Doar pentru prieteni şi pentru câini… Îmi beau cafeaua cu animăluțele mele tandre, patrupede nepretențioase, iubitoare şi iubite. Când ai un răgaz de odihnă, poți deveni nostalgic şi te cuprinde boarea copilăriei şi dorul de Dumnezeu, ai vrea să-L aperi de nedreptate, de prostul arbitru care guvernează lumea în numele „libertății” lăsate chiar de El…
Ce bine ar fi să ne întoarcem în copilărie, vas gol de lut în aşteptarea umplerii cu ploaie de lumină, prin care Dumnezeu ar fi vrut, şi ar mai vrea încă, să ne strecoare infinitul, iar noi să avem înțelepciunea să îi adăugăm numai lucruri frumoase şi fapte bune. Cât de minunat ar fi Omul infinit, omul strălucitor, neagățat în meandrele terestre, ambiții nechibzuite, pofte păguboase, agresiune, lăcomie. Oare să fi ratat omenirea definitiv visul lui Dumnezeu? Visul chibzuinței şi al desăvârşirii… De ce rămânem atât de opaci când suntem înzestrați cu atâta inteligență? Orice bogăție care îți depăşeşte nevoile te subordonează, ai ceva inutil de apărat, nu simți vibrația naturii, te rupi de frumusețe şi echilibru, de semeni, trăieşti ca un sclav al propriilor limitări terestre. Și atunci, de ce? Utopie, utopie, utopie, dar câtă sănătate ne-ar aduce pe toate planurile, pentru că utopie înseamnă un „ideal nerealizabil”, dar la care ținteşi, e privirea noastră spre Dumnezeu. Pentru atei, cum sunt mulți cei pe care îi cunosc eu, dar oameni „de treabă”, Dumnezeu poate fi „înlocuit” cu conceptul de Creație, de întreg şi de reflectare a întregului în părți identice!
Foxi mă priveşte în ochi cu nedumerire, de ce sunt gânditoare şi nu îi mângâi, ca de obicei, blănița albă? Şi de-ar fi omul pragmatic şi ar avea tot pământul, ce să facă cu el după ce l-a distrus ca să îl cucerească? Ieri era să mai aduc un patruped acasă, s-a ținut după mine tot drumul, noroc cu vânzătoarea de la Pâine, că l-a chemat la „masă”… Şi totuşi, ce a creat Dumnezeu mai presus de orice este tot omul, acest lut al gândurilor bune şi rele, ziditor şi demolator, mereu în contradicție cu el însuşi. Cum te poți numi om şi totuşi te poți îmbogăți exploatând nemilos şi manipulând ființa umană? Și cum să te mai numeşti „bogat” după ce îl secătuieşti pe Dumnezeu de seva Lui, care este omul?
Noțiunile de sărac şi bogat sunt relative, dar ele nu poate fi rupte de noțiunea de Dumnezeu, căci doar adunând în spiritul Lui, altruist şi folositor întregului din care faci parte, înmulțeşti ceva, altfel scazi din întreg pentru folosul tău, deci sărăceşti, eşti „sărăcitor”, deci păgubos, nefolositor. Un om care trăieşte doar pentru sinele lui e un om foarte sărac, închis într-o carapace egoistă, oricât ar fi ea de mare şi de aurită! Niciun „avut” nu merită respectul lumii, nicio „inginerie financiară” nu trebuie acceptată, nicio ființă lacomă nu trebuie încurajată. Omul Lumină e cel care se aşază întâi în slujba celorlalți, e cel care spune „sunt primul dintre egali”, nu primul dintre voi.
Dar, dragă Foxi, moralitatea îi loveşte doar pe oamenii aleşi, generoşi şi buni, cimpanzeii distrugători ai planetei nu sunt atinşi de duhul Creatorului lor. Și totuşi, oamenii totali, fiii lui Dumnezeu împing planeta înainte. Am terminat cafeaua, iar filosofia pe genunchi nu va repara lumea. Foxi mă avertizează, dând din coadă, mai am încă mulți prieteni pe pământ cu care pot vorbi sincer!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
