Tradiția colindatului vine din moși strămoși, însă pentru noi, românii are o semnificație cu totul specială. Acum câțiva ani cetele de copii se strângeau chiar și la oraș să colinde. Mergeau din scară de bloc în scară de bloc și reînviau acest obicei, ce își are rădăcinile în satul românesc. Acest obicei a fost adaptat și adoptat de multe ori în mod greșit, iar copiii din ziua de azi, cu atât de multă tehnologie disponibilă, nu mai văd colindatul ca pe o modalitate de socializare și distracție. Puțini mai sunt cei care bat la ușă să ne încânte. Cu toate acestea, istoria colindului este una frumoasă și merită cunoscută. Ne-o spune referentul etnografic, Anca Rizoiu:
„În seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopţii şi până la ziuă, se obişnuieşte să meargă cetele de copii cu colinda. Aceştia se adună în faţa bisericii, după care pleacă toţi, strigând pe la ferestrele gospodarilor:
„Bună dimineaţa la Moş Ajun!
Ne daţi, ori nu ne daţi?”
Stăpânul casei iese afară cu sacul plin cu mere, pere, nuci, după obiceiul locului, şi împarte colindătorilor. Săteanul ţine foarte mult la datina umblatului „în colindeţe” şi fiecare îşi trimite copiii, căci se crede că şi Domnul Hristos a umblat în colindeţe.”
Sărbătoarea Crăciunului generează, în lumea satului, o serie de tradiţii şi obiceiuri.Unul dintre aceste obiceiuri îl reprezintă colindul cu Steaua. Se umblă în cete mici, cu o stea făcută dintr-o sită veche, cu şase, opt sau douăsprezece colţuri triunghiulare, învelite în hârtie colorată.
”În centru au icoana Naşterii Domnului. Ei amintesc momentul apariţiei astrului strălucitor care i-a călăuzit pe cei trei magi în drumul lor spre Bethleem, unde avea să se nască Iisus Hristos. Aceştia au găsit ieslea, au intrat şi s-au închinat Pruncului Sfânt dăruindu-i: aur, tămâie şi smirnă.
„Steaua sus răsare Că astăzi Curata,
Ca o taină mare, Prea Nevinovata,
Steaua străluceşte Fecioara Maria,
Şi lumii vesteşte. Naşte pe Mesia.”
Facebook
WhatsApp
TikTok
