GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Povestiri sub pleoape

Astăzi am primit la spital un bărbat, e drept, ceva mai în vârstă, găsit pe stradă degerat, cu degetele de la mâini  și picioare înnegrite, comatos, cu respirația întreruptă de secrețiile unor plămâni biciuiți de frig, fără nume, fără adresă, o virgulă transformată în punct sub cerul albastru, atât de strălucitor pentru alți oameni și atât de zbârcit pentru el, Am stat în preajma lui toată ziua, să-l încălzim, să-i ameliorăm respirația, să-și dea drumul la urină, să deschidă ochii  și câte alte lucruri implică  terapia intensivă, câte  manevre, câte dispozitive  și aparate care transformă ființa umană într-un fel de cosmonaut traversând iadul cu o navă spațială despre care nu vreau să-ți împui capul,

Vei vedea tu singură, în anul cinci… am ratat, astfel, lecția de filosofie de la bibliotecă, una din puținele forme de socializare mai inteligente, uitând și de alte obligații  și sperând ca omul nostru să scape, eventual, doar cu câteva degete amputate. Seara, târziu, a deschis ochii, niște ochi blânzi, catifelați, căprui  și a bolborosit câteva cuvinte, ne-am bucurat ca niște începători, toată echipa, nu are semne de consumator de alcool, dar în câte alte feluri nu putem să ne falimentăm fizic și moral sau să rătăcim în viață, fără busolă, uitați de lume.

Există o estetică a vieții, pe care eu  ți-o împărtășesc mereu, dar nu numai ție, arta de a trăi frumos este arta de a iubi frumos  și, nu în ultimul rând, de a te respecta  și iubi pe tine însuți;  cine nu iubește cu toată ființa lui, răspândind lumină, nu poate fi iubit la modul generic, în felul în care suntem iubiți de Cel pe care Îl numim Dumnezeu, Iehova, Alah  și care este oglindirea noastră în Univers  și a Universului în noi, iubirea este o taină  și o forță, este fascicolul de lumină  și focul plasmatic pe care Moise îl purta în bastonul lui, este cu adevărat toiagul tuturor minunilor, ea desface toate bolile, toate relele, toate durerile, toate dușmăniile. Am convingerea că, dacă pentru bătrânul nostru va plânge cu adevărat cineva, acesta se va face bine, deocamdată plângem noi, mizantropii fug de așa-numitul ridicol al iubirii de oameni, neglijând totuși latura imediat următoare, sublimul iubirii, stare de grație care aparține geniilor, eroilor  și sfinților.

Mă rog, la capitolul sfinți nu ne prea putem băga, pentru că aceștia nu pot fi o permanență, ci doar o revelație, o probă că există sacrificiul total al dragostei pentru Dumnezeu  și pentru creația Lui; apoi, arta de a trăi frumos o pregătește pe aceea, și mai importantă, de a muri frumos, de a face saltul de la lumânare la flacără, de la lut la lumină, de la trup la ființă liberă…  Sunt gânduri  și cuvinte pe care nu le pot scrie fără a avea o neliniște  și a mă teme că pot fi aduse în derizoriu  și răstălmăcite de colegi de-ai mei, dar ei nu au trecut prin dedublări astrale, cum mi s-a întâmplat mie, nu au cunoscut cerul strălucitor, nu au simțit acea năvală de iubire dumnezeiască, acea lumină, care te învăluie și te ridică până auzi ciocnirea cristalelor astrale în urechea ta.

Am ajuns acasă cu grija pacientului, butonând din oră în oră telefonul, să-i aflu reacțiile, valorile  tensiunii  și ale pulsului,  concentrația gazelor în sânge, și câte altele, până dimineața…

 

Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…