Doamna Doctor Ecaterina Petrescu Botoncea este un vechi colaborator al paginii de cultură din Gazeta Dâmboviței, una dintre vocile de prestigiu ale scriitorilor din ceea ce putem să numim noua școală de la Târgoviște… Credem că imensul scandal medical din România, din aceste ultime zile, are aici o perspectivă temeinică, a unui om care, de o viață, a stat în apropierea bolnavilor în cele mai grele situații… Citiți, vă rog, despre amărăciunea unui doctor de elită din Târgoviștea noastră! (Ionuț CRISTACHE)
Continuare…
„Când se va termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime vor simţi la fel de multă indignare precum cei care sunt…”, spunea Solon, conducător atenian din secolul al VII-lea îen…
Mulțumesc mult, Gazeta Dâmboviței, pentru recapitularea stărilor de consternare și de amărăciune, dar și de încredere în forța adevărului, a unui medic ATI din Spitalul Județean Târgoviște (se putea numi oricum!), legat de modul brutal și stalinist în care se intervine repetat în cazul unor oameni nevinovați, profesioniști impecabili, dar foarte expuși și vulnerabili în fața opiniei publice, medici cu înalte specializări, pentru deturnarea de la alte realități, de obicei politice și de imagine. Să nu uităm cazul Burnei care, după o persuasivă umilire în spațiul public, a făcut accident vascular cerebral, sau a medicului, chirurg toracic, de la Filaret care, după jignirile adresate public de presă, s-a sinucis și altele…
A șaptea zi…
Media nu se lasă! Cum să scape din mână un asemenea subiect, o asemenea ocazie de a-și arăta colții, potențialul malefic și prilejul de a incita la ură și la discordie societatea din care parcă nu ar face parte? Totul este răstălmăcit în cheie acuzatoare, orice vorbă din partea apărătorilor și a specialiștilor autentici este luată în răspăr.
Mi-aduc aminte de sfiala pe care o arătau rudele mele din Bucovina în fața momentului final, cel mai respectat de fapt al vieții. Plecarea era acceptată ca pe ceva firesc, dar foarte emoționant, un moment de întrare în sacralitate, în care muribundul era înconjurat de familie, de preot, desprinderea era din casa și de pe perna lui, îmbrăcat frumos, împăcat cu lumea, pregătit duhovnicește și emoționat în fața lui Dumnezeu. A vorbit cineva despre Dumnezeu în cazul de față?
A „lăsa” omul să plece liniștit și neagresat, a recunoaște lucid semnele desprinderii de viața (privirea spre zenit, starea de somnolență, comă, răcirea și marmorarea tegumentelor, umflarea cu apă a țesuturilor, lipsa de reacție, pierderea pulsului și a tensiunii, la un pacient care și-a terminat resursele biologice în mod obiectiv) este considerată azi, în fața unui bolnav aflat în spital, derogare de la obligațiile medicale. Mă gândesc iar la rudele mele din Bucovina care pășeau în vârful degetelor pe lângă un om la capăt de drum, nu încercau să îl îndoape cu mâncare în momentul final, cu atât mai puțin cu o doctorie și nici nu încercau să îl întoarcă din drum cu bocete și văicăreli inutile. Erau în fața unui moment solemn care trebuie respectat și celebrat în cel mai frumos și înălțător mod cu putință.
Voi atașa aici un eseu medical semnat de mine, despre „estetica morții” de care, ca medici și creștini, ar trebui să ținem cont, atunci când „manipulăm” ultima picătură de viață, de care presa crede că are dreptul să dispună mediatic ca de un bun personal. Aș sugera mass-mediei să asculte și punctul de vedere al unor preoți, dar și al unor creștini adevărați, oameni sănătoși la minte, eventual din satele încă tradiționale ale țării, și de care neapărat ar trebui să țină cont.
Inestetica morții
Subiect pe teme de deontologie și etică medicală, articol care a apărut în revista „Viața Medicală”, sub semnătura mea…
Ca medic de Anestezie-Terapie intensivă și slujbaș pe teritoriul dintre a fi și a nu fi, dintre aici și acolo –zonă crepusculară profund ezoterică dintre cer si pământ – unde magnetismul energiilor umane (magia) lucrează mână în mână cu știința medicală și cu beneficiile tehnicii moderne, m-am arătat foarte interesată de poemul filosofic, „căzut” în proză amar-satirică, a scriitorului şi, de fapt artistului complet şi desăvârşit, Mircea Ciobanu: Estetica morții.
Impactul a fost imediat şi total pentru că acest demers artistic neterminat, care defineşte un geniu al gândirii şi al trăirilor la intensitate maximă, este de fapt un eseu despre inestetica vieţii şi despre grosolana manipulare pe care o exercită omul „civilizat” şi antrenat în această privinţă, în plan psihic, fizic şi spiritual, „lovind cu măciuca în Dumnezeu pentru un metru de mai mult”.
Inestetica vieţii provine din neînţelegerea noţiunii de viaţă, ca trăire intensă a darului divin şi a noţiunii de moarte, ca inerţie în faţa minunilor lăsate de Dumnezeu, ca stare de nepăsare, indiferenţă şi anulare a valorilor fundamental existenţiale, fiind vorba deci, paradoxal, despre o moarte trăită.
Citind cartea am căutat răspuns la dilemele mele vechi şi fără rezolvare legate de intervenţia noastră, a medicilor, abuzivă pe destinul uman, de trufia noastră excesivă în schimbarea regulilor de viaţă, care nu poate fi fără de sfârşit, și de manipularea noastră, plină de ignoranţă filosofică şi teologică, în planul fizic şi eteric al fiinţei umane. Şi nu mă refer la boală ca accident pe parcursul unei vieţi, pe care medicii din toate timpurile au combătut-o în cadrul profesiunii lor de credinţă, ci la moarte ca fenomen fiziologic final al bătrânilor noştri, care şi-au epuizat toate resursele sufleteşti şi fizice de bucurii, tristeţi, datorii împlinite, eşecuri sau realizări, revelaţii sau purgatorii şi care, conform schemei divine, trebuie lăsaţi să părăsească această lume într-o estetică a morţii, împărtăşiţi, plânşi de familie, omagiaţi, iubiţi, îmbrăţişaţi.
Tehnica manipulării vieţii s-a extins spre manipularea morţii, aşa încât am ajuns să introducem în reţetele noastre medicale Apocalipsa individuală prin care omul nu mai poate muri şi nu mai poate atinge dimensiunea lui astrală decât cu sufletul atârnat de ventilator, inima agăţată de cabluri electrice, „Graalul personal” alimentat prin pompe, iar distilăria lutului său, revărsată în pungi colectoare.
Imaginea agonicului la vârste octogenare, doborât de timp, nu de boală, în paturile de terapie intensivă, este imaginea absurdităţii şi neînțelegerii profane a omului modern, legat de viaţă ca dar divin şi de moarte ca prag de trecere într-o altă dimensiune, subtilă şi eterică, în care suferinţa trupului obosit de timp îşi găseşte rezolvarea.
Aşadar estetica morţii care ar trebui să compenseze inestetica vieţii s-a transformat şi ea prin „progresele” civilizaţiei şi regresele spirituale ale omului, în inestetica şi agresiunea morţii prin manipularea sentimentelor umane…
Îmi invit colegii medici la un moment de meditaţie pe această temă şi exprimarea unor păreri în numerele următoare ale revistei.
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
