Comisia pentru revizuirea Constituției a votat pentru a interzice unei persoane fără religie să poată fi președinte, prim-ministru sau secretar de stat în România, scrie deputatul Remus CERNEA pe contul său de facebook. Ce aveți fraților cu „liber-cugetatorii”, de ce-i discriminați? Și încă printr-o viitoare prevedere „constituțională”? Dar homosexualii, transsexualii, lesbienele… pot să devină președinți, prim-miniștri, miniștri sau secretari de stat in Romania? Ori pe-ăștia nu vă lasă șefii voștri din UE să le „interziceți” viitorul și cariera politică, așa-i? Înțeleg că o persoană „fără religie” nu va putea fi președinte, prim-ministru…, dar va putea fi Șef al SRI, la SIE, la CSM…? Da? Dar la BNR, în locul lui Isărescu, va putea ajunge Guvernator unul fără religie ( adică fără Dumnezeu, cum se spune in popor)? Dar unul așa, mai „religios” cu acte, care și-a schimbat sexul – devenind „Una” – și care plesnește de silicoane, va putea să ajungă Șef(ă) la ANAF, unde-a fost Blejnar, Șef(ă) la DIICOT, sau Șef(ă) la ANI? Va putea? Sau toți ăștia dați de exemplu mai sus vor intra și ei sub incidența „discriminării” preconizate, fiind asimilați cu miniștri și cu secretarii de stat? Și care ar trebui să fie „orientarea religioasă” (sau cea sexuală, de ce nu?) a viitorilor mahări, a viitorilor „conți” – șefi ai „Regiunilor” din capul lui Dragnea? Vor putea fi persoane fără religie sau persoane așa, mai ciudate, ca orientare sexuală? Și să nu uit: dar chestia asta cu religia se va aplica sau nu se va aplica și pentru viitorii DEPUTAȚI si SENATORI? Probabil că nu, pentru că ăștia oricum trebuie să rămână așa cum sunt, adică fără niciun Dumnezeu! Așadar, deocamdată, doar pentru președinte, prim-ministru, miniștri și secretarii de stat va funcționa discriminarea cu „religia”? Poate o introduceți in proiectul viitoarei Constituții și pe cea cu „orientarea sexuală” – mai ales că de multă vreme asta e cam aceeași cu „orientarea politică”…
CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al monologului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…
Citeşte şi
Episodul al optsprezecelea din A DOUA FAȚĂ, romanul scriitorului Ionuț CRISTACHE…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…
Alexandra BÂRSAN VLADOVICI și REFLECȚII PEDAGOGICE…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu Radu STATE…
Tânărul nostru amic, Mihai Bogdan VLĂDUCĂ, la rubrica JUNIORII…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, cu marele actor Puiu JIPA…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana STATE OPREA…