De fapt, orice strigăt sau avertisment este inutil! Prea târziu, adică! Cultural și demografic în România mor întâi familiile ca celulă de bază, satele, apoi orașele mici, fără profesori, fără medici… Fără copii, spiritul de breaslă s-a dus, ființa spirituală, religios naivă și transcendentală este înlocuită cu omul practic și indiferent, rece. Nerecunoscători, adică așa, ca animalul inteligent și insensibil…
„Nu citim cărți bune, nu făurim lucruri cu mâinile noastre, nu cultivăm pământul, nu mai tăiem lemne, nu cântăm cântecele rămase de la strămoșii noştri. Suntem frivoli, superficiali în ceea ce priveşte educaţia noastră… Cultural și demografic, Europa este acum ca o cameră mortuară, iar Statele Unite nu o duc mai bine… Cântați, rugați-vă, citiți cărți bune, lucraţi ceva cu mâinile voastre, căsătoriţi-vă, păstrați-vă căsnicia, educați-vă singuri copiii, faceți vizite vecinilor, jucați șah, învățați să cântați la pian – faceți tot timpul lucruri pentru suflet, și nu pentru contul din bancă sau pentru prestigiul personal…” – profesor Anthony Esolen…
Și mă gândesc la fiica Elenei Lasconi și la ura și disprețul acestei tinere față de propria mamă, care nu are voie să aibă o conștiință proprie și nici un comportament liber arbitrat, ci unul aliniat gustului și înclinațiilor fiicei. Este aici o doză de cinism și de manifestare a unei forme de dictatură care ar trebui să îngrijoreze, dictatura progeniturilor față de părinții lor, ceea ce înseamnă mai mult decât ieșirea din paradigma educației ori a libertății fără constrângeri, înseamnă înclinația de subordonare autoritară a celor aduși pe lume, iubiți și protejați, față de cei care s-au angajat la lungul travaliu al creșterii lor…
Și dacă ar fi un fenomen izolat, am putea să ne minunăm și atât, dar este unul care ia tot mai multă amploare.
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…