La ce mă gândesc, astăzi? Mă gândesc și eu la ce se întâmplă cu noi, românii, de nu ne mai suportăm valorile, de ce aruncăm cu piatra în cei mai buni, de ce ne exhibăm frustrările și limitările noastre, lovind în cei care își lasă un nume în Bibliotecile akashe ale lumii, unde nu există număr de ordonare, ci doar valoare pură.
Mă gândesc, în spatele fiecărei desemnări, nominalizări la premiul Nobel pentru Literatură, care reprezintă prin ea însăși o recunoaștere deosebită, câtă muncă se află, câte zbateri, câte nopți albe, cât prinos de simțire, câte mii de cărți citite, istorie literară, literatură comparată, critică literară, câte mii de pagini scrise și rescrise, prin câte filtre de autenticitate și de stil trebuie să treacă și câtă viață și bucurie trăită mai rămâne dincolo de laboratorul creației, dar și câtă brumă de sănătate reală, pentru că scrisul cu har, aducător de intrare în competiție, este jertfelnic și merită tot respectul nostru. Iar la capătul competiției, se poate câștiga sau pierde în directă măsură cu numărul competitorilor, toți foarte buni, subiectivismul făcând clasamentul, nu neapărat valoarea absolută, care probabil nu există în artă. Poate, normal ar fi trebuit să ne supărăm pe juriu că am fost nedreptățiți și iar considerați o cultură mică, tot o aberație a gândirii noastre, dar una mai empatică măcar …
Și mă uit cu tristețe și dezamăgire câtă bucurie zeflemitoare, o adevărată horă națională a răutăților gratuite, trezește o situare a valorii unui competitor român, de orice fel vorbesc, la o poziție dincolo de podium, de parcă orice podium e floare la ureche, iar ceea ce nu e locul întâi trebuie maculat. Cei care jubilează sunt oameni care din punct de vedere competițional nici nu există, nemaivorbind că pentru ei munca, truda celuilalt, harul de orice fel, afirmarea, devin defecte bune de disprețuit. Ei își cer hrănit orgoliul cu aruncarea în derizoriu a celor mai buni ca ei.
Dar mai există și altă categorie de zeflemitori, a celor care sunt deja afirmați, foarte buni, care doresc să fie recunoscuți ca superiori competitorului selectat în cursă. După cum spunea Cioran, valorile se disprețuiesc între ele, niciodată viciile, stimulatoare de compasiune. Ba mai mult, cu cât competitorul este mai bun, dușmănia este mai mare, iar patima răbufnirii este de neoprit, numai că astfel ne dăm și noi măsura valorii, ca ființe capabile sau nu de apartenența la o lume civilizată, admiratoare și producătoare de valori.
Și mă gândesc, ce nume, altul decât Mircea Cărtărescu, ar fi putut să ne reprezinte fără a fi contestat vehement? Eu l-aș fi ales, sincer, pe Varujan Vosganian, dar de câte neplăceri ar fi avut parte? Nu mai vorbesc de Norman Manea și el propus… Și spun asta pentru că, până acum, nu a reușit niciun român să își strângă în jurul lui toate apele limpezi. Să vedem, poate la anul, cu mai mult noroc și mai maturizați prin intervenție divină în așteptarea rezultatului…
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
