kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI- VREMURILE…

L-am rugat pe marele regizor CONSTANTIN VAENI să vină alături de noi, la Cultura de sâmbătă. Am făcut-o cu sfială și suntem onorați de această învecinare. Un poet al secvențelor, un maestru al monologului interior, un drumeț, iată, în calea lupilor de ieri și de azi… Vă propunem o întâlnire cu o conștiință lucidă, plină de sarcasm și de generozitate, deopotrivă…

 

Mulțumesc pentru oferta de-a intra și eu în gașcă, mi-ar face plăcere… Dar, ocazional, dacă s-o putea, sau dacă vreodată vă surâde vreuna dintre bazaconiile pe care le scriu p-aci, pe facebook, puteți să le preluați și să le publicați, cu condiția să știu și eu dinainte ; că poate mai trebuie vreo virgulă, vreun accent, sau vreun punct pe ” i ” mai apăsat…, știți voi bine cum e. Da` de ce nu apelați și la careva dintre „confrații” de prin preajmă, pentru că, după câte îmi aduc aminte, la un moment dat, prin `98 – 2000 – cam de multișor ce-i drept – gemea Târgoviștea de jurnaliști și de foști comici vestiți ai micului ecran… Tedi… Alina… și domnu`acela, un pic mai… bronzat așa, care a avut, sau poate c- o mai avea și azi, da` nu mai știu eu, Radio Minisat FM, și ceva rețea de cablu… A fost doar și Senator… liberal, ceva prin Comisia de CULTURA chiar… Cum îl chema, frate ?… Na, că m-a lovit Alzheimer-ul… Mimi, da…, celebrul MIMI DUMITRESCU ! Un băiat foarte mișto, mergea mereu pe holurile Senatului – găzduit pe-atunci de clădirea fostului C.C.-, cu un pas în urma lui MELEȘCANU, pe când vestitul nea THEO pesedistul… sau a.p.r-istul, nu mai știu, era încă liberal !… Ei bine, MIMI era așa, un fel de omolog al lui Frâncu…, cablistu` de la Vâlcea – și-ăsta tot cu CULTURA, și tot prin Senat ! A debutat in politică trăgând tot așa, de sârme, adică tot cu cablu-tv., prin Râmnic… pe la Bălcești – mi se pare – și prin alte comune ale județului… Azi, dacă te uiți la el, zici că-i leit NAE GIRIMEA, din distribuția de aur a maestrului Sică Alexandrescu. Așa cum MIMI ar fi un PRISTANDA, trăznet ( eu o am p-asta, cu distribuțiile…, cu „casting-ul”- ca să mă exprim în pocita, sărmana limbă română de azi). Oricum, mă gândesc și vorbim, gașcă dragă… Și vă promit, poate mă țin și de cuvânt, un „punct de vedere” puțin mai… rebel, despre povestea asta, cică arzătoare, cu „excepția culturală” și cu… „identitatea europeană”- (?!?!..), cu care s-a dus la BAROSSO, cu jalba-n proțap, o „delegație” de artiști de cinema – aparținând de Societatea ARP, adicătelea, Auteurs, Realizateurs et Producteurs, din frumoasa țară a lui Moliere, printre care și doi românași de-ai noștri, cu intenția de a salva Europa de la un „dezastru cultural – ( cinematografic ) – iminent”, în preajma semnării acordului comercial Europa – SUA… Na, belea ! Iar o să mă înjure băieții ăștia, practicanți ai „minimalismului” și adepți ai idioțeniei alea, de la Copenhaga mi se pare…, numită „Dogma” !

Citește și 

1.În A DOUA FAȚĂ, romanul foileton ajuns la episodul al XII-lea, personajul principal stă apăsat sub vremurile pe care nu le înțelege…

 

2.Dana NEACȘU, din AMERICA ei LA NOI ACASĂ ne spune câte ceva despre aceleași vremuri, doar Goe s-a schimbat…

 

3.Și Bogdan CERNAT, în CULTURA ECONOMICĂ ne plimbă, o vreme, pe spirala economică…

 

4.Despre indecizia politică, în vremea și vremurile ei, scrie Radu STATE, în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…

 

5.Vremea, vremurile? Nu spera și nu ai teamă, scrie Mihaela MARIN în CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…

 

6.România mioritică sau vremea de ieri și vremurile de azi, despre ele în CULTURA URBANĂ, cu Pompiliu ALEXANDRU…

 

7.Despre vremurile de aici, scrie din LONDRA LA PAS prietenul nostru Cristian Gabriel GROMAN…

 

8.E prea devreme pentru vreme, afirmă categoric Puiu JIPA, în AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…

 

9.În PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, vă propune o incursiune în vremurile Bucureștiului de altădată Cătălina CRISTACHE…

 

10.În CULTURA ONLINE, profesorul Daniel TACHE scrie despre vreme și timp și i se pare că ne întoarcem la barbarie…

 

11.Din CALGARY, ÎN DIRECT prietenul nostru Radu TECUCEANU vă povestește despre curaj, în pas cu vremurile…

 

12.Mici REFLECȚII PEDAGOGICE, în pas cu vremea și cu vremurile, vă propune Alexandra VLADOVICI…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media