Invenția internetului a revoluționat lumea: se pot obține instantaneu orice fel de informații, un mesaj trimis în orice punct pe glob ajunge în câteva secunde, ce mai, o reală economie de timp! Cel puțin teoretic așa ar trebui să fie.
N-aș vrea să diminuez meritul echipelor de IT-işti care au schimbat viteza vieții, dar câteva experiențe pe care le-am avut recent contrazic pretinsa economie de timp a erei digitale.
M-am dus recent la mall-ul în care era chioșcul companiei de unde-mi luasem iPhonul, cu intenția să mi-l schimb pentru un model mai nou. Nicio problemă, mi s-a spus. Mi s-a arătat noul model și am fost de acord cu toate condițiile administrative, asigurându-mă că se va face transferul de date și fotografii de pe modelul vechi pe cel nou. Simpla operație administrativă a durat o oră (era coadă!) după care mi s-a spus că va urma transferarea datelor, care nu va lua mai mult de jumătate de oră. M-am plimbat prin mall, am revenit. Nu era gata. „Știți, doamnă, nu e vina noastră, viteza internetului e mică la ora asta, veniți puțin mai târziu”. M-am mai plimbat. La întoarcere, același răspuns. Transferul a durat vreo trei ore, întreaga mea vizită a depășit patru ore. Ca să mă îmbuneze, tipul de la chioșc, care între timp se schimbase, venise cel din tura următoare, mi-a oferit gratuit vreo trei accesorii (inutile), în valoare de peste $200, la care ar fi trebuit să plătesc numai taxele (15%). Am refuzat oferta.
O caracteristică a erei digitale este lipsa manualelor de instrucţiuni. E drept că orice instrucţiuni sunt înțelese numai după ce știi deja să operezi sistemul! Am experiență cu manualele aparatelor de analize chimice, din care nu se înțelegea nimica. Fiul meu, Phd în „Computer Science”, mi-a spus că pentru operarea aparatele digitale nu-i nevoie de instrucțiuni, afli cum funcționează prin încercări.
Nu neg că sunt persoane care au simțul electronic cu care, după numai câteva încercări, reușesc să descifreze enigmele. Eu nu am acest talent, încercările mele se ciocnesc de eșecuri. Nu renunț și, după vreo două-trei zile, când sunt mai calmă, reîncep munca și, când mă aștept mai puțin, fără să mai știu exact pe ce am apăsat, problema se rezolvă.
Recent, formatul Gmail-ului s-a schimbat, fără posibilitate de a-l mai utiliza cel vechi, chiar dacă cel nou nu-ți place. Îl accepți și gata. Ceea ce am făcut și eu, cu iluzia că voi găsi, în cel nou, aceleași funcții. Acum câteva zile mi-a apărut pe ecran un anunț care-mi spunea că nu mai am spațiu liber pe Gmail și, ori șterg o parte din emailurile cu attachmenturi voluminoase (fotografii, fotomontaje, etc), ori cumpăr mai mult spațiu. În trecut, treceam mesajele voluminoase în „trash” (gunoi) și apoi le ștergeam definitiv. Acum, ia „trash”-ul de unde nu-i. Imposibil de găsit. M-am dus la „help”, dar am fost plimbată prin milioane de opțiuni și, conform zicerii fiului meu, „incercam”, dar nu ieșea nimica. Mi-am spus că e o manevră a lui Google ca să oblige oamenii să cumpere mai mult spațiu. Și totuși, cum s-a mai întâmplat și altă dată, nu știu pe ce am apăsat și a apărut rubrica „help” de care aveam nevoie. Și ce văd acolo? Diverși care se plângeau de aceeași problema. Ba chiar un tip furios la maximum, a înjurat de mama focului și a cerut (cui oare?) să se întoarcă la formă veche.
(Grafică de Adelaida Mateescu, care este absolventă a Facultății de Matematică, Univ. București, iar ca graficiană are un palmares bogat în expoziții de portrete; ilustratoare de cărți, premii la concursuri de caricaturi; trăiește în București…)
Citind asta m-am mai liniștit: cel puțin nu sunt singura! La sfârșitul rubricii era o explicație dată de un consumator, o tânără foarte calmă, care dădea etapele de recuperare ale „trash”-ului. Am făcut cum a spus fata, funcțiunea „trash” a apărut și am șters tot ce trebuia șters. Am crezut că, dacă am schimbat o dată, va rămâne așa. Nici pe departe. De fiecare dată dacă vreau să văd ce e în „trash” sau în „spam”, trebuie să repet operațiunea. Exercițiu prin care nu uit procedeul. Curat economie de timp, nu?
Aș mai avea exemple, dar nu vreau să iau din timpul cititorilor, o face cu prisosință era digitală!
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
