Nu, nu există un timp al războiului și al morții gratuite! Nu îl vrem pe Zaratustra lui Nietzsche!
Da, există un timp al copilăriei, al jocului, al libertății și al maidanului, al tenișilor rupți, al negațiilor și al interogațiilor, există și un timp al maturizării, al echilibrului, al judecății depline…
Nu, nu există un timp al golănelii violente, al băieților de cartier ajunși șefi de stat… Anticorpii beneficiază de un sistem imunitar în lumea largă, dacă lumea largă este sănătoasă la trup și suflet…
O primă descoperire a copilului este propria lui ființă, de la privitul degetelor până la distingerea întregului corp, odată cu care bucuriile și suferințele se insinuează în trup, apar reacțiile de răspuns la mediu, vorbește viața și trebuie să o asculți!
Să o asculți! Nu să o renegi sau să o distrugi…
Egiptenii distingeau, pe lângă corp, trei entități: sufletul, umbra și numele. Lipit de corp stă spiritul pe care nu îl poți privi separat, după cum nu l-ai putea gândi pe Dumnezeu desprins de natură… așa încât nu îl poți răni pe om fără a-l răni pe Dumnezeu! După cum nu îl poți ucide…
Timpul curge și omul se transformă, multiplicându-se prin toate gândurile și faptele lui, și odată cu el, Dumnezeu sau forțele potrivnice Lui, prind putere.. Epiderma devine o mare carte amprentată de cernelurile tuturor cuvintelor, care pleacă venind și se umplu scăzând cu fiecare filă… darul de a trăi sau de a muri, Timpul, mutându-se încet, încet, fructificat, în florile binelui sau răului…
Iisus ne învață că moartea nu este decât un rapt, o ultimă răpire… iar Eternitatea este destinația… eternitatea binelui sau răului…
Aranjez florile… Închid ochii… Îi văd, tineri și frumoși venind în întâmpinarea mea… Mama avea obraz și zâmbet de adolescentă, aproape sfioasă și grijulie cu tot ce viețuia în jurul ei, tata, plin de tandrețe la fel de juvenilă, amândoi un amestec de bucurie harnică și bună credință perpetuă… Privesc spre pământul negru și nu îmi pot imagina… Nu, aici nu pot fi… Doar privind cerul sau nemărginirea mării, când valul mi se sparge în suflet le pot vorbi și îi pot auzi… Cât de mult s-au înmulțit șoaptele lor…
Medicii vorbesc de exitus, ieșire din trup, ieșire din viață, care te fac absent de la propria ta plecare… Da, fără ultimele cuvinte, îmbrățișări, împăcări, pleci absent… Exitus este pentru cei abandonați…
Plouă torențial iar eu simt că mă spăl de prea multa vedere a plecărilor, exod spre lumea necunoscută a cerului și a pământului… Luminile stau aprinse. Poteca urcă… Fiecare răpire lasă pe cineva în urmă mai sărac, uneori sărac lipit dacă îți pierzi, la acest drum, ce ai mai scump pe lume…
Aș vrea să studiez filosofia morții, a morții estetice, fără durere, fără regrete, a liniștii Cristice, dar până și el și-a întrebat Tatăl, „De ce m-ai părăsit, Stăpâne?”
Este săptămâna neuitării pentru cei plecați, săptămâna rememorării, când se merge cu daruri la morminte… Anul acesta nu îmi pot decât imagina…
Zaratustra lui Nietzsche anunță, cu un secol și ceva în urmă, Eterna Reîntoarcere. În delirul lui de grandoare poetul filozof profetizează sau incită la venirea unor noi valori păgâne, forțele instinctiv ale lui Dionysos amestecate cu magia lui Apollo trebuie să dea naștere Supraomului, eliberat de lanțurile iudeo-creștine, adică ale Conștiinței… Dar, vai, cum au lucrat semințele răului! In mod repetat Supraomului nu este altceva decât imaginea crimei și a nebuniei!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA, medic scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
