Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3705
18-1-2022

Grupul de colindători „Anastasia” din Tătărani a adus la Curtea Domnească din Târgoviște mesajul creștin al sărbătorii Crăciunului

 

Chiar dacă a fost mediatizat, evenimentul nu a atras se pare, atenția târgoviștenilor, poate și din cauza temperaturilor scăzute de astăzi,  care nu i-au oprit, însă, pe copii, să cânte în frig, îmbrăcați costume populare și să prezinte două piese de teatru, una fiind Irozii. În afară de grupul prezent astăzi la Târgoviște, format din elevi din anii gimnaziali, Maria Chivulescu mai coordonează și o grupă de colindători din clasele I-IV. “Avem colinde pascale pe care le interpretăm și am venit la Târgoviște ori de câte ori am fost solicitați. Copiii sunt bine crescuți educați. Vrem să transmitem mesajul creștin așa cum trebuie transmis, nu să transformăm colindele și sărbătorile acestea în ceva comercial, cum de obicei se întâmplă astăzi și i-am învățat și pe ei să nu pună accent pe latura materială, ci să se bucure de acel covrig, acel colind autentic al nostru românesc și așa s-au obișnuit. Noi avem un palmares bogat de colinde”, ne-a declarat prof.Maria Chivulescu.

Grupul Anastasia activează de 15 ani, iar unii dintre copiii care fac parte din grupul de colindători de ani buni, pentru că, așa cum ne-au spus, le place să cânte. ‘Îmi place să cânt”, ne spune Daniela Nicolae, elevă în clasa a V-a, care face parte din “Anastasia” de trei ani. ‘Colindele sunt un fel de stare, în care transmitem fericirea de Crăciun’, spune  Alexandra Niculaie. Și Alexandrei Sârbu, elevă în clasa a II-a, mezina grupului, îi place să cânte, mai ales că face acest lucru de la vârsta de 3 ani și este invitată periodic în emisiuni la diferite televiziuni locale.

A doua zi de Crăciun, elevii de la Tătărani vor bucura, ca în fiecare an, sufletele localnicilor din Căprioru care, așa cum ne-a spus doamna Chivulescu, nu au alt mijloc de recreere în sat, prin programul artistic pe care îl vor prezenta la căminul cultural.

Un lucru de apreciat în plus la micuții colindători, dar mai ales la familiile lor, este faptul că în fiecare deplasare își subvenționează singuri costul transportului.

NOTĂ: Preluarea acestui articol se poate face în limita a 500 de caractere şi numai cu menţionarea sursei prin link valabil

Distribuie:

Leave a reply


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo

CITEȘTE ȘI

kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media