A plecat într-o lume mai bună un mare actor, un teolog de valoare în ultima parte a vieții lui, un prieten adevărat… Despre Răzvan IONESCU s-a spus că a fost un artist rar, talentat și discret, actor al Teatrului Național și al Teatrului Bulandra, format și ales de mari regizori, partener de scenă al unor actori excepționali. A avut talent literar autentic și a fost un teolog rafinat și polemic, cu o expresivitate a ideilor care venea dintr-o credință vie, neliniștită, asumată. A iubit lumea teatrului de odinioară cu o fidelitate aproape dureroasă.
Ne-am cunoscut la 19 ani, în lumea distopică din preajma Coloanei Infinitului, ca „militari cu termen redus”, era sobru, discret, temeinic, cu o bunătate pe chip care nu l-a părăsit niciodată. Volumul său, „Ce mult v-am iubit…”, pe care l-am primit din partea lui cu emoție, este o declarație de dragoste pentru marii actori ai Bucureștiului de altădată; Răzvan IONESCU scria că au existat vremuri în care „sfinții mergeau la teatru” și că scena putea fi un loc al adevărului, al credinței și al libertății interioare.
A descoperit ceea ce facem noi aici, în Gazeta Dâmboviței, în pagina de cultură, și a venit alături de noi. A scris, o vreme, o rubrică foarte citită și apreciată, Diminețile unui băiat cu minte…
Și este chiar astfel, rămân cuvintele lui, cărțile lui și ideile, dar și amintirea unor zile de „instrucție militară” inutilă și apăsătoare, ca și a unor experiențe de viață care nu pot fi uitate niciodată. Cu emoție și smerenie scrie un bun amic al lui Răzvan IONESCU: Rămân după-amiezi liniștite, petrecute în curtea casei sale, în conversații care nu se mai grăbeau nicăieri. Obișnuia să meargă la Mănăstirea Suzana, în Prahova, acolo unde mergeam și eu, când eram mic, cu bunicii și părinții mei. Răzvan a fost prohodit la biserica Mihai Vodă, care a scăpat ca prin minune de demolarea atee din anii 80. Biserica era în vechiul cartier Uranus și a fost ascunsă între blocuri, din 1985 până în 1994, când a fost redată slujirii. Această retragere, între spațiile propriului destin, i se potrivește și lui Răzvan. Izolarea ultimilor ani nu e doar efectul bolii proprii, ci un refuz al bolilor lumii de azi. Nu întâmplător s-a auzit azi în biserică sintagma „gloria smereniei”. Pierd un prieten târziu. Teatrul românesc pierde unul dintre cei mai lucizi și mai devotați admiratori ai săi. Iar noi pierdem un om care a știut să lege, cu delicatețe și rigoare, credința de teatru, pe Dumnezeu de om”.(Ionuț Vulpescu)
Să ne reamintim una dintre tabletele lui de sâmbătă, publicată în Gazeta Dâmboviței…
40 FĂRĂ RESPIR
Cred că era pe la începutul anilor ’80. Zi ploioasă de toamnă. Frig alunecos. Oameni triști. „Nu-ș ce am. Nu prea am chef”. Pictorul Mihai Bandac mă convoacă intempestiv la „Frații Kivu” în Piața Amzei, pentru o ședință extraordinară de urgență, cu măsuri organizatorice a S.I.R.F.A. (Societatea Internațională de Renaștere a Femeii prin Artă). Mă duc împreună cu (hélas!) Ion Caramitru și soția sa, Micaela Caracaș. Intrăm. Atmosferă deplin conspirativă. În penumbră fum de țigară și câteva siluete. Mihai Bandac, Laurențiu Fulga, Nichita Stănescu care prezida adunarea. Nu îmi mai aduc aminte dacă era și Dora. Probabil că da, din moment ce și Ion Caramitru venise cu soția. Ordinea de zi fusese cerută de Nichita care solicita măsuri gravissime îndreptate împotriva lui Ovidiu Iuliu Moldovan, președintele subsecției „Perversiuni mici”. Măsurile propuse erau extrem de dure. Înlăturarea lui Ovidiu Iuliu Moldovan de la președinția secției. Nichita a făcut o scurtă dar sagace expunere. S-a votat în unanimitate excluderea pentru faptul că subsecția era condusă „cu mijloace vetuste”. După care s-a trecut la chestiunile curente, salată de crudități, vin alb etc. Tot atunci, pe un șervețel, Nichita a scris o poezie, poate cea mai frumoasă poezie de dragoste. Nu-mi amintesc să o fi regăsit în vreun volum. Sau poate mă înșel.
ZGÂNDĂRIREA
Zgândărisem piersicile pe la sâmburi
de-mi făcusem palma lipicioasă
Noaptea asta de din gânduri
se lăsă pe mine deasă
N-am spălat-o nici cu soare
n-am spălat-o nici cu lună
Piersicoaso! – vrei tu oare
să fim pururi împreună?
Ea dădu ușor din plete
plopii au dădut din frunze
Pe acoperișuri bete
miorlăiau pisici lehuze
Ea dădu ușor din geană
și-am știut că este… mamă
Și-mi surâse potrivit
De-am răpit-o și-am fugit
În decembrie trecut, au fost 40 de ani de când Nichita Stănescu a… fugit. Ultimele lui cuvinte pe pământul ăsta au fost: „Respir doctore… respir.”
*
Îl prezentam astfel în fiecare dimineață de sâmbătă: Răzvan Gabriel IONESCU este un foarte cunoscut actor, scriitor, Phd Theatrology, Phd Theology, a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale și la Facultatea de Teologie Ortodoxă Iustinian Patriarhul și este membru al Uniunii Scriitorilor…
Rămas bun, prietene, Dumnezeu să te aibă în grija Lui!
(Ionuț Cristache)
Facebook
WhatsApp
TikTok
