…pe când steagul și imnul făceau parte din sacralitatea inimii de copil; după masa de seară, era cel mai frumos moment al zilei. Se cânta imnul național și se dădea onor la drapel, înaintea coborârii lui de pe catarg. Toți elevii erau îmbrăcați în alb și negru, iar pionierii aveau cravatele roșii la gât. Era un moment solemn, pe care toți îl respectau cu sfințenie. Steagul devenea o icoană, la care, în alt fel decât în biserică, ne închinam cu toții. Un șef de detașament primea pe brațe steagul tricolor.
Ce gândeam eu? Mă gândeam la mama, la tata și la bunica, apoi la unchii și verișorii mei de la Vicov, la valea Sucevei, la prundul plin de gâște și rațe, la văcuțele Anei, cu care ieșeam la păscut, aceea era România mea pe care o slăvea imnul, steagul copilăriei mele, scurtă călătorie inițiatică, se ridica la cer, iar inima mea sălta de o vie emoție. Și mi-aș fi dorit să fiu și eu pionieră, să pot ține acel steag la piept, să mă umplu de culorile lui într-o mare declarație de dragoste…
Așa că, roasă de această dorință, l-am rugat pe fratele meu să-mi dea cravata lui de pionier, și, în ultima seară, m-am înfățișat la primirea steagului. Era o seară cețoasă, ca înainte de furtună. Bluzița mea albă avea mânecile scurte, iar fusta neagră era mult deasupra genunchilor, iar la gât purtam, ca pe un nestemat, cravata roșie, strălucitoare…
Dogoarea pământului își preda o respirație grea înserării, iar roiuri rele de țânțari bâzâiau din toate direcțiile. În momentul în care am primit steagul, o ființă sălbatică, cu infinite ace, s-a repezit la sângele meu, atacându-mi brațele, gâtul pe sub cravată, fața, gambele, pulpele, degetele de la mâini și de la picioare, intrând sub piele, în ochi, în păr, în urechi, de parcă briza mării căutase toți țânțarii și îi trimesese la mine, într-o pedeapsă a mincinosului care, din dragoste pentru drapel, se deghizase în pionier.
Se intona imnul, iar eu trebuia să stau nemișcată până drapelul își termina coborârea. Îmi-aduc aminte de acel moment, ca de o grea încercare a vieții mele… Deși devorată de mușcături sălbatice, nici n-am clipit. Abia în dormitor mi-am dezlănțuit scărpinatul, care m-a făcut să mă umflu și să mă înroșesc ca un rac fiert, schimbând toată noaptea prișnițe pentru răcorire. Dar ce fericită eram!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
