INTERVIUL DE OCTOMBRIE – Gabriel ENACHE – ochi în ochi

Câteva povești despre lumi posibile și imposibile, despre cuvinte și imaginile lor trăite, și mai departe despre complexitățile care pot să încapă în toate aceste așezări ale lor. Cu Delia Calancia…

Dragă Delia,

   Unu: Se pot vedea și simți în desenele tale anumite reprezentări și un fel de reașezări ale lumii și ale tuturor celor ce o locuiesc, se simte totodată dorința ta de a ne ajuta să vedem, să o facem să fie pentru noi așa cum privirile și imaginația ta pot să o facă: o lume dezinhibată, una îmbrăcată firesc în toate libertățile necunoscute până acum și în același timp ușurată de acele greutăți inutile pe care și le pune prea des la îndemână, greutăți care încurajează și care ajută greaua pornire a fiecărei zile. Ce te-a încurajat să faci cunoscute  aceste așezări ale lumii împreună cu reprezentările și trăirile ei și ale ființelor care până acum pentru noi erau inexistente?

   Delia Calancia: „O zi din viața Deliei” este un manual al fericirii, un curs de visătorologie, o fotografie polaroid a copilăriei la nouă ani printre cărți, plușuri, muzee și muzică pe casete și CD-uri, împreună cu bunicul, sora mea Luiza, prietenii mei autori Ioana Nicolaie, Adina Popescu, Florin Bican, T.O. Bobe, Vali Florescu, Ciprian Măceșaru, domnul Florescu cu paradisul său al dulciurilor de la Delicatese Florescu, mama mea și tatăl meu călător-vizitator-de-muzee.

   Doi: Îți folosești talentul, dar îți adaugi tot mereu alte și alte abilități și însușiri ale versatilității, ale posibilităților de a divaga, de a eluda stările cunoscute ale realității și de a forța anumite interpretări personale, interpretări care impun schimbări și percepții negândite de privitor, care ne fac să credem în disponibilitățile alăturării tuturor personajelor tale firescului de până acum. Crezi că tot ce reușești să (ne) adaugi o să rămână astfel pentru mult timp, sau or să continue să suporte transformări, transformări și schimbări ce (ne) vor ajuta să trăim acest sentiment al adăugării tot timpul?

   Delia Calancia: „O zi din viața Deliei” este o reprezentare a mea de atunci. Dar acea lume evoluează și se transformă o dată cu mine. La fel ca miturile grecești, lumea creată de mine este o oglindă a realității. Pe lângă personajele mele din carte, Melcovici, Berend și Grasa, pe parcurs, am adăugat unele noi: Marcus, croitorul iscusit care face rochii de vis, sora lui, Augustina, bijutieră și iubitoare a picturii și Contesa de Malachit, cel mai nou personaj, care face parte din familia regală Amphibian și care știe toate constelațiile, fiind studentă la astronomie.

   Trei: Să zicem că visezi cu ochii deschiși, să credem că fiecare poveste pe care ne-o faci cunoscută se mută firesc în țesătura realității și că încet, încet ne vor invada și ni se vor alătura fiecare dintre aceste corpuri scrise de tine, iar orice metodă de opunere a noastră, de împotrivire la această invazie va da greș. Ce zici, o să putem să locuim și să trăim în această lume, în lumea aglomerată cu toate acele părți ale ei pe care tu ni le-ai făcut de acum vizibile și cunoscute?

   Delia Calancia: „O zi din viața Deliei” este un portal prin care ieși din lumea reală. Oricine poate intra prin portal dacă o citește și vede desenele să stea la o ciocolată caldă la Nea Florescu cu Berend, să se uite la filme alb negru cu Melcovici, să asculte Queen la casetofon împreună cu Bubu, să stea de vorbă cu șoarecii cu ochelari din bibliotecă despre cuvinte derivate sau chiar să devină visătorolog profesionist.

   Patru: Ți-ai mutat o zi din viață într-o carte, într-o carte care este album, jurnal, poveste etc., și ai deschis astfel o ușă pentru noi toți, o ușă spre o lume pe care nu o știam, sau pe care o uitasem, care se rătăcise și se distanțase de corpurile și de simțurile noastre, iar mai departe ai reușit să faci din această zi un fel de necesar pentru fiecare cititor care ajunge să îi parcurgă și să îi asculte cuvintele, să îi citească și să îi vadă momentele în care lumea ta se deschide, se oferă și rămâne mai departe în fiecare dintre noi. Cât din ceea ce ai așezat în acea zi, în acele cuvinte, în desene, în mărturisiri și în fiecare dintre emoțiile făcute cunoscute nouă crezi că se pot amplifica și că se pot muta și rămâne definitiv în acele stări care nu se mai pot șterge niciodată din stările, din trăirile unei persoane, ale unei ființe care le-a conștientizat, care le-a trăit și mai departe a reușit să le aducă într-o poveste, într-o carte?

   Delia Calancia: Introducerea cărții este inventată, nu am luat niciodată insuficient, dar restul este adevărat, de la muzeele vizitate în Olanda, la camera mea și Muntele de Jucării. Muzica care îmi place, pe care o ascult de pe casetele vechi ale tatei, la pasiunile mele și sporturile pe care le fac. Acum nu mai merg la karate, doar cu bunicul la înot. Apartamentul vechi din centrul Amsterdamului, din fața gării, cu ferestre mari, fără perdele, totul este adevărat. Și este adevărat că ni-l împrumutase un foarte bun prieten, medic, scriitor și traducător, care a trecut din această lume de curând. Doar Grasa nu este a mea, e o pisică pe care am întâlnit-o la Brașov. Iar Melcovici este prietenul mei imaginar…                                                                                                                             

   Cinci: Îți plac literatura, muzica și tot ce are legătură cu arta și cu fiecare dintre vecinătățile ei, iar tu spui: Asta-i marea mea pasiune: să desenez. Și să citesc. Și să desenez ce citesc… Pare ușor, simplu și la îndemână să faci aceste lucruri, dar aș vrea să te întreb: Tot ce se poate desena se poate scrie și tot ce se poate scrie se poate desena?

   Delia Calancia: Sunt lucruri care se pot desena și nu se pot scrie. Anumite detalii specifice, delicate, subtile sau grandioase, pline de culoare și lumină se pot doar desena. Momente, sentimente, amintiri care pot prinde viață doar din acuarele. Încă nu sunt destule cuvinte pentru a exprima toate sentimentele trăite, care vor să fie povestite, să iasă afară și să zboare și o pot face printr-un singur fel, prin desen.

   Șase: Vorba e că nu știu ce-mi rămâne să mă fac când o să fiu mare… este una dintre propozițiile puternice, tulburătoare din cartea ta, este propoziția în care ai așezat o stare din care nu cred că a mai ieșit cineva vreodată ușor și este de asemenea o propoziție care poate să rămână ca un fel de întrebare fără răspuns, pentru totdeauna, pentru oricare dintre noi. Crezi că oamenii reușesc să crească cu adevărat mari, că reușesc să mai iasă vreodată din tiparele acelea bine desenate ale copilului și să se mute într-un adult adevărat?

   Delia Calancia: Fiecare persoană are propria definiție de „adult adevărat”, dar presupun că în toți încă se află acea stare, ca o amintire prezentă a copilăriei lor, lucrurile pe care le făceau și sentimentele trăite atunci. Poate că tocmai inocența de a ne aminti și a trăi prin acele amintiri ne face copii.

   Șapte: Îți plac hărțile pentru că sunt misterioase, iar acest lucru cred că te-a ajutat să ne oferi și nouă, cititorilor cărții tale posibilitatea de a trăi fiecare dintre stările de dezlegare și de atingere a unor mistere, a unor lumi în care suntem din nou apropiați de aceste stări atât de calde și de frumoase, atât de ascunse de fapt în fiecare dintre noi. O să mai avem bucuria să mai citim o altă carte de-a ta, una în care să mai desfacem împreună noduri și mistere cu ajutorul desenelor și ale poveștilor trăite și visate de tine? 

   Delia Calancia: Conceperea unei cărți este un proces diferit de la o vârstă la alta, de la un autor la altul. Eu sunt acum în clasa a VIII-a, sunt vaccinată cu două doze Pfizer, și, firesc, mă pregătesc pentru examen, dar în același timp citesc cam tot ce-mi cade în mână, de la „Trilogia New York-ului” a lui Paul Auster la cărți despre viruși și vaccinuri, de la „Animalele care ne fac oameni” de Cătălin Pavel la „O mie nouă sute optzeci și patru” de George Orwell, desenez, mai ales în acuarelă, modelez figurine din lut fimo pe care le pictez, scriu, ascult muzică la căști. Și la un moment dat, sper cât mai repede, voi publica cea mai nouă variantă a mea pe hârtie.