are argumente solide, atunci devin incomod.
I.C. – Ce-l bucură cel mai mult pe actorul CORNELIU JIPA? Scuzați de întrebare…
C.J. – Mă bucură fiecare zi. Ca actor mă bucură orice e bine în teatru. Și film… Mă bucură filmele bine jucate, spectacolele bune ale colegilor mei. Mă bucură… viața. Și, din când în când, o mâncare bună, cu tine (zâmbește).
I.C. – Deși știu unele răspunsuri, ce înseamnă Târgoviștea pentru tine, republican de Ploiești?
C.J. – Înainte de Târgoviște a fost Teatrul TONY BULANDRA. Am cunoscut orașul mai târziu. În primii doi ani am stat mai mult în teatru, la repetiții și la spectacole. Apoi am mai ieșit… Dar o întrebare ar fi și ce înseamnă actorii și Teatrul pentru Târgoviște? Și mă refer la autorități… Dar asta e din alt spațiu, întrebarea vreau să zic. Târgoviștea mai înseamnă, în afară de teatru, câțiva buni prieteni ( unul e aici, lângă mine…), Fiordul…
I.C. – Teatrul, spunea un mare actor, pe care știu că-l iubești foarte mult, MARIN MORARU, este o vibrație într-o cutie. Tu ce crezi?
C.J. – Dacă vibrația e fecundă, cutia devine univers…
Citește și Zece întrebări pentru un fost elev
Facebook
WhatsApp
TikTok
