Alergăm. Toată lumea aleargă: pe biciclete, în maşini, în avioane, pe jos, pe computere, iar viteza, vrând-nevrând, deformează percepţiile. Şi, așa cum spiţele unei roţi în viteză nu se disting unele de altele, la fel cuvintele, învălmăşite în graba cu care sunt aruncate sau auzite, capătă sensuri diferite de cele gândite iniţial.
Limba română, cea în care gândesc, vorbesc şi scriu, e colorată şi nuanţată. Funcţionez perfect şi în limbile oficiale ale Canadei, engleza şi franceza, dar casa mea rămâne limba română. Şi totuşi, chiar în limba maternă, am probleme. Spun ceva şi, probabil din cauza vitezei de viaţă, interlocutorul meu verbal sau epistolar (prin email, epistole nu mai există!)- înţelege altceva.
Am învăţat, de la un excelent profesor de engleză de la Universitatea McGill din Montreal, că atunci când un cititor n-a înţeles sensul unui text, responsabil e autorul, nu cititorul. De acord. Valabil pentru toate limbile, cred. Şi totuşi, există momente în care ambiguităţile se strecoară vrând-nevrând în conversaţii sau emailuri. Da, dar una sunt ambiguităţile, alta neînţelegerile provocate de graba sau neatenţia celui care ascultă sau citeşte.
De multe ori, textele scrise sau rostite au chiar intenţia de a crea confuzii. Există o artă a politicienilor care ţin discursuri lungi, dar fără multe idei. Simplă oratorie. Cum ne spune Poetul: „E uşor a scrie versuri / când nimic nu ai a spune” . Chiar şi legile, clare şi la obiect, pot fi interpretate de avocaţi sau procurori pentru a pleda nevinovăţia sau, respectiv, vinovăţia inculpatului. În viaţa de zi cu zi, însă, în comunicările directe dintre oameni, eliminarea ambiguităţilor, fie prin exprimarea clară a celui care vorbeşte (sau scrie), fie prin atenţia celui care ascultă (sau citeşte), sunt esenţiale. Dialogurile pe muche de cuţit sunt inutile şi de nedorit!
Am avut recent câteva dialoguri în care replicile pe care le-am primit de la interlocutori m-au nedumerit total. Mi s-a părut că eu spuneam una, iar celălalt înţelegea altceva, ca şi cum persoana respectivă ar fi interpretat vorbele mele într-un sens deviat. Eram la telefon cu cineva, de exemplu, şi mă plângeam de nepolitețea cuiva într-un magazin. Mi-am exprimat, la telefon, nemulţumirea. Iar răspunsul interlocutorului a început cu „de ce te miri?”, după care au urmat nişte argumente. Eu însă nicio clipă nu mă mirasem, doar mă plânsesem în urma unei constatări neplăcute, nu surprinzătoare!
Altădată, când cineva m-a întrebat – într-un email – cum a fost atmosfera într-o vizită, am răspuns – în scris – că trataţia a fost excelentă şi conversaţiile foarte interesante. Mi s-a răspuns „mă bucur că te-ai simţit bine”. Dar nu scrisesem nicăieri „m-am simţit bine”, nici n-aş fi putut face o asemenea afirmaţie, pentru că m-a chinuit o tuse rebelă. De unde concluzia extinsă că m-am simţit bine? Cum m-aş fi putut eu exprima mai clar, ca partenerul de email să înţeleagă exact sensul cuvintelor mele?
Mă opresc aici cu exemplele, deşi aş mai avea multe. Mă întreb: să fie Românul atât de poet încât să metaforizeze (ca să nu spun distorsioneze) – pe loc – informaţia primită? Oare şi eu deformez sensul celor spuse de alţii? Mi-e atât de teamă să nu cad în acest păcat încât, când cineva îmi vorbeşte, mă opresc din alergătura gândurilor şi îmi ciulesc bine urechile.
(Grafică de Adelaida Mateescu, care este absolventă a Facultății de Matematică, Univ. București, iar ca graficiană are un palmares bogat în expoziții de portrete; ilustratoare de cărți, premii la concursuri de caricaturi; trăiește în București…)
Trăim în era comunicaţiei dar, paradoxal, se practică pe scară largă monologul. Ne salvează universalul semn „like” de pe reţelele sociale, cel mai nelingvistic şi inocent semn, pe care-l putem interpreta cum vrem şi care nu crează nicio confuzie lingvistică!
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
