De câțiva ani, după ce, la o festivitate de decernare a unor premii, breteaua rochiei decoltate pe care o purta o actriță s-a rupt și a rămas cu unul din sâni pe-afară, transmisiile televizate de la premiile Oscar, Globul de Aur, sau altele, sunt însoțite de anunțul: „avizăm telespectatorii că în timpul spectacolului pot avea loc evenimente asupra cărora nu deținem controlul”. Asta pentru a avertiza părinții să-și ferească odraslele de vreo imagine indecentă.
Practic, anunțul a devenit oarecum inutil, pentru că, mai nou, vedetele lasă la vedere, în ținutele lor vestimentare, părți din corp care altădată erau acoperite. Probabil e modul lor de a evita accidentele de pe scenă.
Dar accidente vestimentare se pot întâmpla oriunde, nu numai pe scenă. Un elastic rupt, un fermoar defect, un nasture sărit, și câte altele? Cine n-a văzut o femeie cu fustă trecând peste gura unui canal cu aer care-i umflă fusta? Am convingerea secretă că tocmai accest gen de accident a condus la moda pantalonilor la femei, modă care le-a permis libertatea de a merge fără teamă pe trotuar, oricâte guri de canal ar avea de traversat!
Am adoptat fără ezitare moda pantalonilor pentru că, iarna, ea contribuie eficient la echilibrul termic al corpului. Drept care, într-o zi de iarnă canadiană, mi-am pus pantalonii de jersé, cu șiret în jurul taliei, care se leagă în față, după care am plecat la cumpărături, echipată fiind la partea de sus cu o bluză, vreo două jachete și, însfârșit, haina exterioară, cu fermoar și glugă.
Cumpărăturile au decurs normal, conform listei pregătite. O port în buzunarul hainei, dar nu o consult niciodată, făcând pariu – cu lista- că nu voi uita nimica. Câștig pariul doar la listele scurte!
Eram la sfârșit, epuizasem lista, dar, având încă energie, m-am dus la magazinul portughez să văd dacă aveau checul rotund care-mi place mie. Nu-l aveau. Și, uitându-mă la raftul gol, am simțit deodată că pantalonii au devenit mai largi. Deschid fermoarul hainei, deschei jachetele și văd că legătura șnurului se desfăcuse puțin. Dau să leg șnurul și, PAC, rămân cu o parte din șnur în mână, restul s-a dus în tivul de sus al pantalonului. Și dus a fost!
Neavând la mine nicio trusă de prim ajutor pentru acest gen de accident, am hotărât să mă întorc urgent acasă. Mi-am încheiat jachetele și haina, și, țînând pantalonul cu mâna peste haină am intrat în mașină. Parchez și întru în bloc, cu mâna dreaptă apăsând haina, să țin pantalonul. Dau să mă îndrept spre lift, când o vecină pe care n-o văzusem de multișor mă întâmpină cu „La Mulți Ani”, urarea de-nceput de an.
„Vai, nu v-am văzut de mult, ce mai faceți?” zice vecina, o femeie între două vârste, cu un cățel în lesă.
„Bine fac”, îi spun. Și neștiind cum să scap de conversație, arunc un amabil „Arătați bine”. Ei, asta mi-a trebuit! Mi-a răspuns la compliment cu un zâmbet larg și s-a simțit obligată nu numai să-mi întoarcă același compliment, ci chiar să continue conversația:
„Dar văd că vă țineți de burtă. Aveți vreo problemă?” mă întreabă ea cu amabilitate.
Neavând nici chef nici timp să-i explic situația, mai ales că pantalonii îmi cam scăpaseră de sub control și cred că, dacă nu erau din jersé, ci dintr-un material lucios, ar fi alunecat repede până la glezne, i-am bolborosit că sunt bine și că mă grăbesc să merg acasă. Nimic. Plină de solicitudine și crezând că mă jenez să-i spun că sunt bolnavă, doamna cu cățelul a continuat cu recomandarea unor nume de medici extroardinari care mă pot scăpa de orice boală. Își scosese și agenda telefonică din geantă ca să-mi dea numerele unde mă pot adresa. M-am salvat cu telefonul mobil, pretinzând că am primit un mesaj urgent și, cu pantalonii aproape căzuți, am reușit să întru în lift – unde, slavă Domnului, am fost singură. Am ajuns în apartament cu panatlonii complet căzuți.
(Grafică de Adelaida Mateescu, care este absolventă a Facultății de Matematică, Univ. București, iar ca graficiană are un palmares bogat în expoziții de portrete; ilustratoare de cărți, premii la concursuri de caricaturi; trăiește în București…)
Sunt tot felul de accidente. Dintre ele, cel vestimentar e neplăcut, dar nu și foarte grav! Imediat după aventură ȋnsă, mi-am plasat în geantă trusa de prim ajutor care atunci mi-a lipsit: un șnur care să strângă fuste sau pantaloni în pericol de cădere liberă.
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
