Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

INSTANTANEE CANADIENE – Veronica PAVEL LERNER – Mirări

Alarma de foc

   În Canada, blocurile sunt echipate cu alarme de incendiu. Populația este obligată să facă, preventiv, exerciții de evacuare, cu alarma care se declanșează artificial. La blocul meu, aceste exerciții sunt de patru ori pe an, când trebuie să coborâm pe scări în curte, semnăm de prezență și urcăm înapoi cu liftul. Mărturisesc că, după câteva exerciții de acest fel, am renunțat să mai cobor pe scări 16 etaje. Blocul are o defecțiune și în ultima vreme alarma s-a declanșat mereu, zi sau noapte, fără să fie foc. Pompierii, alertați automat, vin întotdeauna în câteva minute echipați, după 15 minute opresc alarma și pleacă.  Într-o zi ni s-a anunțat o ședință în Party Room, la ora 19:00, unde un reprezentant al pompierilor urma să ne instruiască din nou asupra comportamentului în caz de incendiu, anunțat – evident – prin alarmă. Dar, surpriză! La ora 18:30 s-a declanșat alarma. Pompierii au venit, dar foc nu era. Toți ne întrebam: s-a declanșat alarma special înainte de instructaj sau iar a sunat degeaba? Alarma s-a oprit cu zece minute înainte de ora ședinței. Nu știu câți au fost prezenți, eu nu m-am dus. Cum m-ar fi putut convinge instructorul să fac ce spune el când, cu câteva minute mai devreme, fusese el însuși martor la o alarmă falsă?

Acupunctura

   Se pare că acupunctura, administrată corect, îndepărtează stresul. Un medic a fost invitat zilele trecute la o emisiune TV ca să explice beneficiile acupuncturii. El răspundea întrebărilor celor doi crainici, un bărbat și o femeie. Apoi a apărut tehnicianul în acupunctură, un asiatic serios, care s-a poziționat în spatele celor doi crainici. Medicul l-a întrebat pe tehnician unde trebuie înfipte acele pentru eliminarea stresului și acesta a arătat cu un bețișor cele 3 locuri: în creștetul capului, pe lobul urechii și la baza frunții, între ochi. După care, specialistul a scos din buzunar două ace lungi, pe care le-a înfipt în creștetul celor doi crainici, care semănau acuma cu niște extratereștri cu o antenă în vârful capului. Au urmat acele în lobii urechilor, bărbatul a zis că nu simte nimica, ea însă a declarat că simte ceva plăcut, iar specialistul susținea că atunci când simți, efectul e mai puternic. Urma înfigerea acelor între ochi, dar n-am mai rezistat. Poate că acupunctura le face bine celor în cauză, dar pe mine, ca privitor, demonstrația pe crainici m-a stresat. N-am aflat dacă procedeul a fost sau nu eficace. Și când te gândești că nici măcar nu era o emisiune medicală, ci una de știri…

Un minut

   Într-o zi am avut nevoie de o reparație la televizor și compania la care sunt abonată m-a anunțat prin multe emailuri că tehnicianul, care va veni sâmbătă dimineață între 10 și 12, mă va suna înainte. Așa s-a și întâmplat, pe la 11 a sunat tehnicianul și a spus că într-un minut e la mine. Au venit doi, nu unul. În ultima vreme tehnicienii vin câte doi, unul e martor în cazul în care ar interveni ceva neprevăzut. Au apărut după vreun sfert de oră, nu un minut. Trebuia schimbată o boxă care făcea legătura cablului cu televizorul. Specialistul a instalat-o și a urmat așteptarea ca boxa să se integreze în sistem.

   „Cât durează?” întreb.

   „Un minut” răspunde tehnicianul.

   După zece minute întreb îngrijorată:

   „De ce nu e gata? O fi defectă și boxa cea nouă?”

   „Nu, zice el, într-un minut e gata”.

   „Păi tot promiteți un minut, dar văd că minutul e cam lung!”, spun eu, la care martorul, intervine:

picture1

(Grafică de Adelaida Mateescu, care este absolventă a Facultății de Matematică, Univ. București, iar ca graficiană are un palmares bogat în expoziții de portrete; ilustratoare de cărți, premii la concursuri de caricaturi; trăiește în București…)

   „Știți, doamnă, noi suntem din India. Și acolo nimeni nu ține cont de timp. Dar în Canada, timpul contează. Noi spunem întotdeauna un minut și, de fiecare dată când clientul ne mai întreabă cât durează, spunem din nou un minut.

   „Bine, zic, dar de ce nu spuneți de la început zece minute?”

   „Vai, doamnă, cum să dezamăgim de la început clientul? Spunem un minut și, când totul e rezolvat, clientul uită întârzierea!”

   Au plecat după o oră, deși îmi spuseseră că reparația va dura numai un minut….

Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…

 

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media