Nu plânge, casă bătrânească, timp îmbrăcat în straie vechi, de sărbătoare, m-am întors la tine să-ți sărut o binecuvântare cu care m-ai însoțit la plecare, rămâi frumoasă, îmbrăcată în haină albă și îmbrobodită cu împletitura de iască a pădurilor virgine, de altă dată, veșnic mireasă.
Zâmbetul ți-e trist, lăsat în colțul cu grinzi atinse de vreme, stins… Și ochii plânși, prinși în zăbrele, în pridvorul tău fugăream puii gălbiori de rățuște și alergam după muște, mă înfruptam cu merele și prunele uscate pe scândura ciubărului răsturnat.
Strânge-mă la pieptul tău, între pernele tale de zestre și lasă-mă să te scriu carte de poveste, pentru strănepoții nucului din curtea ta…
În îndepărtata mea copilărie, în dimineața de Crăciun, tata mă ducea la circ, doar bunicii mergeau la biserică, mama făcea pregătirile, dezvelea cozonacii și punea sarmalele la cuptor, picioarele tatii mi se păreau că vin și ele din lumea circului, luuungi, parcă ridicate pe catalige.
Mai târziu aveam să văd că era un bărbat scund, iar eu alergam pe lângă el ca să pot ține pasul, împiedicând-mă în troienele de zăpadă, tribunele erau pline de copii, primele numere erau cu pitici, apoi urmau iluzioniștii, gimnaștii la trapeză și totul se încheia cu dresajul de câini, tigri, pantere, lei și la sfârșit caii. Eram hipnotizată de frumusețea și eleganța lor, odată m-am suit și eu pe un cal, la Vicov, iarna, care a tulit-o cu mine în cârcă, să intre în grajd, doar că ușița era atât de mică, cât să încapă doar el. Ăsta a fost pentru mine cel mai adevărat număr de circ, când unchiul meu a oprit mânzul exact în clipa în care trebuia să mă facă afiș pe tencuiala din chirpici și promoroacă, ce îmbrăca bârnele scundului adăpost; apoi tata îmi cumpăra halva și zahăr ars pe băț, mă dădea în roata mare și, la întoarcere, intram într-o cafenărie (din gură ne ieșeau aburi calzi) să ia cafea proaspăt râșnită și ciocolată fină cu stafide și arahide.
Aveam nasul înghețat și picioarele sloi, întorși acasă, ne întâlneam cu vecina de la demisol care purta mereu șoșoni bărbătești și-mi dădea și ea gumă și halviță și cu cei patru frați de la etaj care aduceau jucării de pus în brad, dar nu pentru ziua de Crăciun, ci pentru cea de Moș Gerilă, sufrageria era pregătită cu tot felul de chinezării de hârtie creponată.
În mijloc, bradul cu luminițe și masa întinsă, șantierul culinar era în plin avânt, mirosurile de mirodenii treceau prin ușa bucătăriei, mama încă mai era în capot, cu șorțul în față, bigudiurile și agrafele în păr, iar mie mi se părea așa, nespus de frumoasă, de parcă era și ea un ornament de pus în brad,
În așteptarea musafirilor mă întindeam în pat, unde simțeam cum cresc în veșnicie, cu limba lipită de halvița care îmi încleia dinții și ochii umezi de atâta magie…
Cărare lungă, lumină peste orizont şi casă bună pe Planeta Albastră! Sărbători fericite! La Bethleem, Iisus s-a născut ca să îl iubim și să îl urmăm!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
