Nu sunt mulţi cei cărora să nu le facă plăcere o cafeluţă, mai tare sau mai slabă, îndulcită sau nu, cu frişcă sau cu lapte, turcească sau esspresso, cappuccino sau latte, cu cofeină sau fără. Englezii preferă ceaiul, în o mie de variante şi el, dar eu fac parte din categoria cafegiilor.
Tata prăjea cafeaua într-o tigaie specială, apoi o măcina cu o râşniţă de mână, devenitǎ acum obiect de colecţie. Râşnită proaspăt, cafeaua turcească are o savoare specială. Desigur, vechea râşniţă e acum electrică, dar, dacă se prepară ca pe vremuri, aroma cafeluței e neschimbată. Dar cine are azi timp de cafea turceascǎ sau, cum pretind grecii, grecească? Refuzând să mă convertesc la diluata cafea americană, folosesc o cafetieră cu piston (franțuzească) și, daca pun dublul cantității de cafea recomandate, iese ceva bun.
Continentul nord american însă nu te lasă să faci ce vrei! Exact cum a trebuit să accept felicitările cu urări deja scrise, prefer, când sunt grăbita, să-mi fac repede un ness. Dar adevărata cafea se fierbe agale într-un ibric. Durează şi preparatul şi savurarea ei. Şi cine are timp de poposit la o cafea în felul asta? Nu, azi lumea e grăbită. De ce? Ca să posteze pe Facebook şi să parcurgă ce au mai postat prietenii, pentru echitate între like-urile date şi primite! Oricum, în America de nord se beau, în ceşti mari, cafele americane, mult mai diluate ca cele turceşti. Expresso şi Capuccino, aduse de italieni, au ajuns pe piaţa americană, există de vânzare maşini – mari şi mici – de preparat asemenea cafele.
Recent au apǎrut nişte maşini nesspresso. Cafeaua e în cutioare de o porţie, cu arome la alegere. Cutiuţa e deschisǎ de un mecanism al maşinii, iar cafeaua şi apa fiebinte cad împreunǎ direct în ceaşcă. Totul e gata în câteva secunde. Există şi un agitator electric care face laptele spumă, pentru cappucino.
M-a tentat o asemenea maşină, destul de scumpă, dar nu mi-am luat-o din cauza spațiului pe care-l ocupa. Gata să sacrific totuşi o parte din contorul bucătăriei, am început activitatea de cercetare la magazinele specializate. Practic, ce-mi place mie e spuma de lapte adăugată peste orice cafea. Numai cǎ spumǎtorul electric separat costă mult, mai avantajos e să iei maşina cu totul! Din fericire, am descoperit că există şi spumătoare de mână, cu baterii, mititele, mult mai ieftine decât cele electrice. Exact ce-mi trebuie, mi-am spus!
L-am cumpărat, am venit acasă pe autostradă (în Canada nimic nu e fără mers zeci de km cu maşina!). Cu greu am găsit locul unde se deschide capacul, în fundul micuţului bătător, am pus douǎ baterii şi am apăsat pe butonul de acţionare. Nimic. Butonul, deşi apăsat cu toată forţa de mine, era inert. Nici schimbarea bateriilor nu l-a impresionat. Instrucţiuni scrise nu erau, aşa că m-am întors la magazin (iarăşi zeci de km pe autostradă). Vânzătoarea, amabilă, s-a uitat, a atins butonul şi a mers. „Cum aţi făcut?” întreb. „Am împins butonul pe orizontală, nu în adâncime”, zice ea. „Da’ cum aţi ştiut?” întreb intrigată. „N-am ştiut, s-a întâmplat”, mi-a spus.
Mi-am luat jucărica şi am plecat. Deja se întunecase, era ora de vârf drumul a durat dublu. În schimb, când am pus într-un păhărel nişte lapte încălzit şi l-am bătut, a ieşit exact spuma pe care o doream. Se făcuse seară, nu mai era cazul să beau un cappuccino, dar aveam bătătorul în funcţie!
(Grafică de Adelaida Mateescu, care este absolventă a Facultății de Matematică, Univ. București, iar ca graficiană are un palmares bogat în expoziții de portrete; ilustratoare de cărți, premii la concursuri de caricaturi; trăiește în București…)
Fericirea a durat două zile, apoi spuma făcută de bătător n-a mai fost consistentă. Am cumpărat, fǎrǎ succes, un lapte mai gras, apoi am încercat cu alte baterii. Nimica. Spuma era aproape inexistentǎ. „N-a costat mult bătătorul, n-a fost să fie şi gata”, am încercat să mă consolez. După o săptămâna însă, când l-am încercat din nou, iar a ieşit o spumă bună! Laptele nu era gras, bateriile erau aceleaşi, oare ce s-a schimbat? Poate că există calităţi blânde de lapte, care se lasă bătute şi altele, rebele, care nu se lasă bǎtute!?
Îmi place la nebunie micuţul bătător, îmi oferă zilnic un element surpriză care condimentează cafeluţa mea cea de toate zilele!
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
