Nu știu de ce mi-a venit acest gând, în timp ce întindeam rufele pe sârmă! Într-o cută de cămașă am întâlnit această amintire, rămasă vie, o pană de înger, în inima mea de copil. Mama mi-a pus în rucsacul cu care plecam la drum, câteva hăinuțe noi, pentru copiii săraci din satul bunicilor!. Erau prietenii mei de joacă, așa că am adăugat și eu câteva cuvinte scrise, sincere, de prietenie și bucurie, că vom fi câteva săptămâni împreună.
Inima mea era veselă ca o dimineață. La Suceava mă aștepta un unchi, cu care plecam, împreună la Vicov. După câteva zile de hălăduială pe prundul Sucevei, într-o seară, sub lumina lămpii, a întrat la noi o leliță, Vironia. A întrat cu sfială, s-a așezat pe un genunchi și mi-a sărutat cu toată cinstea amândouă mâinile.
Eu am sărit ca arsă, dar ea mi-a spus: „Cu mânuțele astea ai adus hăinuțele pentru copiii mei și tot cu ele ai scris gândurile acelea frumoase”… Am luat-o în brațe și i-am spus printre lacrimi cât de mult îi iubesc copiii, prietenii mei de joacă…
Nu am uitat niciodată. Atunci, la 9 ani, am înțeles ce înseamnă smerenia inimii, față de care te smerești, asemenea… Un gând pios, pentru tine, Vironie…
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
