INTERVIUL DE FEBRUARIE – Gabriel ENACHE ochi în ochi/interviul de februarie

Reprezentări și înțelegeri ale atingerii în reprezentările artei și ale poeziei, și în fiecare dintre felurile lor de a-și face cunoscută autoarea. Cu Floarea Țuțuianu…

Dragă Floarea Țuțuianu,

Unu: Scrieți o poezie ale cărei cuvinte se scurg și se așază pur și simplu firesc în imagini, în reprezentări cursive și curate ale corpului și ale fiecărui fragment al lui încăput în simțurile și în privirile dumneavoastră. Cum conștientizați procesul acesta al atingerii permanente și neobosite dintre corp și literă, dintre simțuri și toate aceste reprezentări ale lor pe care (ni) le faceți cunoscute?

Floarea Țuțuianu: Pentru mine, la început, a fost semnul, ca reprezentare a sunetului. Am fost fascinată de legătura dintre sunet și semn. Mai târziu, dintre imagine și poveste, limbajul ei ca reprezentare. Așa am ajuns la reprezentarea textului prin imagine și la imaginea care a creat textul. Am devenit propriul meu ilustrator. De aceea se poate spune despre poezia mea că este o poezie vizuală, care creează imagini. Iar despre desene sau picturi că sunt poetice. Am ajuns la acea atingere, cum o numiți dumneavoastră, între corp și literă: Corpul literei, sau Corp de literă.

 

Doi: Reușiți să vă regăsiți în mai multe moduri și reprezentări artistice, în feluri și stări ale lor, iar unele dintre ele sunt forme de expunere ale unor intensități crude, ale unor atingeri între simțuri directe și profunde ale trăirilor dumneavoastră și ale înțelegerilor lor. Cum reușiți să găsiți toate aceste intersecții, toate aceste locuri în care aceste noduri și stările vii ale dumneavoastră se adună și se fac astfel și așa vizibile, și se propun mai departe înțelegerii?

Floarea Țuțuianu: Probabil există în interiorul meu o dualitate care, în momentele creatoare, iese la suprafață și se lasă exprimată. Totul ține de momentul creației, al inspirației, care e greu de explicat…, dar recunosc stările blânde sau senzuale, și cele crude, tăioase. În poezie sunt mai spontană, gândesc mai mult începând cu schița, desenul, culoarea, compoziția…, aștept…, revin până îmi iese imaginea pe care o aveam în minte, dar pot apărea pe parcurs și surprize frumoase care să îmbogățească imaginea.

 

Trei: În multe dintre lucrările dumneavoastră se simte prezența unui dublu, a unei entități uneori sugerate care vă păzește dintr-o alcătuire a vecinătății oglinzii, o întruchipare a unui suport care ține această imagine, iar prezența din cadrul ei (vă) supraveghează în liniște neliniștile și vă asigură acea încredere a așezării, a rămânerii. Este dublul o temă permanentizată de nevoia de dialog sau este rezultatul unor introspecții și priviri continue în împrejurimile stărilor dumneavoastră?

Floarea Țuțuianu: Într-adevăr există în lucrările mele prezența unui dublu, a unei entități dintr-o alcătuire a vecinătății oglinzii, care îmi asigură o liniște a neliniștii… Da, este mai degrabă nevoia de dialog: un personaj actual care poartă un dialog, în timp, cu un personaj din Evul Mediu sau din Renaștere, mai ales. Portretele mele, sau personajele mele, sunt un fel de palimpsest care conțin în straturi subțiri, suprapuse, amintiri din istoria prin care au trecut. Aici chipurile umane au precizia netă a unei memorii intens afective. Nu o forță care reconstituie, ci una care păstrează. Memoria – factor al prezentului – mi se pare a constitui sensul major al acestor portrete.

 

Patru: Corpul se identifică și se multiplică în multe dintre imaginile pe care le faceți cunoscute despre el, se mută firesc mai departe în fiecare fragment și cadru care îi adoptă aceste cuprinderi și reprezentări ale lui în care se lasă văzut, admirat, înțeles. Poate corpul să se mute prin aceste reprezentări și aduceri la vedere în starea, în forma de obiect, de simplă reprezentare oferită privirilor și înțelegerilor lui?

Floarea Țuțuianu: În imaginile mele corpul se identifică și se multiplică, și se mută firesc în fiecare cadru care se lasă admirat și înțeles pentru că, da, pentru mine corpul în aceste reprezentări este un obiect – nu este un trup -, în sensul mistic, nici nud, în sensul provocator, ci doar un obiect frumos dar rece, ușor senzual – care nu trezește emoții sau dorințe, ci doar o contemplare a frumosului. El se multiplică și întregul se fragmentează, se compune și se descompune lăsând la vedere/nevedere, părți din el. Puterea lui de a plăcea nu se datorează formelor sale, cât voalului-de-text care-l acoperă/descoperă pentru a-i spori misterul, și admirația.

 

Cinci: Să desfaci corpul în imagini și în cuvinte și să îl numești așa, fragmentat, dându-i și adăugându-i totuși definiții care nu exclud întregul este un act de curaj, chiar o răzvrătire împotriva unor canoane care impun uneori unele reprezentări ale lui, iar gestul artistic de a-l propune expunerii astfel își face acum cunoscute aceste împotriviri la norme, la impuneri. Sunt aceste acte artistice, aceste gesturi fronde, sunt mișcări ale artistei Floarea Țuțuianu de împotrivire sau sunt propriile viziuni și înțelegeri care propun interpretări proprii ale corpului și ale vieților lui?

Floarea Țuțuianu: Actul de a desface corpul în imagini și în cuvinte, fragmentat, adăugându-i totuși definiții care nu exclud întregul, nu este un act de curaj, sau mișcări de împotrivire, sau gesturi de frondă -, ci propriile mele viziuni.

 

Șase: În lucrările dumneavoastră artistice se pot vedea mai multe etape ale unor formări și totodată ale unor deformări care se pot impune mai departe în peisajul artistic pe care ni-l faceți vizibil și accesibil. Câte dintre toate aceste formări se pot face înțelese în urma deformării, și câte dintre deformări mai pot să susțină înțelegerea și arătarea întregului pe care l-a contorsionat?

Floarea Țuțuianu: De-formările din lucrările mele pornesc de la niște formări – dar care pe parcursul lor(aceste deformări) ajung la un nou tip de formare. Cel mai bun exemplu ar fi craniul din „Ambasadorii” lui Holbein – care este un tip de deformare numită „anamorfoză”-, adică o imagine deformată care privită doar dintr-un anumit punct pare normală. Lucrarea mea, „Billinda”, un desen care a participat la o expoziție cu tema „Follia della Ragione”, la Venice Art Gallery, Italia, se bazează pe acest proces al deformărilor. Un portret cu un singur trup, două capete din profil unite printr-un element decorativ, două brațe care se unesc într-o singură mână – aceasta e imaginea unui nou portret hibrid, portret compus din deformări, dar care ilustrează foarte bine tema: Follia della Ragione (Nebunia Rațiunii).

 

Șapte: Sunteți poetă, scrieți o poezie în care sunteți foarte prezentă și vizibilă, una care își face loc în corpul și în litera textului care o scrie și printre cuvintele care o arată, iar această (omni)prezență (aceste prezențe?!) împing cititorul într-un interior sofisticat, delicat și fragil. Scrieți/spuneți: … Sunt o femeie ușoară și străvezie/ dacă stau în lumină se poate citi prin mine… Cât și până unde se poate vedea, cât și până unde se poate citi, cât și până unde se poate înțelege în urma tuturor acestor atingeri și ale apropierii de intensitățile lor?

Floarea Țuțuianu: Sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, o poetă vizibilă și prezentă în ceea ce scriu, o prezență care își face loc în corpul și în litera textului -, iar ceea ce scriu este un interior sofisticat, delicat și fragil, și această prezență, vă întrebați cât și până unde se poate vedea, citi, înțelege – în urma tuturor acestor atingeri. A intra în corpul și în textul poeziei pe care le vezi, le citești, le atingi – ține de chimia celor doi: ochiul și litera, cititorul și textul. De empatia celui care citește și litera textului. Există un act al seducției între privitor și cel care este privit: textul seduce ochiul prin imagine, discurs, poveste – îl invită la visare, la imaginație, privitorul trăiește, face parte din poveste, este vrăjit…, dar și ochiul seduce textul, deoarece numai un text sub privirea ochiului capătă viață, se poate desfășura la adevărata valoare, sub privirea ochiului textul devine un text îndrăgostit, pentru că ochiul cititorului este cel care îl pune în valoare. Cred că dorința atingerii este mai mare decât atingerea în sine, iar această artă a seducției există, de cele mai multe ori, între text și cititor.