kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Pe muchie de cuțit

   Planeta întreagă asistă cu sufletul la gură la o competiție strânse de tip Skandenberg dintre bine și rău, adevăr și minciună, forțele democrate și demonice. Cine pe cine domină, care este „brațul de fier”? Răul împinge brațul adversarului prin război, manipulare, neo-fascism, rebeliuni de stradă, atacuri statale, incendieri de păduri, deraieri de trenuri, violuri, trafic de carne vie, haos. Binele se apără, ridicând brațul spre linia de echilibru, prin respectarea și aplicarea legii, jurisprudență, presă responsabilă, apărarea valorilor umane, sociale, culturale. Sunt zone pe glob unde răul învinge, pete de rușine pe conștiința umanității. În România, lupta este pe muchie de cuțit!

   Orice forțare a răului poate aduce avantaj mișcării antidemocratice. Necazul este că cele două brațe de fier, aflate în luptă, folosesc resursele de înțelegere ale unei populații care și-a pierdut reperele de normalitate, iar raportul dintre dragoste și ură se înclină devastator spre ură. Georgeștii sunt cei care au de plătit polițe cuiva, iubesc turbulența și disprețuiesc statul. Dar statul sunt și ei, cu tot ce înseamnă corupție, devalorizare, agresivitate, minciună. O restituire rapidă a valorilor înseamnă o resetare a întregii populații, nu doar a 300 de guvernanți, înseamnă alfabetizare, informație corectă, puterea de înțelegere a unor evenimente, intuirea pericolului, deosebirea binelui de rău și a răului de catastrofal, adică educație reală, nu formală. Dușmanul binelui, de multe ori este chiar mai binele, căci mai binele imaginar poate fi o felie luată din jumătatea răului. Extremismul, naționalismul, xenofobia, rasismul, antisemitismul, purificarea rasei, misticismul, ba chiar și antivaccinismul, sunt imagini ale răului, convertite în iluzia de „mai bine”. Georgeștii se poziționează anti Ucraina, cum s-au poziționat antivaccin, inventând dușmani pe care să își reverse năduful, furia, izvorâte dintr-un gol de conștiință, pentru că, altfel, nu poți transforma victima în agresor. Iar legea nu luptă cu cenușiul din om, ci doar cu dezordinea publică. Legea socială nu e formator de conștiințe, ci doar pavăză, iar cea a bunei cuviințe trebuie sa fie în om.

   Rușii erau siguri că lovitura de stat în scenariul lui Georgescu va merge la sigur, pentru că, reproduc spusele unui analist rus, preluate de televiziuni, „românii sunt sărăcuți la minte”! E una din insultele rușilor, care spun multe despre disprețul lor pentru români. Sigur, competiția dintre bine sau rău în România nu se va termina prea curând, iar binele nu va avea câștig de cauză decât după ce o nouă generație, pregătită moral și educațional, va putea demonstra o conștiință puternică, dincolo de suficiențele școlare de azi și de excesul de toleranță față de încălcările legii. Pentru asta, societatea civilă responsabilă și ministerul învățământului au un rol decisiv. Te iubesc, România!

 

Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media