Casa mea s-a transformat într-o mare bibliotecă. Rafturile devin tot mai aglomerate, pereții nu îmi mai ajung, așa că folosesc improvizații, scaune, mese, suport pentru flori, chiar și rame la tablouri, ferestre, oglinzi, pentru încadrarea cărților în spațiu. Sigur, este o exagerare, dar adevărul este că tentația de a le cumpăra este mare, iar viteza cu care primesc cărți cu autograf este și ea în creștere…
Se scrie mult, iar scrisul poate fi un simptom al însingurării, mai mult decât o goană după notorietate. Există o foame pentru timp și o dorință de a ți-l justifica în scris, într-o lume cronofagă în care te simți rapid mistuit de orele de serviciu, obligații, diligențe fără sfârșit… Și pentru a nu rămâne cu mâinile goale și singur, la capătul zilei, scrii. În aceeași măsură, te umpli de nostalgia vremurilor fără obligații, când aveai timp să stai cocoțat în vârful patului, nemișcat trei zile și trei nopți, cu o carte captivantă în mână. Speri că, într-o altă bună zi, vei putea repeta experiență aceea trecută și, de aceea, aduni cele mai bune cărți de pe piață, care mereu vor fi altele.
Nu, nu ai timpul necesar pentru a le străbate pe toate, după cum nu ai timp să străbați toate drumurile lumii, dar le știi acolo, mereu dragi și oricând la dispoziția ochiului și sufletul avid să le înghită. Din această experiență cu cartea, literatura de azi și de ieri, română și universală, trag și eu, după ce am citit câteva mii, bucuroasă, dar nu până la capăt, câteva concluzii. Spiritul sensibil și creativ al românilor este impresionant! Am avut și avem scriitori excelenți. Cartea românească este de top, dar în timp ce industria cărții în occident, ca și a medicamentelor și a orice se transformă în afacere, are în spate, o dinamică de marketing bine pusă la punct, care poate impune pe piață orice banalitate, noi lăsăm creația literară să se descurce singură, la fel ca merele de Voinești, sfârșind în același mod…
Cărțile bune, la noi, se amestecă cu cele slabe, fără niciun regret din partea nimănui. Hemoragia de materie cenușie spre occident este dublată de devalorizarea ei, fără mijloace de combatere, în țară. Avem și nu exploatăm, eu îmi doresc o revoluție în stradă pentru redarea românilor a propriei culturi. M-am săturat de oameni care își cer drepturi materiale, care, în final, conduc la o escaladare nebună a prețurilor, adică, la nimic, dar își neglijează cele mai valoroase drepturi, cele ale sufletului, dreptul de a ne bucura de munca silitorilor noștri cărturari, artiști, gânditori, dreptul de a-i cunoaște, promova și de a ne hrăni cu munca lor, cea mai rafinată și mai extraordinară muncă și cea care ne conduce sau nu ca popor, spre veșnicie. Sigur că există străduință din partea unor programe culturale TV sau radio, dar atâta vreme cât se promovează mai repede Prostamolul decât revistele Convorbiri literare, România Literară, Vatra, Plumb, Hyperion, Discobolul, Steaua, de unde să te orientezi spre orizontul literar și cultural românesc?
Este momentul în care avem stringentă nevoie de elite, nu de duzine (sub) culturale și orice grup media și publicație care se respectă trebuie să facă acest lucru! Un bun exemplu, Gazeta Dâmboviței… Dar trebuie să o citim!
Cu bine!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
