Tocmeala pe continentul nord american, the bargaining, e obligatorie la cumpărarea unei mașini. Ideea, ca în orice tocmeală, este ca ambele părți să rămână, după discuții, cu certitudinea că au câștigat. Știu însă din experiență că cel care pierde e întotdeauna clientul, pentru că dealerii de mașini urmează cursuri în care învață cum să-i ducă de nas chiar și pe cei mai precauți clienți.
Anul trecut mi-am cumpărat o Mazda second hand, aproape nouă și cu un kilometraj mic. Insistând pentru scăderea prețului (așa trebuie, altfel nu merge!), dealerul mi-a oferit (ei? aici era capcana!) să-mi facă pe gratis, timp de doi ani, schimbarea uleiului. Am acceptat și, evident, am constatat că punctele de pe card-ul pe care mi l-au dat în acest scop s-au consumat aproape complet după primul schimbat de ulei, la șase luni de la achiziționarea mașinii. Nu-i nimic, mi-am spus, o să merg data viitoare la mecanicul din colț, unde totul e mult mai ieftin. Și așa aș fi făcut, dacă n-aș fi primit o scrisoare oficială care mă înștiința că Mazda cumpărată de mine făcea parte dintr-un lot cu o piesă defectă și că va trebui, înainte de iarnă, să mă prezint la dealer pentru înlocuirea ei gratuită.
La telefon, dealer-ul mi-a spus, foarte politicos, că schimbarea piesei e gratuită, dar că ei o efectuează numai la revizia mașinii, la 48.000 km. Cum eu nu aveam decât 35.000 km, am început o oarecare tocmeală și am obținut permisiunea de a veni oricând pentru schimbarea piesei defecte. În ziua fixată m-am prezentat la dealer, unde însă mi s-a spus că pe calculator figurează faptul că era timpul să schimb și uleiul. Am acceptat, ce era să fac? Și de aici a început aventura.
– Va dura mult? întreb eu
– Mai mult de trei ore, spun ei. Doriți să vă ducem acasă?
– Desigur, zic.
– Nicio problema, mi se spune, stați să-l sunăm pe Bob, șoferul.
I se dă telefon și aflu că e prins în trafic în Toronto – era o zi cu ploaie- dar că în 20 de minute va veni. Aștept. După 40 de minute întreb la ghișeu ce se aude.
– Vai, sunteți tot aici? N-a venit Bob? Îl sunăm chiar acuma.
Îl sună și aflu că e tot în trafic și că va veni peste 45 de minute. Protestez și mi se promite că în cinci minute cineva mă va duce acasă. Ajunsă în apartament, primesc, la foarte puțină vreme, un telefon:
– Mașina dv. e gata, i-am schimbat uleiul și piesa defectă, dar ar fi recomandabil să echilibrați roțile, că sunt dezechilibrate.
– Cum?! mă mir eu, că doar mașina e nouă. Cât costă echilibrarea?
– Pentru dv. „numai”… – și-mi spune un preț mult peste cel al schimbării de ulei, pe care -l acceptasem deja cu semnătură.
– Nu, zic, mulțumesc, data viitoare.
– Bine, cum doriți. Atunci poate să vină Bob să va ia de acasă?
– Da, zic.
– O clipă, să vedem unde se află. Pauză, după care reia: Bob e aproape de casa dv, vine în zece minute, îl puteți aștepta jos.
Mă reîmbrac și cobor în fața blocului. Sună celularul:
– Doamnă, chiar acuma am descoperit că aveți un cui într-unul din cauciucuri. Doriți să vi-l reparăm sau preferați un cauciuc nou? Reparatul e $40, cauciuc nou e $700.
– Reparați-l, zic. Dar cu Bob cum rămâne? întreb eu instalată în fața blocului.
– Nu vă faceți probleme, îi comunicăm și vi-l retrimitem peste o oră.
Urc și aștept. Nu trece nici un sfert de ora că sună telefonul:
– Mașina dv. e gata, îl trimitem pe Bob.
(Grafică de Adelaida Mateescu, care este absolventă a Facultății de Matematică, Univ. București, iar ca graficiană are un palmares bogat în expoziții de portrete; ilustratoare de cărți, premii la concursuri de caricaturi; trăiește în București…)
De data asta Bob m-a condus la dealer, unde mi-au spus că au și spălat mașina, pe gratis. Cum afară turna cu găleata, spălatul lor n-a avut nicio utilitate! Conducându-mi mașina spre casă, mă gândeam: cine poate verifica dacă a fost sau nu un cui în cauciuc? M-au încărcat cu o schimbare de ulei si cu o reparație de cauciuc neprevăzute și m-ar fi încărcat și cu altele dacă n-aș fi fost vigilentă! Sunt hotărâtă: de acum încolo îmi voi întreține mașina numai la mecanicul meu portughez din colț; e cumsecade, cinstit, rapid și ieftin. Și, în plus, n-am nevoie de talentul de a mă tocmi, care-mi lipsește cu desăvârșire!
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
